Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București a găzduit în seara zilei de marți, 16 decembrie 2025, concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus”. Au vestit prin
Unirea cea Mare sărbătorită în capitala Banatului
Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au debutat luni, 1 Decembrie, în Cimitirul Eroilor din Timișoara, în fața Monumentului Eroilor Revoluției din decembrie 1989. Slujba Parastasului pentru eroi a fost oficiată de către preoții militari din Garnizoana Timișoara. Au fost depuse coroane și jerbe de flori, în semn de recunoștință pentru jertfa eroilor, martirilor și a tuturor ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă. De la ora 12:00, în dangătul clopotelor tuturor bisericilor din Timișoara, s-a desfășurat ceremonia militară și religioasă.
După intonarea Imnului Național, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de preoții militari și de clericii Catedralei Mitropolitane, a săvârșit slujba de Te Deum pe esplanada lăcașului din centrul Timișoarei.
Chiriarhul a rostit rugăciunea de mulțumire pentru binecuvântările și binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului român, „prin Marea Unire într-o singură ţară românească şi creştină”. Au urmat alocuţiuni din partea oficialităţilor prezente.
În continuare a avut loc tradiţionala paradă militară, la care au participat efective ale MApN, prin Brigada 18 ISR „Decebal”, ale MAI, prin Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al județului Timiș, Inspectoratul de Poliţie Județean Timiș și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, precum și Penitenciarul Timișoara și Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara. Alături de aceștia a defilat și plutonul format din voluntarii Asociației Reconstituiri Istorice Timișoara, care a purtat un Drapel de luptă cu însemnele regelui Ferdinand Întregitorul, drapel original din anii Marelui Război.
Parada de Ziua Națională s-a încheiat cu trecerea mai multor ansambluri folclorice din diverse localități timișene, precum și a ansamblurilor etnicilor și minorităților din Banat.






.jpg)
