La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Viaţa parohiilor: 255 de ani de la ridicarea bisericii din Sărata Dobreni
▲ În cei 255 de ani, credincioşii din Sărata Dobreni, Protopopiatul Piatra Neamţ, au chivernisit şi înfrumuseţat biserica, conştientizând că Dumnezeu are nevoie de o casă în care să-i găsească împăcaţi, rugători, iubitori, jertfelnici pentru credinţă şi neam ▲ Biserica satului cu hramurile „Sf. M. Mc. Dimitrie“ şi „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ a fost construită în 1752 de credincioşii satului ▲
În anul 2004, satul Sărata, care până la acea vreme fusese filie a parohiei Dobreni, Protopopiatul Piatra Neamţ, a devenit o parohie cu drepturi şi îndatoriri depline, aflându-se totodată sub păstorirea permanentă a unui preot paroh. De atunci şi până astăzi, biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie“ şi „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ şi anexele au trecut printr-un proces de restaurare şi înfrumuseţare. Aleile bisericii au fost rebetonate, lumânările care ameninţau distrugerea icoanelor de patrimoniu au fost scoase din sfântul lăcaş, în sfântul altar s-au înlocuit toate obiectele necesare cultului (Sfinte Vase, Sfântă Evanghelie, Sfântul Chivot, veşminte preoţeşti, candele, cadelniţă etc.), cărţile pentru oficierea sfintelor slujbe au fost schimbate în proporţie de 90%, s-a alcătuit o bibliotecă a parohiei şi s-a început construcţia unei case parohiale ce păstrează în linii mari arhitectura bisericii. „În cei 255 de ani, sărăţenii au chivernisit şi înfrumuseţat biserica, conştientinzând că Dumnezeu are nevoie de o casă în care să-i găsească împăcaţi, rugători, iubitori, jertfelnici pentru credinţă şi neam. Ceea ce am realizat în aceşti ani este rodul bunei noastre conlucrări, iar ceea ce ne propunem pentru viitor nădăjduim că se va realiza prin binecuvântarea lui Dumnezeu“, ne-a declarat părintele paroh Cosmin Constantin Filip. Biserica aflată în vatra satului a fost ridicată de credincioşi în anul 1752. Ctitorii nu se cunosc. Probabil că erau ţărani din partea locului, iar meşterii să fi fost aceeaşi care au construit biserica din Măşcăteşti (Căşăria de azi), dat fiind că asemănările sunt destul de mari. Arhitectura bisericii se caracterizează prin plan trilobat, abside poliginale, pridvor din scânduri, adăugat pe latura de vest, clopotniţa pătrată, scundă deasupra pronaosului, cu acces printr-o scară exterioară mobilă. Satul Sărata este aşezat chiar pe versantul de nord-est al dealului Balaur, de o parte şi de alta a drumului judeţean Piatra Neamţ - Târgu Neamţ. (pr. Ştefan Zaharia)