În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Viaţa parohiilor: Nou centru social la Biserica „Duminica Mare“ din Botoşani
Biserica „Duminica Mare“ din municipiul Botoşani a fost construită, în anul 1838, de membrii breslei cărămidarilor, care locuiau în această parte a oraşului, la iniţiativa mitropolitului Veniamin Costachi. De-a lungul timpului, biserica a fost reparată de mai multe ori, cea mai semnificativă fiind cea din anul 1957, când a fost şi resfinţită. Între anii 1997-2005, după ce în prealabil s-au făcut reparaţii integrale ale tencuielii, s-a reuşit, cu ajutorul credincioşilor, împodobirea interiorului cu o nouă şi frumoasă haină, cu o pictură în frescă realizată de pictorul Gheorghe Bratiloveanu din Suceava. „În anul 2003, s-a lucrat şi la exteriorul bisericii schimbându-se tencuielile vechi cu altele noi, în praf de marmură. Anul 2005 a adus bisericii încununarea tuturor eforturilor depuse, prin slujba resfinţirii, prin purtarea de grijă a IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, al cărui delegat a fost PS Laurenţiu al Caransebeşului“ ne-a spus părintele paroh Vasile Ştefan.
În anul 2005, s-a început construcţia unui centru social la parohia „Duminica Mare“ din Botoşani. „Am început lucrările la acest centru social al parohie şi suntem foarte aproape de finalizarea lui. Aici vom desfăşura toate activităţile social-filantropice ale parohiei. Am colaborat până acum cu o cantină socială de la parohia «Sf. Ilie» din Botoşani. Am iniţiat din luna ianuarie un program numit «Pâine pentru ziua de luni», prin care oferim hrană celor nevoiaşi, ca o materializare a rugăciunii comune de duminică. Valoarea acestui program depăşeşte, până în prezent, 800 de lei“, ne-a mai spus părintele Vasile Ştefan. Un alt program pe care parohia „Duminica Mare“ din Botoşani îl desfăşoară este cel prin care colectează, în timpul anului, haine de la credincioşii din parohie. „Aceste haine pe care le strângem pentru săraci le oferim pe 12 decembrie sau a doua zi de Crăciun. Dorim să venim în ajutorul celor nevoiaşi nu doar cu hrană, ci şi cu haine“, ne-a mai spus părintele paroh. Am aflat de la părintele Vasile Ştefan că marile sărbători din timpul anului sunt un prilej pentru credincioşii din parohia amintită de a aduce bucurii bătrânilor şi copiilor nevoiaşi, prin pachete cu alimente, vizite la casele acestora şi rugăciuni pentru ei.