Un preot s-a mutat la Cer

Pe 2 aprilie a plecat la ceruri preotul iconom stavrofor Ilarie Dorin Giurgiu. Tristeţea despărţirii vremelnice, născută din smerita iubire pe care o avem unii faţă de alţii, a coborât ca o ploaie rece de primăvară peste sufletele familiei îndoliate şi peste sufletele enoriaşilor Parohiei Râşnov IV, care l-au iubit cu iubire nespusă.

Într-o zi tristă, pe 4 aprilie, Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", zidită de părintele Ilarie Dorin cu 15 ani în urmă, s-a făcut sfânt şi binecuvântat peron de pe care, în trenul veşniciei, a urcat preotul pelerin spre Cer.

Sunetul de clopot, mireasma de tămâie, cadenţa cădelniţei, ritmul cântării şi murmurul de rugăciune au fost puse într-un urcior care s-a umplut de lacrimi.

Un om bun, la prohodirea căruia au slujit, sub protia Preasfinţiei Sale Andrei Făgărăşanul, încredinţat de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, 63 de preoţi susţinuţi în rugăciune de peste 1.000 de credincioşi.

Lecţia iubirii

Un preot simplu şi modest, dar care la moarte, mai mult ca oricând, a arătat ce înseamnă să ai suflet bun, să fii apropiat şi iubitor de oameni, să arzi ca o lumânare dăruind lumină celorlalţi, să fi considerat mic şi neînsemnat, dar sufletul tău să fie înalt până la cer, iar preoţia ta să se facă scară pe care să urce ceilalţi la Dumnezeu. Părintele Ilarie Dorin a dat o lecţie interesantă celor care cântă frumos, celor care se înveşmântează strălucitor şi celor care ritoricesc desăvârşit, dar sunt lipsiţi mai ales de iubire.

Calităţile specifice omului lui Dumnezeu, dar şi tactul pastoral-misionar le-a dobândit în Seminarul Teologic din Cluj şi în Facultatea de Teologie din Sibiu, dar mai ales în nobila familie de brăneni a luminatului şi devotatului preot Ioan Giurgiu - fost deţinut politic şi apropiat colaborator al teologului Dumitru Stăniloae.

Părintele Ilarie Dorin a purtat în trupul său seva ţăranilor din Munţii Apuseni coborând în timp, pe spiţa neamului, până la Gheorghe Crişan Giurgiu, tovarăşul de luptă al lui Nicolae Ursu (Horia) şi al lui Ion Oarga (Cloşca), conducătorii Răscoalei ţărăneşti de la 1784.

Generaţia de studenţi teologi sibieni, din care a făcut parte părintele Ilarie Dorin (1970-1974), a dat Sfintei Biserici a neamului nostru pe Întâistătătorul, Patriarhul României, Preafericirea Sa Daniel, şi pe Înalt Preasfinţia Sa Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

Casa din cer a slujitorului Domnului

Familia îndoliată şi corpul preoţesc al Protopopiatului Bran - Zărneşti au fost mângâiaţi de cuvântul părintesc, plin de încurajare, al Preafericirii Sale Daniel şi al Înalt Preasfinţiei Sale Laurenţiu, transmis, din încredinţare, de Preasfinţia Sa Andrei Făgărăşanul, care a rostit şi cuvântul de învăţătură, încununând prohodirea.

Tema centrală a omiliei ierarhului a fost rolul şi rostul preotului pe pământ şi în cer - asemănând mâinile care se odihnesc pe piept, în chipul crucii, sub Evanghelie, cu cleştele de foc care ia pe Hristos - Jăratecul Dumnezeiesc şi îl atinge de buzele omului spre curăţire şi spre mântuire.

Primarul oraşului Râşnov, Ioan Adrian Vestea, a mulţumit părintelui Ilarie Dorin pentru buna colaborare şi pentru aleasa prietenie pe care i-a dăruit-o.

Protoiereul a rostit necrologul, arătând că toate cele bune, nobile, frumoase, luminate şi plăcute au ca în oglindă reflexie în cer, iar cele rele, nătângi, urâte, întunecate şi amare au ca în oglindă reflexie în iad. De aceea tot ce facem bun vine dinspre Cer, se face pe pământ şi se întoarce în Cer. Toate bisericile, cele tainice şi cele văzute, au reflexia lor în Rai. iar preotul bun are propriul său corespondent în Rai.

Preotul care zideşte o biserică poartă un tainic dialog cu Dumnezeu, căruia îi spune ce vrea să facă şi căruia îi cere ajutorul, zicând: "Iată Dumnezeule, m-am gândit să-Ţi fac Casă pe pământ, ajută-mă să o desăvârşesc", iar Dumnezeu îi răspunde: "Eşti un om bun, te iubesc pentru că te-ai gândit la Mine, te voi ajuta şi mai mult, te voi răsplăti făcându-ţi şi Eu ţie o casă în Cer. Ai grijă cum Îmi faci casa, căci fiecare cărămidă a ta are reflexia ei în Rai, fiecare linie şi fiecare culoare pe care mi-o vei da Eu o voi pune la casa ta în Rai, iar când vei înceta a sluji în ceea ce ai făcut pe pământ, voi cere Ierarhului tău transfer în Cer".

Fiu de preot şi de deţinut

A fost amintită viaţa părintelui Ilarie Dorin Giurgiu (născut în 23 octombrie 1950), anii grei ai copilăriei, perioada în care tata, preotul Ioan Giurgiu, a fost purtat prin grele închisori (1959-1964). Împreună cu preoteasa Eugenia Giurgiu, mama îndurerată, de 84 de ani, ne-am amintit de anii în care la lampă, în lungile nopţi în care îşi aştepta soţul să se întoarcă din temniţă, împletea cuvântul Ceaslovului şi al Psaltirii cu firul de lână prefăcut în vestuţă şi ciorapi pentru cei trei copii. Ne-am amintit de pachetul pe care de două ori pe an îl trimitea la Salcia sau la Aiud - împărţind hrana săracă în aşa fel încât tata să se bucure de bucătura care mărturisea că la copii a rămas mai mult, iar lângă pâine găsea bucata de săpun în care era ascunsă Sfânta Împărtăşanie. Ne-am amintit de amărăciunea sufletului unui copil umilit pentru că era fiu de preot şi de deţinut, de frica de a-şi mărturisi propria identitate şi de frica vecinilor, care se temeau să nu fie văzuţi când aruncau o bucată de pâine peste gard.

Vremuri trecute, vremuri care şi-au aşternut umbra pentru totdeauna pe chipul seminaristului, al teologului, al preotului paroh şi al pumnului de ţărână adăpostit sub streaşina sicriului acoperit de cele peste 300 de coroane.

Nu am uitat, coborând în fântâna timpului, să revenim o clipă în Fundata, într-o zi de 8 septembrie 1974, unde l-am regăsit pe mirele Ilarie Dorin lângă viitoarea preoteasă Elena Olteanu, apoi l-am zărit ţinând pe genunchi pe Claudia şi tăvălindu-se în iarbă cu Silviu Dorin.

În 22 septembrie 1974 l-am văzut devenind preot prin lucrarea tainică a mâinilor Înalt Preasfinţitului Mitropolit Nicolae Mladin, apoi pe şantier restaurând, în biserică slujind, în case sfinţind şi la amvon vestind pe Dumnezeu.

Aceste rânduri sunt o mărturie pentru cei care au ratat şansa de a cunoaşte un om pe care Dumnezeu l-a trimis aici, iar apoi l-a chemat acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare, ci viaţă fără de sfârşit.