Volum dedicat icoanei ortodoxe

Frumuseţea şi unicitatea Ortodoxiei este dată de fericita îmbinare dintre cult, artă, istorie şi spiritualitate, care sunt contopite într-un tot armonios. Toate aceste elemente componente nu joacă prin sine un rol propriu, ci ele au menirea ca, împreună, să descopere prezenţa nevăzută a lui Hristos din Biserică.

Astfel, icoana şi cântarea încetează de a mai fi arte în sensul unei autoafirmări, ci teofanii care vorbesc despre universul transfigurat al vieţii viitoare, de care omul se poate împărtăşi încă din lumea aceasta. Arta Bisericii este, prin însăşi esenţa sa, o artă liturgică. Ea nu numai că serveşte drept cadru serviciului divin şi îl completează, ci i se conformează în totalitate. Arta sacră şi Liturghia alcătuiesc un întreg, atât prin conţinutul lor, cât şi prin simbolurile prin care se exprimă.

Lucrarea de faţă reprezintă o formă îmbunătăţită a tezei de doctorat susţinută de către autor la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu. Analizând conţinutul lucrării, reiese mai întâi necesitatea şi actualitatea temei abordate, pentru teologia ortodoxă şi pentru viaţa Bisericii, dată fiind studierea interdisciplinară a icoanei creştine, din punct de vedere dogmatic, liturgic şi al artei creştine pe care le implică subiectul tratat.

Icoana reprezintă două lumi

Ca şi Evanghelia şi Liturghia, icoanele slujesc tainei mari a prezenţei lui Dumnezeu în lumea aceasta. Criteriul suprem în zugrăvirea unei icoanei decurge din funcţia ei liturgică. Icoana, în întregul ei, trebuie să servească rugăciunii, trebuie chiar s-o exprime. Ea nu este doar frumuseţe divină re-prezentată artistic, ci ea este locul unei prezenţe harice, şi, ca şi simbolul, ea se arată în cult a fi ambianţa întâlnirii dintre creat şi necreat, dintre Dumnezeu şi om.

„Aşa cum nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie fără rugăciuni, la fel nu se poate săvârşi fără icoane, spune Părintele Dumitru Stăniloae. Dacă în mod excepţional ea se săvârşeşte într-un alt loc decât în biserică, trebuie să fie cel puţin un antimis, pe care este zugrăvită înmormântarea Domnului, o icoană a lui Hristos la dreapta uşilor împărăteşti şi una a Maicii Domnului la stânga lor, spre care privesc credincioşii“.

Corespondenţa ce există între reprezentarea materială şi chipul lui Dumnezeu din inima omului deschide perspectiva dimensiunii sacramentale a icoanei, capacitatea şi funcţia sa de a purta şi a transmite omului prezenţa sfinţitoare a lui Hristos şi a sfinţilor Săi, pe de o parte, iar pe de altă parte, de-a înălţa către Dumnezeu rugăciunea Bisericii şi rugăciunea personală a oricărui creştin care priveşte cerul prin fereastra de har şi de lumină a icoanei creştine.

Reprezentarea iconografică a divinităţii are două temeiuri: unul antropologic, adică omul creat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“ (Facere 1, 26), iar cel de-al doilea hristologic, adică faptul că Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om, prin Întrupare.

Autorul acestei lucrări precizează clar că icoana „conţine „două lumi“: harul şi arta. Descifrarea acestor două lumi ne ajută să înţelegem şi o definiţie ce se dă de multe ori icoanei ca ochi al lui Dumnezeu spre lume şi fereastră a sufletului spre cer“. Examinarea icoanei se poate realiza deplin doar printr-o triplă dimensiune de cercetare: ştiinţifică, artistică şi teologică.

Icoana, pictată conform normelor învăţăturii ortodoxe, este asemenea unei „evanghelii vizuale“, având o funcţie catehetică şi didactico-pedagogică, pentru că ea ne aminteşte mereu de Dumnezeu şi aprinde în creştini dorinţa de a-L imita, pentru a-şi împlini menirea sa, chemarea dumnezeiască de a ajunge de la „chip“ la „asemănare“. Sfântul Ioan Damaschin mărturiseşte în acest sens: „Am privit răbdarea mucenicului, răsplata cununilor şi mă aprind ca prin foc cu dorinţa de a-l imita“ .

Iconografia, expresie a Ortodoxiei

Sfânta Biserică nu vede în icoană o simplă artă pentru a ilustra Sfânta Scriptură, ci o corespondenţă totală între una şi cealaltă, şi de aceea îi atribuie aceeaşi semnificaţie dogmatică, liturgică şi educativă, ca şi Sfintei Scripturi. Precum cuvântul Sfintei Scripturi este chip, tot aşa şi chipul este cuvânt.

„Ceea ce cuvântul transmite prin auzire, pictura arată în tăcere prin imagine“, spune Sfântul Vasile cel Mare. Icoana conţine şi transmite acelaşi adevăr ca şi Scripturile şi, de aceea, ca şi Scripturile, ea se bazează pe date concrete şi exacte, şi nicidecum pe invenţie, căci altfel nu ar putea nici să explice sau să tâlcuiască Scriptura, dar nici să îi corespundă.

Iconografia „este o expresie specifică a cultului ortodox, a teologiei ortodoxe, o teologie vizuală cu un profund conţinut emotiv, estetic şi dogmatic, iar fără o cunoaştere precisă şi minuţioasă a fondului scripturistic, istoric, dogmatic şi canonic ortodox, nu poate fi înţeleasă şi apreciată în valoarea ei intrinsecă“.

Lucrarea pe care prof. dr. Bogdan Botezatu ne-o propune este structurată pe şase capitole, cinci de analiză teoretică şi unul cuprinzând analiza picturii murale moldave, fiecare capitol cu subdiviziuni corespunzătoare, bine proporţionate.

În ceea ce priveşte conţinutul lucrării, menţionăm mai întâi necesitatea şi actualitatea temei abordate, pentru teologia ortodoxă şi pentru viaţa Bisericii, dată fiind studierea interdisciplinară a icoanei creştine, din punct de vedere dogmatic, liturgic şi al artei creştine, pe care le implică subiectul tratat. Lucrarea se adresează actualilor şi viitorilor păstori de suflete, cărora le oferă un model de evaluare teologică a semnificaţiei istorice şi teologice a prezenţei icoanei în biserică. (…)

Lucrarea este rodul incontestabil al unei munci ştiinţifice asidue, al unei vocaţii şi preocupări teologice remarcabile. Meritul autorului este acela de a fi încercat o analiză interdisciplinară a semnificaţiei teologice a icoanei şi a rolului ei în cultul Bisericii Ortodoxe. Autorul a reuşit să prezinte o lucrare de Teologie liturgică şi artă creştină, în care studiul icoanei este făcut prin coroborarea informaţiilor oferite de Mistica liturgică, de Teologia dogmatică, de Istoria bisericească şi de Teologia patristică.

Lucrarea atestă forţa de sinteză şi maturitatea teologică, capacitatea de a fructifica lecturi extinse şi temeinice din Sfinţii Părinţi şi teologii contemporani, dar şi avântul tineresc şi pasiunea autorului pentru tradiţia ortodoxă, motiv pentru care am socotit de cuviinţă să îl îndemnăm pe autor să o pregătească spre publicare sub egida Editurii Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului.

Binecuvântăm aşadar apariţia acestui volum şi nădăjduim să fie spre folos celor ce vor dori să aibă o perspectivă interdisciplinară asupra învăţăturii despre icoana creştină. (IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului)