În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Victimele de la Clubul Colectiv, comemorate prin rugăciune la zece ani de la tragedie
La împlinirea a zece ani de la tragedia de la Clubul Colectiv din București, joi, 30 octombrie, un sobor de preoți din cadrul Protoieriei Sector 4 Capitală a săvârșit slujba Parastasului la troița ridicată în piațeta din fața fostului club. Locul a devenit, de-a lungul anilor, un spațiu al reculegerii și al rugăciunii pentru cei plecați prea devreme dintre noi.
![]()
![]()
Pomenirea celor care și-au pierdut viața în tragicul incendiu de la Clubul Colectiv a început la biserica Parohiei „Sfântul Nicolae”-Broșteni, prin oficierea Sfintei Liturghii. După slujbă, clerici și credincioși s-au îndreptat spre troița ridicată în piațeta din apropierea locului tragediei, unde a fost săvârșit Parastasul pentru veșnica pomenire a tinerilor trecuți la Domnul. În semn de amintire și compasiune, au fost depuse coroane de flori, iar la final s-au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletelor celor adormiți.
![]()
![]()
Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți condus de părintele Ionuț Bărbulescu, protopop al Protoieriei Sector 4 Capitală. În cuvântul său, părintele protopop a subliniat că Biserica Ortodoxă Română rămâne aproape de familiile îndoliate și continuă să înalțe rugăciuni pentru sufletele celor care și-au pierdut viața în tragicul eveniment, precum și pentru însănătoșirea celor care au fost răniți și poartă urmările acelui moment dureros.
![]()
„Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am oficiat astăzi la biserica Parohiei «Sfântul Nicolae»-Broșteni slujba Sfintei Liturghii, iar la locul acesta al cumplitei tragedii de acum zece ani am oficiat slujba de pomenire pentru tinerii care au decedat în urma incendiului de la Clubul Colectiv, tineri care nu au apucat și nu vor apuca niciodată să îmbătrânească, tineri care vor rămâne în gândurile și în inimile noastre și pentru care astăzi ne-am rugat să fie așezați de Bunul Dumnezeu acolo unde, așa cum ne spune una dintre rugăciunile Bisericii, este «fericirea cea neîmbătrânitoare» și să fie primiți în Împărăția lui Dumnezeu. Fiecare lumânare aprinsă astăzi a fost un semn al iubirii și al amintirii noastre pentru cei plecați prea devreme dintre noi. În tăcerea rugăciunii, inimile noastre s-au unit în speranță și mângâiere, știind că Dumnezeu primește sufletele celor drepți în lumina Sa. Ne-am rugat, de asemenea, ca durerea celor rămași să fie alinată și ca memoria acestor tineri să rămână vie”, a spus părintele protopop Ionuț Bărbulescu.
La slujbele de comemorare au luat parte părinți și apropiați ai celor adormiți, dar și locuitori din zonă.






.jpg)
