În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Violenţa degradează demnitatea familiei
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, citit de PS Ciprian Câmpineanul în cadrul Simpozionului „Violenţa în familie şi consecinţele ei sociale“, care a avut loc la Palatul Patriarhiei
Apropierea sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc într-o familie ne cheamă astăzi să acordăm o atenţie deosebită familiei, în general, şi familiei creştine în special. Primind de la Dumnezeu binecuvântarea de a creşte, a se înmulţi şi a stăpâni pământul (Cf. Facerea 1, 27-28), familia este coroana creaţiei şi locul sau mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii şi a binecuvântării părinteşti a lui Dumnezeu. Astăzi, familia naturală, tradiţională se află în criză, în mutaţie spre un viitor confuz şi incert, în ţara noastră şi în toată Europa, astfel încât criza familiei este percepută ca simptom al crizei civilizaţiei occidentale, o criză a societăţii contemporane însăşi1. „Criza familiei devine mai devreme sau mai târziu şi o criză a Statului“ - remarca în 1998 preşedinta Senatului Poloniei2. Violenţa este o încălcare a poruncii iubirii dată de Hristos-Domnul, iar violenţa în familie, o anomalie cauzată de o criză spirituală, de îndepărtarea omului de Dumnezeu. Din nefericire, violenţa în familie este una dintre formele de violenţă cel mai frecvent întâlnită, dar şi una dintre cele mai îngrijorătoare, pentru că este prea puţin vizibilă. Potrivit legii, se numeşte „violenţă în familie“ orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii. În cele mai multe dintre cazuri, actele de violenţă sunt ascunse de către victimă, din cauza sentimentului de teamă faţă de agresor şi de jenă faţă de societate. Violenţa în familie are numeroase efecte negative, grave, atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt, cu un impact social extins, deoarece aceasta afetează în mod direct victimele şi indirect membrii de familie sau persoanele care asistă la actele de violenţă3. Deşi până de curând se presupunea că femeia este cel mai adesea victima violenţei, în urma noilor cercetări, s-a descoperit că, de fapt, şi numărul bărbaţilor agresaţi este destul de mare. Experţii acestui domeniu de cercetare sunt de acord că suntem în faţa unui fenomen mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplul motiv că multe fapte nu sunt raportate poliţiei sau spitalelor4. Viaţa creştină are ca fundament al învăţăturii ei iubirea faţă de toţi oamenii, iar violenţa este o manifestare a lipsei de iubire, adică o tulburare şi o diminuare a stării de comuniune şi de armonie între oameni. Mântuitorul Hristos ne spune că sunt „fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul“ (Matei 5, 5) şi „fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“ (Matei 5, 9), iar Sfântul Apostol Pavel le spune galatenilor că împotriva blândeţii, înfrânării şi curăţiei nu este lege. (Galateni 5, 23). Dojana cu blândeţe frăţească poate fi semn de iubire pentru îndreptare, dar nu violenţa. Acestea sunt cuvinte pe care noi trebuie să le traducem în viaţă, încredinţaţi fiind că omul blând, paşnic şi făcător de pace este numit „fiu al lui Dumnezeu“ după har. Să luăm aminte la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos“ (Gal. 6, 2), şi, prin dragoste, respect şi încredere reciprocă să devenim făcători de pace. „Fericirea familiei este un dar de la Dumnezeu“ În loc să recurgem la violenţă, noi trebuie să-L rugăm pe Hristos şi să-I spunem ce lipseşte cu adevărat familiei şi să înţelegem că fericirea familiei este un dar de la Dumnezeu şi nu un drept care trebuie cucerit în spirit individualist-egoist. Noi trebuie să apărăm şi să cultivăm sfinţenia căsătoriei, solidaritatea familiei, demnitatea maternităţii, a paternităţii, a filiaţiei şi a fraternităţii şi să le privim ca fiind darurile lui Dumnezeu pe care trebuie să le preţuim. Familia adevărată se bazează pe dragoste, încredere şi ajutorare şi nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau cultural, ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende, pentru că are vocaţia de a fi în lume icoana iubirii divine, veşnice. Cununia este binecuvântată de Biserică în calitatea ei de icoană a iubirii dintre Hristos şi Biserică, dintre Dumnezeu şi umanitate, astfel încât familia poartă în ea taina mântuirii şi a vieţii veşnice. De aceea, Biserica nu poate fi de acord cu mentalităţile primitive ale celor care practică violenţa şi au manifestări agresive în cadrul familiei şi în societate. Prin urmare, să cerem permanent de la Dumnezeu darul păcii, să îl cultivăm în sufletul nostru şi în relaţia noastră cu oamenii; să promovăm legi, instituţii şi programe care protejează pe copii, pe adulţi şi pe bătrâni de violenţă; să dezvoltăm constant şi consecvent o educaţie şi o civilizaţie a păcii, nu una a violenţei şi a profitului obsesiv sau a afirmării agresive. În această privinţă, să urmăm cu prioritate lumina sfinţilor rugători, blânzi şi făcători de pace, care au biruit răul cu binele şi violenţa cu blândeţea. Îngrijoraţi de amploarea pe care a luat-o acest fenomen social îndreptat împotriva familiei creştine şi conştientizând situaţia de criză prin care trece familia naturală, tradiţională, astăzi, Patriarhia Română s-a alăturat acţiunilor de combatere a violenţei şi discriminării, implicându-se activ prin preoţii şi profesorii de religie din România în programe de prevenirea şi combaterea violenţei, intoleranţei şi marginalizării, cărora cad victime mai ales femeile şi pruncii. În acest sens, în data de 2 octombrie 2007, împreună cu domnul Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministrul României, personal am semnat Protocolul de cooperare în domeniul incluziunii sociale între Guvernul României şi Patriarhia Română, care arată preocuparea şi responsabilitate comună a Guvernului României şi a Bisericii Ortodoxe Române în domeniul asistenţei sociale. În faţa acestui flagel al societăţii contemporane, trebuie să fim alături toţi cei responsabili, autorităţi şi foruri decizionale şi mai ales întreaga comunitate românească, învăţând că trebuie să ne manifestăm responsabil, să respectăm demnitatea umană, să evităm atitudini şi comportamente degradante şi umilitoare la adresa fraţilor şi surorilor noastre, pentru că Dumnezeu ne-a creat pe toţi egali, cu aceeaşi demnitate şi cu aceleaşi posibilităţi de dobândire a mântuirii şi a vieţii veşnice. Felicităm pe toţi organizatorii acestui simpozion, în special Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse, şi rugăm pe Hristos-Domnul să dăruiască tuturor participanţilor lumina şi ajutorul Său, pentru a contribui cât mai mult la apărarea demnităţii persoanei umane şi a familiei în societatea de astăzi! 1 Cf. Mgr. Giovanni Battista Re, „La crise de la famille, câest aussi la crise de la société“, în lucrarea colectivă Droits de lâhomme, famille et politique, Conseil Pontifical pour la Famille, IIe Rencontre dâhommes poliques et de législateurs dâEurope, 22-24 octobre 1998, Rome, éditeur Pierre Téqui, Paris, pp 167-171. 2 Alicja Grzeskowiak, Président du Sénat de la Republique Polonaise, „Défense de la famille dans lâest de lâEurope“, în Droits de lâhomme, famille et politique, p.106. 3 www.profamilia.ro 4 Ibidem. ▲ Fenomenul violenţei în familie, dezbătut două zile la Patriarhia Română Ieri, 12 decembrie 2008, s-a încheiat simpozionul cu tema „Violenţa în familie şi consecinţele ei sociale“, organizat de Patriarhia Română, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti. Simpozionul, la care au participat reprezentanţi ai Patriarhiei Române, ai Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse, ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, membri a diferite ONG-uri, profesori de teologie morală, sociologie şi psihologie, a fost găzduit timp de două zile de Sala Conventus a Palatului patriarhal. A avut ca principală temă de dezbatere fenomenul violenţei familiale din punct de vedere social. Lucrările simpozionului au fost deschise de către Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, care a precizat faptul că Patriarhia Română a mai organizat astfel de seminarii şi discuţii privind violenţa în familie, subliniind faptul că deşi suntem un popor creştin încă din timpul plămădirii lui, astăzi există foarte multe acte de violenţă în cadrul familiei din partea tuturor membrilor acesteia. „Violenţa, ca act de agresiune, prin limbaj, prin atitudine sau printr-un act concret de violentare, de atingere a integrităţii corporale a omului, a caracterizat şi anii dinainte de 1990, dar după â90 a început să fie din ce în ce mai evidentă, fiind percepută ca un fenomen îngrijorător care, alături de alte fenomene, subminează unitatea şi armonia familiei. Am mai organizat astfel de simpozioane în care am avut sprijinul şi cooperarea reprezentanţilor şi instituţiilor statului şi a organizaţiilor non-guvernamentale, care au început să arate mult interes pentru studierea fenomenului şi, de aceea, au căutat să-l abordeze într-un anumit cadru, în care să se găsească soluţii pentru diminuarea fenomenului şi pe cât posibil eliminarea lui din societate“, a spus PS Ciprian Câmpineanul. Rolul Bisericii în prevenirea şi combaterea acestui fenomen În continuare, Preasfinţia Sa a citit mesajul PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care s-a arătat că violenţa este o încălcare a poruncii iubirii dată de Mântuitorul Hristos, iar violenţa în familie reprezintă o adevărată criză spirituală şi duhovnicească, cauzată de îndepărtarea omului de Dumnezeu. Pe parcusul celor două zile de simpozion, specialişti în domeniu au discutat în cadrul a două secţiuni de lucru despre responsabilitatea deosebită a factorului guvernamental şi rolul societăţii civile şi au evidenţiat implicarea Bisericii în prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Ieri, la finalul celor două şedinţe de lucru, precum şi a grupurilor tematice de dezbatere a avut loc prezentarea concluziilor grupelor de lucru printr-un raport al fiecărei grupe, iar mai apoi s-a formulat raportul final şi s-a emis comunicatul de presă. (Ciprian BÂRA)