Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Stockholm
În seara zilei de 10 februarie 2009, la Ambasada României din Stockholm a avut loc vernisajul unei expoziţii de documente diplomatice referitoare la Unirea din 1859, manifestare dedicată împlinirii, anul acesta, a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, informează Biroul de Presă al Episcopiei de Nord. În cuvântul susţinut, PS Macarie a evidenţiat contribuţia fundamentală a Bisericii Ortodoxe Române la realizarea Unirii din 1859, amintind faptul că, în cadrul Adunării elective din 24 ianuarie 1859, prezidată de Mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, când se hotăra unirea prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza al Moldovei ca domnitor şi în Ţara Românească, au fost date ca exemplu statele Suedia şi Norvegia, care aveau, la vremea aceea, administraţii deosebite, însă un singur domnitor. Au mai luat cuvântul Excelenţa Sa Victoria Popescu, ambasadorul României în Regatul Suediei, şi istoricul George Cristea.



.jpg)
