În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Veteranii de război - mărturia iubirii de ţară
▲ Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu ocazia Zilei Naţionale a Veteranilor de război, Bucureşti, miercuri 29 aprilie 2009 ▲
Hristos a înviat! „Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit“ (II Timotei 4, 7) Stimaţi veterani de război, Purtând în noi bucuria şi bogăţia revărsării de lumină a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne împărtăşim de bogăţia iubirii milostive a lui Dumnezeu şi a slavei cereşti dăruite nouă, oamenilor, în Iisus Hristos, ca noi să fim părtaşi ai vieţii şi bucuriei veşnice a Preasfintei Treimi. De această bogăţie a prezenţei lui Hristos s-au împărtăşit şi cei care au simţit cel mai mult ajutorul lui Hristos Cel înviat în vreme de încercare, adică martirii sau mucenicii, eroii, veteranii, dar şi toţi credincioşii care luptă pentru adevăr şi dreptate, pentru libertate şi unitate sau se ostenesc pentru a ajuta pe semenii lor în mod sincer şi dezinteresat. Puterea de a îndura istoria, atunci când nu o poţi schimba, echivalează cu o înţelepciune şi cu o forţă de supravieţuire în faţa pericolului autodistrugerii sau a sinuciderii fără rost. Poporul român a rezistat pe acest pământ pentru că a avut înţelepciune, putere de jertfă şi de răbdare atunci când nu putea să biruie cu armele. Prin această înţeleaptă îndurare cu speranţă a supravieţuit el migratorilor năvalnici, imperialiştilor lacomi şi dictaturilor distructive, umplând istoria cu crucile de pe mormintele eroilor jertfelnici şi de pe bisericile înălţate ca pe făclii de înviere şi speranţă. De aceea, cultul eroilor, adică pomenirea din neam în neam sau din generaţie în generaţie a celor jertfiţi pentru apărarea credinţei şi a patriei, este o adevărată cultură a sufletului românesc care simte că iubirea e mai tare decât moartea. Cronicile şi Letopiseţele care consemnează jertfa acestui popor sunt admirabil rezumate în textul inscripţiei de pe Arcul de Triumf din capitala României: „După secole de suferinţe, creştineşte îndurate, şi după lupte grele pentru păstrarea fiinţei naţionale, după apărarea plină de sacrificii a civilizaţiei umane, se îndeplini dreptatea şi pentru poporul român...“. Aşadar, eliberarea noastră a fost trăită tot ca experienţă a puterii sau a luminii lui Hristos Cel înviat, cuvintele imnului de biruinţă a iubirii jertfelnice peste timp, „Hristos a înviat“, fiind înscrise, ca pavăză, pe frontispiciul Mausoleului de la Mărăşeşti. Cuvânt de recunoştinţă pentru toţi cei care şi-au dăruit viaţa pentru existenţa noastră Mulţimea eroilor şi martirilor, pe care cu smerenie îi pomenim permanent, demonstrează că poporul nostru a interiorizat Taina Crucii şi a Învierii şi a trăit istoria ca pe o Cruce şi o Înviere, suferinţă şi speranţă, întristare şi bucurie, plinind cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, (…) credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii“ (II Timotei 4, 7). Taina Crucii care se înalţă în slava Învierii este înscrisă pe Stema României, ca simbol al istoriei noastre, semn de mare statornicie, continuitate şi unitate în cuget şi simţiri de-a lungul generaţiilor şi program spiritual permanent. Se cuvine, aşadar, să adresăm cuvânt de recunoştinţă şi mulţumire pentru toţi cei care şi-au dăruit viaţa lor în trecut, pentru existenţa noastră de astăzi şi, prin urmare, cu toţii suntem datori să-i cinstim cu respect şi să pomenim jertfa şi lupta lor, dacă vrem să ne redescoperim pe noi înşine ca neam de voievozi creştini şi eroi martiri. În încheiere, rugăm pe Hristos Cel înviat să reverse harul Său, al luminii şi vieţii veşnice, peste eroii neamului românesc, dăruindu-le lor odihnă sfântă întru nădejdea învierii, iar Dumneavoastră, stimaţi veterani de război, celor ce ne sunteţi pildă de curaj şi jertfelnicie, să vă dăruiască sănătate, pace şi bucurie, învăţându-ne să ne iubim poporul şi patria, să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace între oameni, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ▲ Ziua Veteranilor de război, instituită în 2007 Prin Hotărârea Guvernului nr. 1.222 din 10 octombrie 2007 şi prin Legea 303 din 13 noiembrie 2007, a fost instituită, pentru prima dată în România, Ziua veteranilor de război, sărbătorită pe 29 aprilie în fiecare an, „în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României“, potrivit Agenţiei de Presă BASILICA. Data de 29 aprilie este în legătură cu Înaltul Decret al regelui Carol I din 29 aprilie 1902, prin care a fost instituit titlul de Veteran de război, la a 25-a aniversare a mobilizării pentru cucerirea Independenţei de Stat a României. Din Asociaţia Naţională a Ve-teranilor de război fac parte aproximativ 80.000 de veterani ai Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial. La Adunarea festivă, organizată ieri de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti, Sala de Marmură, a participat, în calitate de reprezentant al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, preot Nicolae-Dorel Moţoc, consilier patriarhal - Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române, care a transmis mesajul Preafericirii Sale către veteranii de război din România.