La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Un preot jertfelnic şi un profesor misionar
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat următorul mesaj de compasiune familiei părintelui Constantin Mihoc, care a trecut la cele veşnice în ziua de 4 august 2009, în urma unui tragic accident petrecut la parohia sa din Berlin (Germania). Mesajul a fost citit ieri de IPS Mitropolit Serafim la Berlin.
Mult îndurerată familie, Îndoliată adunare, Cu părintească şi profundă durere în suflet cinstim în duh de rugăciune memoria unui vrednic şi iubit slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, preotul Constantin Mihoc, profesor de teologie, ctitor de biserici, soţ şi părinte pilduitor, duhovnic înţelept, prieten şi coleg devotat. Neaşteptata sa trecere la cele veşnice, în urma unui tragic accident întâmplat în spaţiul bisericii parohiale pe care o păstorea la Berlin, a îndurerat inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi preţuit. Părintele Constantin Mihoc rămâne în amintirea noastră ca fiind un preot de vocaţie odrăslit în sânul unei familii numeroase, evlavioase şi vrednice, ascultând chemarea lui Dumnezeu din copilărie, pentru a-I deveni slujitor, şi aducând tuturor vestea cea bună a Evangheliei mântuitoare. Studiile teologice urmate la Mănăstirea Neamţ şi Bucureşti i-au deschis un orizont larg de cunoaştere a învăţăturilor sfinte, aprofundând în mod deosebit, în cadrul Catedrei de Patrologie a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, scrierile marilor Părinţi ai Bisericii din secolul al IV-lea referitoare la familia creştină. Potrivit acestor învăţături şi modelului învăţat în casa părinţilor săi, din ţinutul Sucevei, el şi-a crescut cei trei copii în frică de Dumnezeu şi aleasă educaţie, îndemnându-şi băiatul cel mare să urmeze drumul slujirii Mântuitorului Hristos şi Bisericii Sale. Vocaţia de ctitor împlinită în timpul lucrării ca paroh la Suceava, prin zidirea unei biserici în apropierea ctitoriei monumentale a marelui mitropolit Anastasie Crimca, efortul de a contribui la construirea Mănăstirii Christiana din Bucureşti şi mai ales înălţarea unei noi biserici pentru comunitatea ortodoxă românească din Berlin fac din preotul Constantin Mihoc un om de jertfă, pentru Biserica lui Hristos şi binele poporului. S-a făcut tuturor pildă cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia (I Timotei 4, 12). Un apostol jertfelnic printre străini Lucrarea pastorală bogată a părintelui Constantin Mihoc în Germania a fost aceea a unui apostol jertfelnic printre străini, departe de ţară, de casa părinţilor, de prieteni şi colegi, dar apropiat de românii ortodocşi dornici de a păstra credinţa lor strămoşească. Cu această vocaţie de misionar a slujit comunitatea românească din Berlin, oficiind slujbe, propovăduind cuvântul adevărului, căutând oaia cea pierdută şi aducându-o împreună cu celelalte 99. După modelul Păstorului Hristos, el a arătat grijă părintească celor încredinţaţi lui spre păstorire. Un astfel de păstor a fost părintele Constantin Mihoc, harnic, neobosit, credincios, cinstit, jertfelnic. Jertfa lui rămâne izvor de lumină, ca un odor de mare preţ, la temelia comunităţii româneşti pe care a slujit-o cu abnegaţie, dăruire şi cu un entuziasm rar întâlnit. A fost un om al tuturor, al Bisericii şi al credincioşilor, al familiei, al Şcolii de teologie, al prietenilor şi al colegilor, al celor de aproape şi al celor de departe. Preamilostivul Dumnezeu, Căruia I-a slujit cu credinţă părintele Constantin Mihoc, să aşeze sufletul lui în lumina împărăţiei cerurilor, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, iar celor ce-l plâng acum să le dăruiască întărire şi mângâiere spirituală! Veşnica lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndoliată, † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Părintele Constantin Mihoc va fi înmormântat de praznicul Adormirii Maicii Domnului Ieri a avut loc o slujbă de pomenire în capela Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil“ din Berlin, unde a fost paroh. Slujba de pomenire a fost oficiată de IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. După terminarea ceremoniei, trupul său a fost transportat cu o aeronavă în România, aseară ajungând la Aeroportul Băneasa. Apoi, trupul părintelui Constantin Mihoc a fost dus la Biserica „Sfânta Vineri“ din cartierul Drumul Taberei din Bucureşti, la cererea preotului paroh Nicolae Burlan şi a comunităţii de credincioşi ai acestei biserici, în care părintele Mihoc obişnuia să slujească în timpul vizitelor sale în Bucureşti. Aici a avut loc o slujbă de pomenire. Astă-noapte, trupul părintelui Constantin Mihoc a fost transportat în Suceava, urmând ca în cursul acestei dimineţi să fie dus la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ din municipiul Suceava, unde IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi, va săvârşi o slujbă de pomenire. După aceea, trupul său va fi transportat în casa părintelui Constantin Mihoc, din satul Sfântu Ilie (judeţul Suceava), unde se va oficia din nou slujba Parastasului. Apoi, trupul său va fi depus în Biserica „Buna Vestire“ din satul Sfântu Ilie, unde va rămâne până la înmormântare. În fiecare seară se va face slujba de Priveghere şi se va citi Psaltirea. Pe data de 15 august 2009, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, dimineaţa, se va oficia Sfânta Liturghie, apoi o slujbă de pomenire, la care vor participa membrii familiei şi cunoscuţii. Între orele 12:00-16:00 se vor prezenta condoleanţele către familie şi cei prezenţi (preoţi, profesori, membri ai familiei) vor rosti cuvinte de omagiere a părintelui Constantin Mihoc. La ora 16:00 va avea loc slujba Înmormântării Preoţilor, săvârşită de către un sobor de arhierei şi preoţi. Părintele lect. dr. Constantin Mihoc va fi înmormântat în curtea Bisericii „Buna Vestire“ din satul Sfântu Ilie, judeţul Suceava.