Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Valoroasa moştenire a poetei Elena Farago

Valoroasa moştenire a poetei Elena Farago

Un articol de: Adrian Boldișor - 09 Dec, 2010

De-a lungul timpului, mulţi oameni de cultură au făcut cunoscută, pe plan naţional şi internaţional, frumoasa Cetate a Băniei. Alături de mari personalităţi ce s-au născut aici sau şi-au trăit viaţa pe aceste meleaguri, Elena Farago ocupă un loc aparte. Creaţia sa poetică impresionează şi astăzi prin emoţionantele versuri, multe dedicate copiilor, între care nu lipsesc cele cu subiect religios.

Elena Farago s-a născut la 29 martie 1878 la Bârlad şi s-a stins din viaţă la 4 ianuarie 1954 la Craiova, în casa din actuala Bibliotecă judeţeană "Aman". După moartea prematură a părinţilor şi a trei fraţi, viitoarea poetă a fost găzduită de junimistul George Panu în locuinţa sa, acolo unde avea să-l întâlnească pe marele dramaturg I.L. Caragiale. Impresionat de viaţa ei (avea să afirme: "Viaţă de roman, subiect de dramă"), acesta o va lua în casa lui, acolo unde va cunoaşte personalităţi de marcă, între care pe George Coşbuc şi pe Alexandru Vlahuţă.

Deşi publică versuri de la o vârstă fragedă, adevăratul său debut se produce în anul 1902 cu poezia Gândul trudiţilor. Va publica în mai toate revistele din epocă, pentru ca, în anul 1906, la îndemnul lui Nicolae Iorga, să-şi tipărească primul volum de versuri. "Volumul denotă o lirică delicată, întruchipând admirabil conceptul de feminitate cu sonorităţi abia şoptite, cu discreţie şi emotivitate a sentimentelor." (Florea Firan)

Director la Biblioteca "Aman" din Craiova

Din anul 1906, împreună cu familia, se stabileşte la Craiova, acolo unde va activa pe scena literară până la sfârşitul vieţii. Încă de la început, poeta face parte din comitetul de redacţie al revistei "Ramuri" şi se întâlneşte cu mari personalităţi culturale române: Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Ion Minulescu, Nicolae Iorga, Geo Bogza ş.a. În anul 1908 îi apare al doilea volum de poezii, Şoapte din umbră, pentru care primeşte Premiul "Adamachi" al Academiei Române. Urmează un volum de traduceri din scriitorii clasici şi moderni francezi. Cu volumul de versuri Nu mi-am plecat genunchii (1926), Elena Farago îşi încheie activitatea poetică. Despre aceste versuri, marele critic literar Perpessicius scria: "O desăvârşită artă ale cărei principii n-apar defel la suprafaţă atât de natural şi obligatoriu firească este în toată desfăşurarea ei".

Eugen Lovinescu avea să noteze şi el: "Prin profunzimea sentimentului din care porneşte şi a emoţiunii ce răsare…, prin reducerea poeziei la principiul ei fundamental, cât şi prin originalitatea formei, Elena Farago este cea mai patetică şi mai personală poetă a generaţiei noastre literare", iar G. Călinescu afirma: "Cu deosebire originale sunt poeziile care cântă maternitatea şi în care, în ritmul tărăgănat al cântecului de leagăn, mama se roagă cu sincer egoism ca din toate rugile s-ajungă la cer numai a ei".

Elena Farago este numită, în anul 1921, director al Bibliotecii "Aman" din Craiova, post pe care îl va ocupa până la sfârşitul vieţii. Îşi continuă activitatea literară, publicând mai multe volume de poezii şi proză. Un loc aparte în creaţia Elenei Farago este reprezentat de scrisul dedicat copiilor. Printre alte multe distincţii primite de-a lungul timpului se numără şi premiul parizian "Femina" (1924), dar şi Premiul Naţional pentru Literatură (1938), cea mai importantă distincţie de la noi din ţară din acel moment.

Poezii religioase pentru copiii "mari şi mici"

În ediţia a IV-a a volumului de versuri Din traista lui Moş Crăciun (Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1943), premiat de Academia Română,

au fost adunate poezii pentru copiii "mari şi mici", multe dintre ele având subiect religios.

Trei dintre aceste poezii sunt cu referire la perioada Paştelui, accentuând sentimentele de evlavie ce stăpânesc sufletele tuturor: "...Venea Mântuitorul călare pe o asină,/ Şi jur de jur mulţimea I se-nchina în drum/ Aşa cum milioane de credincioşi, acum,/ Prin case şi biserici, icoanei Lui se-nchină.// Credinţa, mila, vorba cea dulce şi cuminte/ Pot alina şi-nvinge atâtea suferinţi!.../ Din sufletele voastre de copilaşi cuminţi,/ Ca pe pângăritorii lăcaşurilor sfinte,// Goniţi minciuna, ura şi tot ce-au strecurat/ Pe-o clipă poate-ndemnul unor porniri haine, -/ Căci sufletul e-un templu - pe care fiecare/ Dator e să şi-l ţie de-a pururea curat...//" (În Dumineca Floriilor); sau: "Ştiu "Tatăl nostru" şi ştiu a spune/ Şi alte rugi ce-mi plac nespus,/ Şi ştiu să cânt şi-o rugăciune/ Cu "Învierea lui Iisus".// Şi mâine, în loc de ruga care/ O spun la masă de-obicei,/ O voi cânta frumos şi tare/ Să-i bucur pe părinţii mei.//" (În Ajunul Paştelui); sau: "Toţi copiii azi sunt darnici/ Căci ei ştiu că lui Hristos/ Îi sunt dragi numai copiii/ Cei cu sufletul milos,// Şi copiii buni la suflet/ Azi cu bucurie dau/ Cozonaci şi ouă roşii/ La copiii care n-au//" (În ziua de Paşti).

Poeziile cu teme religioase din timpul Naşterii Domnului Iisus Hristos subliniază frumuseţea obiceiurilor şi tradiţiilor din această perioadă: "Eu, dragi copii, sunt Moşul Crăciun, acela care/Colindă la ferestre şi-ntreabă pe părinţi,/ De-aţi fost destul de vrednici, de buni şi de cuminţi,/ Ca să vă dea din traista-i un dar la fiecare//" (Moş-Crăciun către copii); sau: "Toată noaptea asta, colo-n ceruri sus,/ Stelele lucrează fără de-ncetare,/ Căci le-adună-n clacă steaua sfântă care/ A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus// Ca să ne aducă iar, de colo sus,/ Pe la toţi copiii darurile care/ Ni le va trimite iar la fiecare/ Sfânta şi duioasa mamă-a lui Iisus//" (De Ajunul Crăciunului); sau: "Cântând slavă şi mărire/ Lui Iisus, te-om aştepta, -/ Moş-Crăciune, Moş-Crăciune,/ Dragă ni-i venirea ta!...// Slavă ţie, Moş-Crăciune,/ Ce-n tot anul vii mereu/ Să ne aminteşti cuvântul/ Fiului lui Dumnezeu//" (Copiii către Moş-Crăciun).

Cântând slavă şi mărire/ Lui Iisus,

te-om aştepta, -/ Moş-Crăciune,

Moş-Crăciune,/ Dragă ni-i venirea ta!... Slavă ţie,

Moş-Crăciune,/

Ce-n tot anul vii mereu/ Să ne aminteşti cuvântul/ Fiului lui Dumnezeu."

"Copiii către Moş-Crăciun"

Elena Farago

"Craiova însemna Elena Farago"

Într-un articol comemorativ, Geo Bogza avea să noteze: "A fost o vreme când, pentru orice intelectual român, Craiova însemna Elena Farago. Acolo, în capitala Olteniei, continua o bănie, datorită unei femei a cărei casă cu uşa mereu deschisă devenise o instituţie: oricine îi trecea pragul pleca mai bogat sufleteşte, mai hotărât să respingă urâtul

şi nedreptatea…"