La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
UPDATE: Ignoranţă cronică şi speculaţii forţate
În legătură cu opiniile exprimate de domnul Dan Ciachir în editorialul intitulat Izolare şi criză apărut în cotidianul Ziua de astăzi, 18 iunie 2008, facem următoarele precizări:
Dovedindu-şi încă o dată ignoranţa în problemele bisericeşti şi înclinaţia spre speculaţii forţate, domnul Dan Ciachir consideră neparticiparea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului la ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi scrisoarea Sanctităţii Sale adresată Patriarhului Moscovei ca dovezi în sprijinul falsei opinii a „izolării intraortodoxe” a Bisericii Ortodoxe Române. Domnia sa dovedeşte că nu are habar de cutuma Bisericilor Ortodoxe de a participa la cel mai înalt nivel la funerariile unui Întâistătător, cu scopul omagierii personalităţii celui ce a trecut la cele veşnice, iar, la ceremonia de întronizare, de a delega un reprezentant pentru ca întâietatea de cinstire să-i revină celui nou ales. În acest sens, îl informăm pe domnul Dan Ciachir că, aşa cum în urmă cu 18 ani, la ceremonia de întronizare a Sanctităţii Sale Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, nu a participat Patriarhul Ecumenic, tot astfel, în luna februarie 2008, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, deşi grec de origine, nu a fost prezent la ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Ieronim al II-lea, noul Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade. În ceea ce priveşte scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu adresată Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei şi al întregii Rusii, aceasta nu are nici o legătură cu problema Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, fiind datată înainte de situaţia creată de Mitropolitul Banatului prin împărtăşirea sa cu greco-catolicii; iar principiile eclesiologice invocate de Patriarhul Ecumenic în scrisoarea respectivă nu reprezintă o noutate, acestea regăsindu-se şi în corespondenţa Patriarhiei Ecumenice cu Patriarhia Română. Bisericile Ortodoxe păstrează relaţii frăţeşti de comunicare şi comuniune, deşi fiecare, uneori, are interese etnice diferite, ţinând cont de principiul etnic de organizare al lor şi de responsabilitatea pastoral-misionară faţă de proprii credincioşi, oriunde s-ar afla aceştia. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române are datoria de a se îngriji de credincioşii ortodocşi români din ţară şi din afara graniţelor ţării, după cum o fac şi celelalte Biserici Ortodoxe surori pentru credincioşii lor. Desigur, atât naţionalismul extremist, cât şi imperialismul opresiv nu aduc beneficii Bisericii soborniceşti. Din păcate, în timp ce Patriarhia Ecumenică şi-a extins jurisdicţia asupra unor comunităţi ortodoxe de alte etnii (Estonia, Finlanda, etc.), iar Patriarhia Moscovei, asupra unor popoare organizate în state independente (Ucraina, Estonia, Georgia, Belarus, etc.), se contestă totuşi dreptul de jurisdicţie canonică al Patriarhiei Române asupra comunităţilor ortodoxe române din stânga Prutului, care în mod liber doresc să fie în comuniune cu Biserica - Mamă. De fapt, Mitropolia Basarabiei nu a înfiinţat noi eparhii, ci a reactivat istoricele sale eparhii care nu au fost niciodată desfiinţate de jure, ci şi-au întrerupt în mod forţat activitatea prin intervenţia armatei sovietice în anul 1944. Referitor la situaţia creată de Mitropolitul Banatului, îi reamintim domnului Ciachir faptul că Patriarhia Română şi-a exprimat, prompt şi fără echivoc, punctul de vedere, precizând faptul că dialogul actual al Ortodoxiei cu Biserica Romano – Catolică, deja destul de fragil, nu poate fi ajutat, ci mai degrabă complicat prin gesturi considerate de unii „profetice”, iar de alţii problematice. Este de dorit să cultivăm nu miraculosul sau senzaţionalul, ci seriozitatea şi credibilitatea în relaţiile dintre Biserici aflate în dialog pentru refacerea unităţii creştine (Comunicat de presă din 27 mai 2008). Pentru Ortodoxie, Sfânta Taină a Împărtăşaniei este expresia cea mai înaltă a comuniunii şi a unităţii eclesiale deja existente, iar nu o etapă sau mijloc spre realizarea acestui deziderat. A ne împărtăşi liturgic din acelaşi Potir şi a rămâne în continuare în Biserici separate dogmatic şi canonic este un non-sens din punct de vedere teologic… (Comunicat de presă din 2 iunie 2008). Constatând încă o dată stilul defectuos în documentare şi veninos în exprimare al domnului Dan Ciachir, precum şi tendinţa de a cultiva în plan bisericesc spiritul totalitar extremist, caracterizat prin judecăţi pripite şi sentinţe radicale, nu putem să nu ne întrebăm retoric cărei Biserici îi aparţine şi căror duhuri slujeşte domnia sa?