Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Volum dedicat lui Petru Şpan, lansat la Sibiu
În Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“ a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a fost lansată ieri, 14 martie, lucrarea „Petru Şpan-dascăl de dăscălie al ardelenilor“, realizată de prof. univ. dr. Ioan Vlad de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe administrative din Braşov. La eveniment au participat mai mulţi invitaţi de seamă, amintind aici pe pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu.
Au mai participat la evenimentul academic de la Sibiu conf. univ. dr. Cornelia Tatu şi conf. univ. dr. Cornel Lazăr de la Facultatea de Psihologie şi Pedagogie din cadrul Universităţii „Spiru Haret“, filiala Braşov, conf. univ. dr. Sebastian Moldovan de la facultatea gazdă şi moderatorul întâlnirii, cadre didactice, preoţi, studenţi, localnici din Lupşa, judeţul Alba, satul unde s-a născut Petru Şpan, şi membri ai familiei marelui profesor şi teolog omagiat prin această lansare de carte.
Deşi a trecut la Domnul în 1911, înainte de Marea Unire de la 1918, Petru Şpan este considerat unul dintre cei mai mari pedagogi români, un patriot şi un teolog de marcă, a cărui memorie este încă vie în rândul mediului academic sibian şi nu numai. A studiat la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, în perioada 1881-1884, iar apoi la Universităţile din Viena şi la Jena, unde a urmat cursuri de pedagogie şi unde a obţinut titlul de doctor la 1887. A fost profesor la Şcoala de Fete a ASTRA, după care, în 1892, a devenit profesor la Institutul Teologic din Sibiu.
În galeria profesorilor Facultăţii de Teologie din Sibiu, expusă în aula amintită mai sus, tabloul marelui dascăl Petru Şpan are un loc aparte şi evidenţiază rolul avut de dascălii laici în învăţământul teologic universitar din Ardeal.
În debutul evenimentului, autorul lucrării a prezentat volumul adus sibienilor şi noutatea adusă cititorilor în ceea ce priveşte personalitatea, opera şi contribuţia lui Petru Şpan la dezvoltarea pedagogiei româneşti.
„Sper din tot sufletul ca această carte să fie o contribuţie la cunoaşterea personalităţii lui Petru Şpan, a învăţământului teologic şi pedagogic de la Sibiu şi realităţilor culturii româneşti dinainte de 1918, o epocă pe care o cunoaştem din ce în ce mai puţin. M-am bucurat să-l găsesc pe Petru Şpan şi în lupta naţională a românilor ardeleni pentru eliberare şi unire, cu o contribuţie însemnată, puţin cunoscută şi revelată de biografii lui. Acest lucru se datorează faptului că a lucrat, asemenea miilor de intelectuali din Ardeal, la catedră, la masa de scris, la atelierul lor intelectual, dar pentru o cauză românească esenţială, profundă, cu mijloacele şi posibilităţile fiecăruia, dar cu o contribuţie care a dus la finalul apoteotic din 1918. Capitolul cinci al cărţii este dedicat acestui aspect al activităţii sale şi cred că este cea mai importantă contribuţie a cărţii mele“, a spus prof. univ. dr. Ioan Vlad.
„A pregătit 18 generaţii de preoţi şi învăţători“
Evenimentul a continuat cu discursurile invitaţilor. Conf. univ. dr. Cornelia Tatu a vorbit celor prezenţi despre vocaţia pedagogului şi misiunea acestuia într-o societate. Petru Şpan este un model de dascăl şi pedagog, a subliniat Cornelia Tatu, iar astfel de evocări înseamnă în fapt întoarcerea spre apostolii pedagogiei româneşti.
„Petru Şpan subliniază faptul că una dintre datoriile înscrise în activitatea unui dascăl este de a-şi aminti de înaintaşi, de cei care l-au pregătit, de cei pentru care o generaţie întreagă a pus umărul. Nu întâmplător, demersul profesorului Ioan Vlad se înscrie în această categorie. Ne mai spune Petru Şpan ce rol important în educaţie şi instrucţie au vatra părintească şi limba maternă, ca bază a idealului nostru cultural“, a spus conf. univ. dr. Cornelia Tatu.
La rândul său, conf. univ. dr. Cornel Lazăr a amintit contribuţia lui Petru Şpan în domeniul eticii în spaţiul pedagogic.
„Descoperim în această carte o concepţie asupra educaţiei care pune în centrul preocupărilor fiinţa umană cu o identitate naţională, morală şi spirituală. Descoperim o preocupare pentru calitatea educaţiei, pentru accesibilitatea şi utilitatea cunoştinţelor transmise elevilor. Eroul cărţii, Petru Şpan, privilegiază fără echivoc claritatea şi accesibilitatea în faţa academismului“, a spus conf. univ. dr. Cornel Lazăr.
În cele din urmă, pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu a prezentat aspecte din viaţa şi activitatea lui Petru Şpan, care nu au fost evidenţiate prea mult de antevorbitori.
„Aşa cum făcuse şi predecesorul său la catedră, profesorul Ioan Popescu, a încercat să introducă principiile pedagogice ale lui Johan Friederich Herbart şi Tuiskon Ziller aici, la şcoala pedagogică de la Sibiu, cu treptele formale în predarea lecţiei, dar având în vedere şi scopurile educaţiunii, adică formarea caracterului religios-moral. Petru Şpan spune în lucrările sale că s-a străduit să adapteze aceste principii la specificul românesc. El a dorit să prefacă aceste principii după firea neamului nostru, să formeze şi oameni religioşi, dar şi buni români. A reuşit să facă acest lucru pentru că a pregătit 18 generaţii de preoţi şi învăţători. S-a străduit să facă o Şcoală de Aplicaţie pe lângă secţia de pedagogie a Institutului Teologic, iar şcoala confesională a Parohiei Sibiu-Cetate a fost adusă aici ca şcoală de aplicaţie, unde elevii făceau practică pedagogică în fiecare zi“, a spus părintele Păcurariu. Evenimentul s-a încheiat cu mai multe evocări venite din partea celor care au fost prezenţi la această lansare de carte.