În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Viaţa parohiilor: Cea mai săracă parohie din Suceava construieşte o biserică
▲ Lăcaşul de cult se construieşte într-una din cele mai sărace zone din Suceava, lângă gara Burdujeni ▲ În prezent, se lucrează la acoperişul bisericii şi la finisaje ▲
În cartierul Burdujeni din Suceava se construieşte de câţiva ani o biserică. Lucrările de construcţie a Bisericii „Sf. Gheorghe“ din Burdujeni au debutat în 1996, când a fost pusă piatra de temelie şi s-a sfinţit locul de construcţie, soborul de preoţi fiind condus atunci de Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Chiar dacă parohia este situată într-o zonă dezavantajată, într-un cartier cu multe blocuri cu garsoniere, locuite de persoane care nu au locuri de muncă, aflate la limita sărăciei, totuşi, de-a lungul anilor, enoriaşii au contribuit din plin la construirea bisericii lor. „Este cea mai săracă parohie din Suceava, dar, cu toate acestea, dragostea credincioşilor este atât de mare, încât am găsit mereu sprijinul necesar“, ne-a spus preotul paroh Ioan Dănălache. Biserica va avea un aspect exterior deosebit Întrucât lucrările de construcţie ale bisericii parohiale necesită eforturi din partea parohiei şi se extind pe mai mulţi ani, s-a construit în parohie o capelă din lemn, în care s-au oficiat slujbele religioase până pe 9 septembrie 2006. „În acea zi am oficiat prima slujbă în biserica mare a parohiei“, ne-a explicat părintele Dănălache. Actualmente, biserica parohiei se află la stadiul finalizarării acoperişului, care va fi asemănător cu cel al bisericii de la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou“ de la Suceava. „Vom folosi o ţiglă glazurată, care va da un aspect deosebit lăcaşului de cult, chiar dacă costurile sunt mai mari“, ne-a spus pr. paroh. Pereţii exteriori ai bisericii vor fi căptuşiţi cu cărămidă aparentă, astfel încât lăcaşul de cult va avea un aspect exterior deosebit. Concert susţinut de un cor din Germania În 2003, parohia suceveană a fost vizitată de un cor din Germania, care a susţinut pe 22 octombrie un concert de muzică religioasă. Este vorba de corul „Johannes Damascensus“ din Essen, care a încântat cei peste 100 de enoriaşi, dar şi invitaţi, adunaţi în capela din lemn a parohiei. „Ei au aflat despre parohia noastră de pe site-ul parohiei şi au dorit mult să ne viziteze şi să concerteze la noi“, ne-a spus pr. Dănălache. După susţinrea concertului şi vizitarea şantierului, corul din Germania a donat parohiei 3.000 de euro, sumă folosită în achiziţionarea unor materiale de construcţie. Donaţiile permanente ale credincioşilor au fost susţinute de cele venite din partea Primăriei Suceava sau de binefăcători din Austria, care au trimis o centrală termică şi caloriferele pentru biserica mare. O asociaţie umanitară patronată de parohie De pe site-ul parohiei „Sf. Gheorghe“ din Suceava, enoriaşii pot afla informaţii recente despre lucrările la bserica parohiei sau pot dona bani în conturile bancare deschise. De asemenea, pe site, parohia a postat buletinul parohial care oferă informaţii diverse. „Am înfiinţat recent şi o asociaţie a parohiei, pe care am numit-o «Teodus», şi prin care vom încerca să venim în întâmpinarea nevoilor sociale ale enoriaşilor. Aşteptăm acum acreditarea juridică“, ne-a mai spus părintele paroh. Cele 1.500 de familii din parohie, care în majoritate sunt pensionari sau şomeri, vor găsi aici sprijinul necesar, dar vor avea şi posibilitatea de a-şi ajuta semenii aflaţi în dificultate.