„Venirea Domnului Iisus Hristos în lume are ca scop mântuirea întregii lumi”

Înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei Duminicii după Botezul Domnului (Matei 4, 12-17), care relatează începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos, au fost explicate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a arătat că, în esență, mesajul Evangheliei duminicale este acela că Domnul Iisus Hristos este lumina vieții veșnice.

În debutul cuvântului său, Patriarhul României a vorbit despre legătura dintre Dumnezeiasca Arătare de la Botezul Domnului și misiunea pământească a Fiului lui Dumnezeu devenit om: „Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului are bogate semnificații duhovnicești pentru viața Bisericii și pentru înțelegerea credinței creștine ca pregustare a vieții din Împărăția cerurilor. În această duminică vedem legătura dintre lumina Botezului Domnului în Iordan prin Arătarea Sfintei Treimi și lumina Evangheliei Sale prin chemarea la pocăință și vestirea Împărăției cerurilor. Arătarea Preasfintei Treimi după Botezul Domnului ne arată că omul este centrul atenției și al iubirii Sale. Cuvintele «În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat» înseamnă că întreaga Sfântă Treime S-a arătat la Botezul lui Iisus în Iordan, iar în centrul iubirii Preasfintei Treimi era firea omenească pe care a luat-o Dumnezeu Fiul ca să o vindece de păcat și de moarte, să o lumineze, sfințească și îndumnezeiască, aducând-o la asemănarea cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt și dăruindu-i viață veșnică. Descoperirea Preasfintei Treimi în timpul Botezului Domnului, la începutul activității Sale publice, ne arată și scopul lucrării mântuitoare a Domnului Iisus, deoarece la sfârșitul vieții Sale pământești, după Învierea Sa din morți, înainte de Înălțarea Sa la cer, Domnul îi trimite pe ucenicii Săi să boteze toate neamurile în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Așadar, la Botezul Domnului S-a arătat Prea­sfânta Treime având în centrul iubirii Sale firea omenească a Fiului veșnic al lui Dumnezeu pentru ca apoi fiecare om să poată primi botezul în harul, lumina și iubirea Preasfintei Treimi spre a trăi veșnic în Împărăția cerurilor”.

În continuare, Părintele Patriarh Daniel a prezentat cadrul istoric al ținuturilor menționate în acest pasaj evanghelic, explicând ceea ce a reprezentat mutarea Domnului în Galileea nea­murilor pentru poporul de acolo: „Lumina cea mare care se arată poporului ce se afla în întuneric este plinătatea revelației lui Dumnezeu în Iisus Hristos. Evanghelia acestei duminici ne arată că, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a fost întemnițat de regele Irod Antipa, Iisus S-a retras în Galileea și, «părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare». În acest oraș locuiau alături de evrei și mulți străini, oameni de neamuri și credințe diferite, îndeosebi greci și romani. Evanghelia ne spune că Iisus S-a retras de la Nazaret la Capernaum, în pământul lui Zabulon și al lui Neftali, lângă Marea Galileei, pentru a împlini un plan al lui Dumnezeu pe care Profetul Isaia îl binevestește astfel: «Pământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali; în vremurile cele de pe urmă, el va acoperi de slavă calea mării, celălalt ţărm al Iordanului, Galileea neamurilor. Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi, cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii, lumină va străluci peste voi» (Isaia 8, 23; 9, 1). Trebuie să reamintim că populația din aceste ținuturi a fost o populație evreiască și aceste teritorii aparțineau de Israel. Însă o parte din locuitori au fost duși înaintea celorlalți evrei în robie de către asiro-babilonieni. Ei au fost cei dintâi care au mers în Babilonia, după cum ne spune și Cartea a patra a Regilor. Unii dintre cei care au revenit aveau un comportament diferit, iar în locul celor plecați au venit apoi greci și romani, stabilindu-se în părțile respective. De aceea, zona aceasta a fost numită de profet Galileea neamurilor, adică a etniilor diferite. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Iisus S-a retras din Nazaret din cauza ostilității locuitorilor acestui oraș față de el, «ca să ne învețe pe noi să nu mergem în întâmpinarea încercărilor, ci să fugim de ele, să le evităm». Iar Sfântul Chiril al Alexandriei spune că, întrucât evreii din Nazaret n-au recunoscut dumnezeirea lui Iisus, El S-a mutat în Galileea neamurilor. Această Evanghelie ne arată că «poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit». Lumina cea mare nu este o simplă lumină fizică, produsă de soare, ci, după cum tâlcuiesc Sfinții Părinți ai Bisericii, aceasta este o lumină spirituală, duhovnicească. Lumina cea mare este plinătatea descoperirii lui Dumnezeu prin Fiul Său întrupat, Iisus Hristos. Toată descoperirea lui Dumnezeu este o lumină treptată, etapizată, ce culminează în lumina deplină care este Persoana Domnului Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu Care S-a făcut om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că lumina mare este însăși Evanghelia Mântuitorului care se va propovădui oamenilor ca fiind Evanghelia Împărăției cerurilor”.

Totodată, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat că de mântuirea adusă de Fiul lui Dumnezeu s-au bucurat atât iudeii, cât și păgânii: „«Latura și umbra morții» semnifică starea de păcat ca înstrăinare a oamenilor de Dumnezeu Creatorul. Poporul care stătea în întuneric este poporul evreu care, deși se închina Unicului Dumnezeu Adevărat și primise unele lumini ale adevărului mântuitor prin Legea lui Moise și prin profeți, se afla totuși într-o anumită incertitudine sau îndoială privind identitatea lui Mesia pe care Îl aștepta. Legea lui Moise nu i-a ajutat să Îl recunoască pe Fiul lui Dumnezeu, întrucât evreii n-au văzut în Lege o călăuză sau un pedagog către Hristos, ci un obstacol în a-L primi. Ei înțelegeau Legea ca fiind potrivnică lui Hristos, iar pe El Îl înțelegeau ca pe unul care modifică sau strică Legea. Evanghelia din această zi mai precizează că și «celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit». Aceștia sunt etniile sau neamurile idolatre care trăiau într-o totală necunoaștere a Singurului Dumnezeu Adevărat, Făcătorul cerului și al pământului. De aceea, spre deosebire de evrei, păgânii greci și romani nu se închinau Creatorului lumii, ci multor zei sau idoli. «Latura și umbra morții» însemna atunci starea de confuzie religioasă și de degradare morală a lumii păgâne politeiste. Închinători la idoli și robiți de patimi multe din cauza necunoașterii Adevăratului Dumnezeu, păgânii petreceau în latura și în umbra morții mai ales pentru că ei nu credeau în învierea morților, iar teama de moarte, spune Sfântul Apostol Pavel, îi stăpânea toată viața (Evrei 2, 15). (...) În acest context al existenței umane întunecate de incertitudine, confuzie religioasă și degradare morală, vine între oameni o lumină mare, adică Iisus Hristos, Dum­nezeu-Omul. Faptul că el începe să predice în Galileea, unde evreii conviețuiau cu alte etnii, ne arată că venirea Domnului Iisus Hristos în lume are ca scop mântuirea întregii lumi, nu doar a poporului evreu”.