Vindecarea suferinţelor și fireasca recunoștință

„Cei doi orbi care au fost vindecaţi de Mântuitorul Iisus Hristos devin pentru noi dascăli ai recunoştinţei”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit ieri, 7 august, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

La finalul Sfintei Liturghii săvârșite ieri, Patriarhul României a explicat că Evanghelia Duminicii a 7-a după Rusalii (Matei 9, 27-35) despre vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum cuprinde mai multe înţelesuri duhovniceşti deosebite, şi anume: Domnul Iisus Hristos ascultă şi ajută pe cei care Îi cer ajutorul Său, fie pentru credinţa lor, fie pentru credinţa celor apropiaţi; viaţa şi sănătatea omului sunt daruri de la Dumnezeu pentru care trebuie să mulţumim lui Dumnezeu cu recunoştinţă; invidia fariseilor era o boală a sufletului mai grea decât orbirea şi muţenia celor vindecaţi de Domnul Hristos; binevestirea Evangheliei trebuie să fie însoţită de fapte bune faţă de cei neajutoraţi, după cum Mântuitorul Iisus Hristos „străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor” (Matei 9, 35).

Mântuitorul Iisus Hristos, a arătat Părintele Patriarh Daniel, împlineşte rugăciunile ţinând seama de starea sufletească a celor care I se roagă Lui direct, dar şi a celor care se roagă pentru vindecarea semenului lor, precum mutul demonizat a fost adus înaintea Sa. Spre deosebire de cei doi orbi, care au mărturisit credinţa lor, mutul demonizat din Capernaum, nefiind stăpân pe facultăţile sale sufleteşti, a fost vindecat de Domnul Hristos din iubire smerită şi milostivă, dar şi datorită credinţei celor care l-au adus. Cei doi orbi, simţind smerenia Mântuitorului, nu au împlinit porunca Lui de a nu spune altora minunea săvârşită şi au vestit în tot ţinutul fapta lui Iisus din Nazaret, slăvind pe Dumnezeu. „În cazul celor doi orbi vindecaţi de Iisus recunoştinţa este o datorie elementară şi o comportare firească sau sănătoasă a omului căruia i s-a făcut un bine. Înţelegem că Iisus ascultă rugăciunea celor infirmi sau bolnavi, ne învaţă că trebuie să avem credinţă atunci când cerem ajutorul, dar ne învaţă şi că, după ce săvârşim binele, să nu ne mândrim cu fapta cea bună şi să nu aşteptăm răsplată de la cei cărora le-am făcut bine, ci Dumnezeu va răsplăti celor care săvârşesc binele din iubire milostivă şi smerită. Aceşti doi orbi care au fost vindecaţi de Mântuitorul Iisus Hristos devin pentru noi dascăli ai recunoştinţei spontane”, a spus Patriarhul României.

Fapta minunată a Domnului Hristos a stârnit invidia fari­seilor, care-L acuzau, spunând: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni” (Mt. 9, 34). Boala invidiei este o boală a sufletului mai grea decât orbirea şi muţenia celor vindecaţi de Domnul Hristos, întrucât este potrivnică binelui săvârşit şi mai pierzătoare decât toate patimile, vătămând însăşi mântuirea omului. „Referindu-se la patima invidiei, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că invidiosul se pedepseşte pe sine însuşi înaintea celui invidiat, iar păcatul lui nu încetează niciodată. După cum porcul se bucură de mocirlă, iar diavolul de vătămarea noastră, tot aşa şi invidiosul se bucură de răul semenului său. Atunci se linişteşte şi răsuflă uşurat când peste semenul său a venit un necaz sau o ruşine. Socoteşte nenorocirile altora propriile sale bucurii, iar fericirea sau bunăstarea altora, propria sa nenorocire. (...) Gândeşte-te că răutatea celor ce invidiază aduce mai mare strălucire celor invidiaţi, cei invidiaţi atrag pe Dumnezeu în ajutor, se bucură de harul cel de sus, iar invidiosul, lipsit de acest har, cade uşor în mâna tuturora şi, înainte de a fi biruit de duşman, e biruit de propria lui patimă”, a precizat Preafericirea Sa.

De la această Evanghelie, Biserica lui Hristos a învăţat că lucrarea de binevestire a Cuvântului lui Dumnezeu trebuie însoţită de fapte ale credinţei, precum alinarea suferinţelor şi ajutorarea semenilor, pentru a deveni „mâinile iubirii milostive a lui Hristos”.

La finalul cuvântului de învăţătură, Preafericirea Sa a vorbit despre viaţa Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, sfântă isihastă ce a trecut la Domnul în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Sfintele ei moaşte se află din anul 1852 la Mănăstirea Pecerska din Kiev.