Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un program asumat: rugăciune, mărturisirea Cuvântului și faptă
Au trecut 11 ani de la întronizarea, cu voia lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt, a Părintelui Patriarh Daniel la cârma Bisericii Ortodoxe Române. Una dintre fațetele profundei lucrări în acești ani de arhipăstorire a Preafericirii Sale se referă la împlinirea vocației eclesiale într-un „context de secularizare crescândă și chiar de ostilitate față de religie”, cum se exprima acum un an Preafericirea Sa.
Precum se știe, ecclesia, în grecește înseamnă chemare dintr-o stare în altă stare. O problemă-cheie a oricărei societăți se referă tocmai la îndeplinirea acestei năzuințe latente a omului și a lumii în genere, de a ieși din lumea cea cu multă agitație și puțină folosință pentru suflet spre a se regăsi într-o lume rezidită prin iubire și liniște odihnitoare. În lume, omul de azi, tineretul în particular, a sesizat că nu poate găsi liniștea sufletească spre care tânjește cu atâta înfrigurare. Problema dezbătută în zilele noastre este aceea de a dezlega răspunsul la întrebarea referitoare la căile mântuirii, ale deplinei liniștiri: se poate mântui omul și în afara Bisericii, sau numai înlăuntrul Bisericii? Răspunsul unor confesiuni este concesiv față de omul care întârzie în afara Bisericii. Răspunsul Patriarhului nostru este neechivoc: omul se poate mântui numai înlăuntrul Bisericii; acesta a fost și este însuși răspunsul lui Dumnezeu. Iisus Hristos Domnul ne spune răspicat: „Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui” (Ioan 10, 9).
Pentru mântuire există o singură cale, Biserica
Altfel spus, împlinirea acestei tainice lucrări, mântuirea, se cuprinde în teologia chemării, în vocația eclesială a Bisericii, adică în chemarea afară din lumea ruinată de ispite și multe râvniri în lumea rezidită prin iubirea și virtuțile lui Dumnezeu. Pentru împlinirea vocației sale eclesiale, trebuie ca Biserica însăși să fie în lume, acolo unde este agitația și confuzia cetății. Chemarea afară se împlinește, altfel spus, de către Biserică prin aceea că ea însăși ascultă această chemare de a fi permanent și ziditor acolo unde ruina este mai mare, adică de a arunca năvodul acolo unde părea că nu mai există pește. Taina ascultării mijlocește miracolul: ucenicii nu desconsideră chemarea lui Iisus și, cu toate că știau că acolo apele sunt sterpe, nu mai e nici urmă de pește, aruncă din nou năvodul și-l scot cu mare greutate de multa captură și plinătatea rodului cel miraculos. Biserica Ortodoxă se confruntă cu aceeași situație zugrăvită în cunoscuta pericopă evanghelică a pescuitului minunat, și în fața apelor ce par fără rod de pește, aruncă încă o dată năvodul, împlinind astfel vocația eclesială a Bisericii, chemarea și răspunsul la chemare și îndemn. Teologia celei de-a doua aruncări a năvodului a fost adeverită prin inițiativa înființării unui centru creștin ortodox de presă. Părintele Patriarh Daniel a auzit, altfel spus, prin duhovnicească ascultare, chemarea la a doua aruncare a năvodului și astfel a fost înființat Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Bazat pe experiența anterioară din anii de arhipăstorire la Iași, Patriarhul României a generalizat modelul comunional al unei media ea însăși chemată din lumea cu multă ruină în lucrarea de rezidire a lumii înseși, pentru ca toate ale lumii să fie restaurate înlăuntrul liturghiei de după Liturghie, prin lămuririle cele limpezitoare ale unei teologhisiri conlucrătoare. Noutatea unei media creștine provine din aceea că în cadrul ei se întâlnesc clerici și mireni pentru împreună oficiere în cuvânt. Aceasta este o fațetă neașteptată a funcției misionar-pastorale a Bisericii. Veacul este pregătit cumva pentru o asemenea întâlnire a științei cu religia, a comunicării de presă cu știrea cea bună, pentru a ieși din mlaștina relativismului demoralizator, preîntâmpinând orice fel de alunecare spre vreun partizanat ideatic tocmai fiindcă paznicul grădinii este mărturisirea Cuvântului. Tăria mărturisirii face selecția, nu apartenențele la ideologii și grupări. Aceasta este una dintre noutățile renovatoare ale unei media eclesiale. „Comunicarea de presă, precizează Patriarhul României, face parte astăzi, ca o dimensiune firească, din viața tuturor oamenilor și a oricărui sistem social. Prin urmare, Biserica nu poate să neglijeze aceste realități.”
Teologia întreitei biruințe
Pe baza experienței benefice dobândite în anii noștri de arhipăstorire la Iași, una dintre prioritățile misionare, ca Patriarh al României, a fost înființarea Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, cu cele cinci componente: Radio TRINITAS, TRINITAS TV, Publicațiile Lumina, Agenția de știri BASILICA, Biroul de comunicații și relații publice, la 27 octombrie 2007” (Patriarhul Daniel, „Bucuria comuniunii fraterne inspiră conlucrare în activitatea Bisericii”, Vestitorul Ortodoxiei, iulie-septembrie 2017). Vocația eclesială prin care Biserica cheamă omul obosit afară din lumea de alergări sterile se împlinește, iată, în chip aparent paradoxal, prin venirea mai stăruitoare a Bisericii spre omul ostenit și confuz, adică printr-o mai bogată și mai profundă intrare în lume a Bisericii înseși. Numai așa chemarea afară poate fi auzită de cel obosit și confuz. Chemarea afară este o neașteptată poftire înăuntru, și nu oriunde, ci chiar la nunta Fiului de Împărat. „Contextul concret al misiunii Bisericii este astăzi marcat de schimbări și mutații multiple și rapide, care cer din partea noastră multă atenție, precum și multiplicarea metodelor și mijloacelor de pastorație și misiune”, afirma Patriarhul României. Cuvântul îndrumător al Preafericitului Părinte Patriarh ar putea fi sintetizat într-o sintagmă pe care a tâlcuit-o așa de frumos: „smerita dăruire”. Aceasta ne ferește de smerirea fariseului, fiindcă, precum ne spune mereu Întâistătătorul Bisericii, fără fapte bune îndoielnică este rugăciunea. Misiunea Bisericii este „o mare responsabilitate, care nu poate fi împlinită fără ajutorul Duhului Sfânt, adică fără rugăciune stăruitoare și fără comuniune în mărturisirea dreptei credințe și în săvârșirea faptelor bune”. Teologia biruinței este, ne spune Preafericirea Sa, teologia întreitei biruințe: rugăciune, mărturisire și faptă, fapta cea bună. Cei 11 ani de arhipăstorire a Patriarhului Daniel sunt o minunată și pilduitoare confirmare a întreitei biruințe. Înțeleapta arhipăstorire ni se descoperă înlăuntrul lucrării Bisericii Ortodoxe Române ca fiind neostenită în rugăciune, neoprită de la mărturisirea dreptei credințe și nezdruncinată în lucrarea cea ziditoare, adeverită, în chip minunat și tainic, prin împlinirea secularei năzuințe a ridicării Catedralei Mântuirii Neamului.
La mulți ani, Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh Daniel, întru adeverirea legii sfinte a triumfului spiritual perpetuu în viața poporului român drept credincios!