Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Vizită arhierească în Parohia Albești Pământeni din Argeș
Parohia argeșeană Albești Pământeni din Protopopiatul Curtea de Argeș a îmbrăcat duminică haine de sărbătoare. Credincioșii din acest sat au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Momentul a fost unul deosebit pentru această comunitate datorită faptului că părintele paroh Ioan Mărăcine, după 40 de ani de slujire în această parohie, s-a pensionat. Astfel, credincioșii prezenți au fost martori la instalarea noului preot paroh Ciprian Leța.
Cu această ocazie, chiriarhul eparhiei a vorbit despre activitatea deosebită desfășurată de părintele Ioan Mărăcine împreună cu membrii Consiliului parohial, precum și de responsabilitatea pe care o are noul preot paroh în slujirea încredințată.
Biserica din Parohia Albești Pământeni are două hramuri: unul închinat Adormirii Maicii Domnului și celălalt, Sfintei Mucenițe Filofteia. Sfântul lăcaș a fost construit de comunitate în anul 1879 peste ruinele unei biserici de lemn. Lucrări foarte importante de restaurare s-au făcut în perioada 1983-1990, sub coordonarea părintelui Ioan Mărăcine.



.jpg)
