Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vernisajul expoziţiei-concurs „Icoana din sufletul copilului“, la Târgu Jiu
Ieri, 15 aprilie 2009, la Muzeul de Istorie din Târgu Jiu a avut loc vernisajul expoziţiei concursului naţional „Icoana din sufletul copilului“, ediţia a XVII-a, şi Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor pentru elevii liceelor de artă, ai secţiilor de pictură monumentală şi restaurare şi elevi ai învăţământului teologic, clase de patrimoniu, informează m-ol.ro.
Cu acest prilej, au fost decernate premiile concursului naţional „Icoana din sufletul copilului“, ediţia a XVII-a, organizat de revista pentru copii şi părinţi „Chemarea Credinţei“ a Patriarhiei Române, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru elevii din învătăţântul primar, gimnazial şi liceal. Iniţiat în anul 1993 cu binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, concursul „Icoana din sufletul copilului“ îşi propune să contribuie la educarea copiilor, potrivit valorilor spiritualităţii creştine, şi la cultivarea talentului artistic. Tematica lucrărilor este cea a iconografiei ortodoxe, icoanele fiind realizate în tehnicile tradiţionale - lemn, sticlă, frescă, mozaic.



.jpg)
