La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Viitorii ofiţeri, în vizită la Patriarhia Română
Absolvenţii promoţiei 2011 ai Colegiului Naţional de Apărare au venit ieri în vizită la Patriarhia Română, unde au fost primiţi şi binecuvântaţi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Reprezentanţii colegiului şi-au exprimat dorinţa ca aceste vizite la finalul studiilor să devină o tradiţie şi fiecare generaţie să treacă pragul Palatului patriarhal când încheie cursurile.
Delegaţia Colegiului Naţional de Apărare, condusă de comandorul Laurenţiu Anghelescu, a fost primită ieri, în Sala "Europa Christiana" din Palatul Patriarhiei, de Patriarhul României, care i-a felicitat şi binecuvântat pe cei 36 de absolvenţi pentru finalizarea cursurilor superioare. Comandorul Anghelescu şi-a arătat dorinţa ca, pe viitor, fiecare student din generaţiile care vor termina studiile să vină în vizită la Patriarhul României şi să primească binecuvântare pentru începutul de drum. "Am ţinut în mod deosebit, Preafericite Părinte Patriarh, să vă facem această vizită putând spune cu toată inima că ne putem bucura de binecuvântarea Preafericirii Voastre la acest colegiu. Dorim ca acest obicei să devină o tradiţie", a spus comandorul Laurenţiu Anghelescu. Patriarhul României i-a felicitat pe absolvenţi pentru dorinţa de a se perfecţiona, explicând că la nivelul tuturor instituţiilor este nevoie de o perfecţionare continuă. "Ne bucurăm că această perfecţionare continuă este o realitate şi toate instituţiile au nevoie de o împrospătare a cunoştinţelor şi o amplificare a lor, mai ales că trăim într-o epocă în care schimbările sunt foarte rapide. Ce am învăţat acum 10-15 ani trebuie completat cu noua terminologie, cu noi expresii adecvate. Avem această situaţie şi în cadrul teologiei. De aceea avem conferinţe anuale pastorale, dar şi o dată la cinci ani examene pentru ca tot ceea ce s-a învăţat în şcoală să fie actualizat la timpul de acum. Este foarte bună această practică a împrospătării şi completării cunoştinţelor", a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Misiune comună de apărare a valorilor De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat celor prezenţi că Biserica şi Armata au misiuni comune, acelea de apărare a valorilor spirituale şi materiale ale românilor. "Noi vă dorim ajutorul lui Dumnezeu în toată lucrarea bună şi, desigur, aşa cum se ştie, dorim o frumoasă cooperare între Biserică şi Armată. Avem o misiune comună, aceea de a apăra valorile spirituale şi materiale ale poporului, dar şi de a le promova, nu numai de a le apăra. Avem misiunea de a le evidenţia fără complexe de inferioritate şi de superioritate, ci doar cu un realism sănătos. Din acest punct de vedere, şi Biserica noastră încearcă atât pe plan interortodox, cât şi intercreştin să aducă o contribuţie şi în acelaşi timp să arate identitatea ei dinamică. În curând vom înfiinţa Consiliul consultativ al cultelor din România pentru a avea o structură de consultare şi cooperare pentru prevenirea conflictelor interreligioase şi interconfesionale, dar şi pentru a avea o consultare în ceea ce priveşte problemele comune ale societăţii şi în acelaşi timp să arătăm solidaritate şi cooperare între diferitele culte din România", a mai spus Patriarhul României. Pentru Biblioteca instituţiei de învăţământ, Patriarhul României a dăruit cele trei volume despre Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române intitulate "Autocefalia: libertate şi demnitate", "Autocefalie şi responsabilitate" şi "Autocefalie şi comuniune", iar fiecare dintre absolvenţi a primit o serie de daruri din partea Preafericirii Sale.