Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Veşminte noi pentru casele sufletului şi trupului

Veşminte noi pentru casele sufletului şi trupului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 18 Octombrie 2012

Timp de peste 10 ani, preotul Eugen Cucu a slujit într-o capelă amenajată în incinta Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală. În urma lucrărilor de consolidare şi modernizare a clinicii s-a luat hotărârea ca paraclisul închinat Sfântului Alexandru să fie închis, iar în locul acestuia să se înalţe un nou lăcaş de cult.

Lucrările la noua biserică au început acum trei ani, iar în prezent se fac pregătirile pentru începerea şantierului de pictură. În acest context, PS Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit slujba Aghesmei mici, binecuvântând biserica, saloanele spitalului şi pe pacienţii internaţi aici. Noul lăcaş de cult va avea ocrotitori pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. "Nu este o biserică măreaţă, dar suntem mândri că există. Nu este un lucru de care să facem mare paradă, dar suntem mulţumiţi sufleteşte că am reuşit ceea ce ne-am propus. Existenţa unei biserici în spital nu cred că mai este pusă la îndoială de către cineva. În cei 14 ani de slujire aici am constatat, şi domnii doctori ştiu acest lucru, că într-adevăr aforismul: "Doctorul tratează, dar Dumnezeu vindecă" a fost, este şi va rămâne actual. De aceea, conlucrarea medicului pe partea fizică a omului în suferinţă cu părintele, care are în grijă partea sufletească a aceluiaşi om în suferinţă, trebuie să nu sufere nici un rabat. Vă mulţumesc tuturor, celor ştiuţi şi neştiuţi care cu un gând bun, cu o vorbă frumoasă m-aţi susţinut realmente spre a putea astăzi să ne rugăm într-o biserică nouă şi frumoasă", a precizat pr. Eugen Cucu, de la biserica Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti.

Acest deziderat al preotului, al cadrelor medicale, dar şi al pacienţilor care trec vremelnic pe la acel spital, a devenit realizabil datorită unei familii de buni credincioşi, Daniela şi Mihai Rotaru, şi comitetului director condus de managerul Anca Bulimar.

"Nihil sine Deo"

Pronia dumnezeiască a făcut ca, pe lângă binecuvântarea lucrărilor de ieri de la noua biserică din curtea Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", astăzi să se inaugureze şi spitalul nou, consolidat şi modernizat. "Am primit misiunea de a iubi pe ceilalţi şi de a ne dărui lor cu toată fiinţa noastră. Ce poate fi mai înălţător decât să fii unul dintre ucenicii Lui, cu datoria supremă de a salva vieţi! Pe sigla Spitalului "Bagdasar-Arseni" scrie: "Nihil sine Deo", şi spun că nimic nu este mai adevărat decât acest lucru. Aceste cuvinte le-am simţit în fiecare zi a existenţei mele şi, cu atât mai mult, din ziua când m-am alăturat dvs., un colectiv de oameni minunaţi. De aceea, trebuie să mulţumim zilnic pentru toate darurile pe care ni le-a făcut, pentru că iubim şi suntem iubiţi, suferim şi putem să iertăm şi, mai presus de toate, trăim şi luptăm pentru viaţă", a mărturisit managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", Anca Bulimar.