Voloşcani, vatră veche răzeşească din Vrancea

Voloşcani, sat vechi de răzeşi, deschide Vrancea istorică, teritoriu ce cuprindea doar comunele cu satele care au fost întărite în stăpânirea lor asupra munţilor Vrancei. Satul este una dintre cele mai vechi aşezări răzeşeşti din bazinul Putna, unde procentul celor de acest tip era cel mai mare din România, depăşind pe cele din judeţele Gorj şi Vâlcea.

Satul este amintit pentru prima dată într-un Uric din anul 1546 de pe vremea lui Petru Rareş, sub denumirea de Conşeşti, nume care a fost schimbat odată cu vânzarea de către Tunsul a unei treimi din sat lui "Lupu Voloşca, Tomei, Magdei şi lui Pătraşcu". Documentul conţine, pe verso, numele feciorilor Voloşcăi: Buluş, Baciul, Oanca, Lală, Dămian, bătrânii din care s-a constituit satul. Satul apare sub numele de Voloşcani în zapizul din 8 septembrie 1608, în timpul domnitorului Constantin Movilă, când Toma vinde partea de moştenire a mamei sale Magda Pătraşcu lui Gheorghe Stolnicul din Focşani. În decursul timpului, satul apare în documentele de vânzare a unor pământuri sau în relaţie cu o serie de mănăstiri care au funcţionat în Vrancea: Mera, Vizantea, Mănăstirea lui Ioniţă, lângă Vidra, existentă în anul 1648, Schitul Babele, construit de călugărul Partenie de la Bisericani, în anii 1632-1633, jefuit de oştile lui Matei Basarab şi schitul Mănăstirii Mera de la Ruget. De locul şi numele satului, în secolul al

XX-lea, se leagă descoperirea, în anul 1914, într-o aşezare mai veche a unui tezaur de monede de argint, dacice, compus iniţial din 60 de piese, care au şi primit apelativul de tipul Voloşcani. Academicienii Constantin Moisil şi Constantin C. Giurescu au efectuat cercetări în acest sens.

Biserica satului

În decursul timpului, satul a avut mai multe lăcaşuri de cult, construite, din lemn sau paiantă, acoperite cu stuf sau şindrilă, în vatra actualului cimitir. Din secolul al XV-lea, după ce Ţinutul Vrancei este cucerit de la munteni de către Ştefan cel Mare, din punct de vedere bisericesc, ţinutul a intrat în jurisdicţia Episcopiei Romanului. Biserica avea hramul "Sfântul Prooroc Ilie", după cum reiese din Ştirile cartografice din Biserica Moldovei la 1809. Primii clerici cunoscuţi din documente sunt diaconul Ilie şi popa Nistor, la 9 februarie 1719. Între preoţii slujitori, menţionaţi în diferite documente, se numără şi: Sandu Voloşcanu, 1733; popa Ion, diaconul Sămion şi diaconul Ion, la 1774; 1809 - Gavril Zălariul. Între 1812 şi 1816 se construieşte o biserică din lemn, în timpul preoţilor Sandu din Voloşcani şi Dimache Sachelar, ce va fi reparată în 1860. Tot acum se va ridica şi o clopotniţă, înzestrată cu clopote, în 1817, păstrându-se până astăzi un clopot donat de obştea satului Voloşcani. Dat fiind faptul că avem ştiri despre nume de preoţi, în anii ce vor urma, din documentele referitoare la împărţirea munţilor Vrancei, facem câteva precizări referitoare la situaţia specială a preotului în obşte. Preotul apare cu precădere în toate problemele privind viaţa de familie, la toate certurile la care se caută o împăcare şi la testamentele care se fac, cu limbă de moarte, în care avea nu numai rolul de duhovnic, ci şi pe acela de martor. În acest sens, preoţii satului participă la întrunirile Sfatului celui mare al Vrancei, cu diferite ocazii, dar mai ales atunci când se redistribuiau munţii.

Prima biserică de piatră a fost zidită în 1914

Sub păstorirea preotului Gheorghe Tutoveanu, originar din Clipiceşti, absolvent al Seminarului din Roman, în 1914, se construieşte o biserică din cărămidă, cu soclu de piatră, cu trei turle, dar va fi bombardată în timpul războiului, în 1916. O nouă tentativă se va datora Societăţii Năruja, care, urmând a exploata pentru ani buni lemnul Muntelui Verde, se obliga să ridice în sat o biserică şi o şcoală, ambele din cărămidă. Biserica, acea catedrală a Vrancei, se zideşte între 1920 şi 1924, fiind sfinţită la 8 septembrie 1924. Sfinţirea a fost programată, nu întâmplător, la 8 septembrie, deoarece în anul 1924 se împlineau 316 ani de la prima atestare documentară a satului, sub noul nume Voloşcani. De aceea, se consideră data de 8 septembrie sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, când a avut loc sfinţirea, ca o ctitorie, ca un al doilea hram, fără a se mai cunoaşte astăzi, în sat, semnificaţia aceasta. Dar iconomia divină a făcut ca turlele bisericii să nu reziste cutremurului din noaptea de 10 spre 11 noiembrie 1940, fiind demolată ulterior. Cuvintele cronicarului: "nu sunt vremurile sub oameni, ci bieţii oameni sub vremuri" au avut valabilitate şi pentru istoria satului, deoarece războiul şi instaurarea regimului totalitar şi ateu au sărăcit satul şi pe urmaşii răzeşilor vrânceni de proprietăţile avute, de Muntele Verde, reducând posibilităţile materiale ale sătenilor la limita subzistenţei.

Piatra de temelie a noii biserici a fost aşezată în 1994

În graba timpului, profitând de ignoranţa oamenilor, autorităţile au sfătuit a se dărâma biserica, iar cărămida a se transporta la Vidra, pentru un cămin cultural, care nu a văzut ulterior nici temelia. Ideea rezidirii bisericii a existat permanent în sufletele sătenilor, majoritatea, astăzi, trecuţi la Domnul, şi s-a concretizat în ziua de 8 mai 1994, în Duminica Tomei, când Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit Sfânta Liturghie, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică, în nădejdea obţinerii de fonduri de la săteni şi de la alţi donatori. Între timp, satele vrâncene au recâştigat munţii dăruiţi de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, ocrotitorul Vrancei. Munţii Vrancei au devenit astfel şi o sursă de ajutor pentru comunitate şi pentru biserici, de contribuţia aceasta bucurându-se şi satul Voloşcani, căci obştea satului, prin mai tinerii conducători, a adus o contribuţie importantă finalizării construcţiei. Prin Hotărârea Consiliului Eparhial al Episcopiei Buzăului şi Vrancei s-a constituit, la 1 ianuarie 1999, Parohia Voloşcani, prin separarea de cea din Căliman. La 1 iulie 2005, s-au început lucrările de pictură bisericească, în tehnica fresco, de către teologul şi pictorul bisericesc Vergică Tufănoiu, fiind încheiate la 1 noiembrie 2010, acesta pictând şi catapeteasma. (Pr. prof. Adrian Gabor)

Sfinţirea Bisericii "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul"

Biserica nouă a Parohiei Voloşcani, închinată Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, a fost sfinţită duminică de Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori, din care au făcut parte preoţii Adrian Gabor, fiu al satului Voloşcani, Daniel Benga, Emanoil Băbuş, Gheorghe Holbea, Alexandru Gherasim şi Vasile Creţu, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti. "Să ne bucurăm sufleteşte de ceea ce s-a făcut şi de ceea ce vedem aici. Este o sărbătoare mare pentru această parohie, este un moment important în istoria Vrancei, căci iată, aici, pe această culme s-a zidit Casă lui Dumnezeu. De aici pot lua pildă multe alte parohii din judeţul Vrancea şi din judeţul Buzău", a spus Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Epifanie. (M. Nedelcu)