Vindecarea, darul lui Dumnezeu

Ieri, 28 august, în Duminica a 10-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie a fost rostită Evanghelia de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 17, versetele 14-23, despre vindecarea lunaticului. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie, săvârşită în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, iar la final a rostit un cuvânt de învățătură.

Evanghelia acestei duminici prezintă vindecarea unui copil lunatic sau epileptic, care a fost adus înaintea Mântuitorului Iisus Hristos de tatăl său îndurerat pentru a-l vindeca, întrucât ucenicii Lui nu au reuşit aceasta. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a precizat că în Evanghelia acestei duminici se regăsesc trei mari învăţături, şi anume, constatarea, după coborârea de pe muntele Tabor, unde a avut loc Schimbarea la Faţă a Domnului, multei suferinţe şi multei necredinţe a oamenilor; mustrarea acestor oameni pentru necredinţa lor, dar şi arătarea iubirii milostive a Domnului Iisus Hristos faţă de copilul lunatic sau epileptic; dobândirea vindecării datorită rugăciunii fierbinte, credinţei puternice şi postirii jertfelnice. „Evanghelia acestei duminici ne învaţă că totdeauna credinţa trebuie cultivată, întărită şi aprofundată prin rugăciune şi post, astfel încât credinţa să nu rămână o simplă convingere intelectuală, ci să devină legătură vie a omului cu Dumnezeu Cel nevăzut, Care prin harul Său este foarte aproape de om, când acesta Îi cere ajutorul”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Din relatarea Evangheliei Duminicii a 10-a după Rusalii mai reiese faptul că demonii, chinuitori ai oamenilor, diferă prin răutatea şi multa facere de rău a lor faţă de oameni. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos a subliniat necesitatea rugăciunii fierbinţi, credinţei puternice şi postirii jertfelnice, pentru că „numai atunci când avem dăruirea totală a noastră lui Dumnezeu, atunci şi El Se dăruieşte nouă deplin, adică primim în noi prezenţa sfinţeniei Sale şi puterea harului Său, însă, dacă omul nu are credinţă puternică în Dumnezeu, el este ispitit să creadă că demonii nu pot fi biruiţi, că boala nu poate fi vindecată, că totul este fatalitate nefastă fără nici o posibilitate de schimbare în bine a unei situaţii rele. Credinţa slabă duce la un fel de resemnare, inactivitate spirituală, la un fel de fatalism, însă vedem că Mântuitorul vrea să ne arate că demonii se tem numai de dumnezeiescul har, prezent în om, iar acest har se dăruieşte omului prin credinţă puternică, rugăciune stăruitoare şi prin postire jertfelnică. Harul care se dăruieşte omului postitor deranjează pe demoni, pentru că nu pot suporta sfinţenia harului dumnezeitor. Ei, fiind necuraţi, sunt tulburaţi când simt iubirea smerită şi milostivă a lui Hristos prezentă în oamenii credincioşi, rugători stăruitori şi postitori. Cu harul lui Dumnezeu se schimbă situaţii care păreau neschimbabile şi se vindecă boli care păreau incurabile. Cu cât ne rugăm mai mult lui Dumnezeu, cu atât simţim şi mărturisim mai mult că Dumnezeu este ajutorul şi lumina vieţii noastre, că este alături de noi în bucuriile şi suferinţele noastre, că este Tatăl nostru Cel ceresc”, a explicat Preafericirea Sa.

Şi astăzi sunt oameni posedaţi de duhuri necurate, de aceea este nevoie de credinţa şi rugăciunea fierbinte, credinţa puternică şi postirea jertfelnică a părinţilor şi a semenilor lor, care nu se pot ruga sau nu ştiu cum să se roage. De la această Evanghelie, Biserica a învăţat că este nevoie, alături de rugăciunile pentru însănătoşirea celor bolnavi şi vindecarea a tot sufletul necăjit şi întristat, de lucrarea unor instituţii social-medicale. Astfel, prin împreuna-lucrare şi harul rugăciunii, preotul şi medicul devin „mâini vindecătoare ale lui Hristos”.