La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Viaţa parohiilor: Tinerii români din Pojejena se vor întâlni într-o sală nouă a parohiei
▲ Întâlnirile periodice cu tinerii au loc în biserica parohiei româneşti din comuna Pojejena, judeţul Caraş-Severin ▲ Anul acesta, parohia românească a început construcţia unei săli speciale pentru activităţile cu tinerii ▲ Biserica din localitate a păstrat, de-a lungul anilor, spiritul naţional ▲
Tinerii români din parohia românească a comunei Pojejena, judeţul Caraş-Severin, Protopopiatul Oraviţa, găsesc la biserica ortodoxă română din localitate locul prielnic pentru întâlnirile periodice, în care discută teme duhovniceşti şi de actualitate. Principalele activităţi ale parohiei româneşti din Pojejena se îndreaptă spre tinerii din localitate, atât preotul paroh, cât şi consiliul parohial organizând periodic pentru aceştia seri duhovniceşti, întâlniri şi dialoguri. „Sunt preot de doi ani aici şi, fiind tânăr, mi-am propus să-mi îndrept atenţia în special spre tinerii din localitate, pentru a-i atrage spre biserică. Este foarte important să avem grijă de tineri, iar ei sunt receptivi la aceste întâlniri şi propun periodic subiecte de discuţie“, ne-a declarat parohul de la Pojejena, pr. Ion Nedelcu. Temele, propuse de tineri Întâlnirile tinerilor români din parohia Pojejena au loc în biserica din localitate. În acest an, parohia a început să construiască o sală specială pentru aceste dialoguri duhovniceşti. Momentan, construcţia se află într-un stadiu avansat, urmând ca, în viitorul apropiat, să se termine acoperişul şi să se realizeze finisajele interioare şi exterioare, precum şi dotarea sălii cu mobilier şi celelalte obiecte necesare. „Ne propunem să amenajăm o sală modernă, care să corespundă cerinţelor. Vom invita lunar mari duhovnici, preoţi sau profesori de Teologie, care să răspundă întrebărilor acestor tineri. Temele vor fi propuse chiar de tinerii noştri“, ne-a mai spus pr. Nedelcu. Sala parohiei va fi folosită şi la alte activităţi zilnice, în care sunt implicaţii tinerii şi copii din localitate. Vor fi amenajate şi mese de tenis, precum şi alte locuri de recreere, iar în viitor se va înfiinţa şi un cor al parohiei. ▲ Biserica românilor din Pojejena În localitatea Pojejena, pe lângă cea românească, există şi o biserică şi o parohie sârbească. Până la 1892, cele două comunităţi au avut o singură biserică şi un singur preot. Actuala biserică românească de la Pojejena s-a zidit în perioada 1902-1907, contribuind foarte mult la aceasta primul preot român, Alexandru Blasiu. În localitate există trei troiţe: Pojejena, Susca şi Socol, sfinţite la 1 septembrie 1936 de Episcopul Vasile Lăzărescu al Caransebeşului. În ultimii doi ani, la parohia românească din Pojejena s-au realizat şi câteva lucrări administrative, care nu mai sufereau amânare, cum ar fi: pictarea pridvorului bisericii, amenajarea altarului, vopsirea scaunelor din biserică, zugrăvirea exterioară a bisericii, reparaţii la casa parohială, montarea unei centrale termice la casa parohială, ridicarea unui monument în memoria preoţilor slujitori, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existenţă a bisericii parohiei româneşti din Pojejena.