Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Volum despre slujitori ortodocși, membri ai Academiei Române
Volumul „Slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, membri ai Academiei Române”, apărut la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, prezintă personalități de seamă ale vieții noastre bisericești în activitatea cărora s-a reunit în chip fericit slujirea Altarului, a neamului și a limbii române, devenind o mărturie a relației dintre credință
și cultură în țara noastră.
Volumul menționat mai sus prezintă fișe biografice concentrate ale patriarhilor, mitropoliților, episcopilor, preoților și profesorilor din Biserica Ortodoxă Română care au fost în trecut membri ai Academiei Române, dar și ale celor care sunt astăzi. Acest volum, care are aspectul unui dicționar, oferă informații importante despre viața celor care au slujit și Biserica strămoșească, și cultura națională reprezentată de cel mai înalt for, Academia Română. Cartea oferă și o bibliografie selectivă, cu cele mai importante opere ale membrilor clerici ai Academiei. În acest fel, volumul devine un instrument de lucru util pentru istorici, dar și pentru teologi și cercetători din alte domenii ale culturii, care pot afla astfel titlurile unor lucrări importante alcătuite de persoane cu calificări academice înalte. Alături de articolele concentrate despre slujitorii Bisericii deveniți membri ai Academiei Române se află și portretele acestora, reproduse la o calitate grafică foarte bună.
Volumul reprezintă și un dar simbolic de apreciere al Patriarhiei Române către Academia Română, care în 2016 a împlinit 150 de ani de activitate în slujba poporului român.
Cuvântul „Un far al științei și culturii românești” al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortoxe Române, rostit la împlinirea a 150 de ani de la înființarea Academiei Române (4 aprilie 2016), deschide lucrarea „Slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, membri ai Academiei Române”. În acest cuvânt, Preafericirea Sa arată legăturile istorice dintre Biserica Ortodoxă Română și Academia Română și, în mod special, conlucrarea dintre cele două instituții, care s-a realizat după încheierea regimului totalitar comunist în România.
„Academia Română a rămas de-a lungul unui secol și jumătate cel mai important for al excelenței științifice și culturale românești, deși a cunoscut, asemenea tuturor instituțiilor de cultură ale României, vitregiile regimului comunist totalitar. Ne bucurăm că în vremurile de libertate Academia Română a colaborat cu Biserica Ortodoxă Română, iar printre membrii ei s-au aflat în trecut, şi există şi astăzi, mai mulţi slujitori ai Bisericii. Având nu doar vocația de a recunoaște și consacra personalități culturale și științifice, ci şi de a fi un spațiu al dialogului, al cercetării şi cooperării academice și al solidarității pentru binele național, Academia Română contribuie şi la promovarea științei românești pe plan internațional. Istoria şi devenirea, importanța şi relevanța Academiei Române trebuie cunoscute şi prețuite ca fiind parte esențială în cunoașterea identității şi demnității poporului român, dar şi o expresie a contribuției româneşti la îmbogățirea circuitului valorilor perene universale”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul „Un far al științei și culturii românești”.