În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Vernisajul expoziției „Spiritul grâului” la Muzeul Protopopiatului Ortodox din Săliște
La sediul Muzeului Protopopiatului Ortodox din Săliște, în prezența preoților din Protopopiatul Săliște, a numeroși invitați, printre care artiști, critici de artă și personalități culturale, a primarului Horaţiu Dumitru Răcuciu, Primăria Săliște, a avut loc marţi, 23 iulie, vernisajul expoziției „Spiritul grâului” a artistului plastic Olimpia Coman-Sipeanu.
Evenimentul a fost deschis de pr. Petru-Toader Damian, protopopul de Sălişte, inițiatorul acestui proiect-eveniment, care a prezentat evoluția de la idee, concept la materializarea concretă a proiectului, sub forma expoziției în Săliștea academică și culturală din Mărginimea Sibiului, un loc despre care istoricul Nicolae Iorga scria că „este mărgăritarul Mărginimii”, consemnează Mitropolia Ardealului.
Titlul expoziției pleacă de la credința populară că pentru a ocroti spiritul grâului, refugiat în ultimele spice, atât la români, cât şi la alte popoare, acestea se lăsau pe holdă nesecerate, cu speranța că astfel se transmite puterea de rod către noua recoltă. Alteori erau tăiate şi aduse acasă sub formă de mănunchi sau snop ori sub forma unui obiect ritual (cunună, cruce, peană, buzdugan), pentru a fi apărate de distrugere şi, probabil, pentru a se putea împărtăşi din puterea lor şi gospodăria, conform organizatorilor.
Motivele predominante din cadrul expoziției sunt cununa, buzduganul, crucea sau crucea împodobită cu grâu, toate ilustrând viața în toată complexitatea ei, cu momentele ei esențiale: Naștere - Creștere - Rodire - Moarte - Reînviere.
Întâlnirea Grâului și a Crucii
Proiectul expozițional are ca scop readucerea în atenție a ritualului secerișului, iar despre acest obicei ancestral au vorbit prof. Paraschiva și Dumitru Cîmpean, alături de artista Olimpia Coman-Sipeanu.
„Am fost dintotdeauna atrasă de natură și, în special, de mirifica lume vegetală, în care am găsit mereu o prețioasă sursă de inspirație. Ierburile și spicele mângâiate de soare, bătute de ploaie și vânt ori învăluite în întunericul serii, au fost motive pe care le-am îndrăgit și le-am pictat aproape ostentativ. Cu toate acestea, nu le abordez la modul descriptiv, asemenea unui peisagist, ci mă interesează forța detaliului. Pentru mine, un singur fir de iarbă poartă în el magia întregului câmp, iar câteva spice de grâu din cununa de seceriș dețin puterea întregului lan. Simbolistica profundă a acestor elemente vegetale încerc să o amplific prin asocierea cu un alt motiv-simbol, Crucea. Întâlnirea Grâului și a Crucii constituie firul roșu al acestei expoziții. Grâul, privit ca dar al vieții, al belșugului și al renașterii, iar Crucea, ca mărturie a credinței, jertfei, durerii, răbdării, iertării, speranței, iubirii și învierii. Îngemănate, aceste două motive cu mare încărcătură simbolică relevă legătura magică dintre hrana trupului și a sufletului, dintre lumină și întuneric, dintre pământesc și celest, dintre viață și moarte, dintre efemer și etern”, a arătat Olimpia Coman-Sipeanu.
La final, pr. Petru-Toader Damian, protopopul de Săliște, a mulțumit celor prezenți pentru bucuria de a fi luat parte la vernisajul expoziției, precum și celor implicați în proiectul expozițional.