După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Vizite arhierești în parohii din Tulcea
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea tulceană Rachelu s-a aflat în zi de sărbătoare în Duminica a 25-a după Rusalii, 16 noiembrie 2025, întrucât în mijlocul credincioșilor adunați aici în rugăciune s-a aflat Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La momentul rânduit al Sfintei Liturghii s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2025.
Totodată, în cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Paraschiv Țopa și i-a oferit un Act de apreciere pentru cei 25 de ani de slujire și activitate jertfelnică în Parohia Rachelu.
Acest lăcaș de cult are o istorie destul de zbuciumată. Cu o veche biserică atestată pe la anii 1807-1808, puținii credincioși din zonă încep a zidi o nouă biserică abia peste un secol, piatra de temelie a acesteia fiind așezată în anul 1912 de arhimandritul Roman Sorescu, starețul Mănăstirii Cocoș. După ce lăcașul este devastat și jefuit de odoare și de cărți în timpul Primului Război Mondial, în 1922 credincioșii încep zidirea unei noi biserici care va fi terminată și sfințită cu greu, abia în 1941, de către Episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos.
Tot în dimineața zilei de duminică, ierarhul locului a poposit și în mijlocul credincioșilor din parohia tulceană Revărsarea, a cărei biserică își primește în prezent veșmântul pictural, ne-a transmis părintele Felix Neculai, consilier eparhial.



.jpg)
