În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Nașterea Mântuitorului Hristos, vestită și la Institutul Clinic Fundeni din Capitală
Tineri ai Asociației Studenților Creștin‑Ortodocși din România (ASCOR) au vestit Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, marți, 16 decembrie, și persoanelor aflate în suferință de la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. Momentele muzicale, când vocile tinerilor au răsunat în saloanele institutului, au adus alinare și nădejde pacienților.
Anastasia Ciupitu, președinta ASCOR, a subliniat importanța colindelor în apropierea praznicului Nașterii Fiului lui Dumnezeu: „În seara de marți, 16 decembrie, ASCOR a colindat la Institutul Clinic Fundeni din București. Cred că singurul cuvânt prin care aș putea descrie această experiență este «emoția», atât a noastră, a colindătorilor, cât și a pacienților. În fața unui diagnostic oncologic, singurul care poate să alunge durerea și suferința este, fără îndoială, Mântuitorul Iisus Hristos. Prin colinde, încercăm și noi să alungăm suferința, să le trezim pacienților amintiri frumoase, poate din copilărie, să vestim Nașterea Domnului, iar unii dintre ei, poate, vor vrea să se pregătească și sufletește în această perioadă, cu ajutorul preoților din spital, pentru a întâmpina praznicul. Pentru noi, cei din ASCOR, este un moment de recunoștință pentru darurile pe care le avem, dar și o lecție de curaj din partea pacienților care, din mijlocul bolii, atunci când ajungem în fața saloanelor, își ridică privirea, ne salută și ne zâmbesc”, a spus președinta ASCOR.



.jpg)
