Vremea pocăinţei

Prima săptămână a Postului Mare, încununată cu rugăciune, metanii şi smerită plecăciune a genunchilor, a fost primită şi în rândul credincioşilor din Mitropolia Olteniei. Începând de luni seara, în catedralele chiriarhale, paraclisele mitropolitane, bisericile de mir sau mănăstiri, preoţii slujitori, în frunte cu arhiereii, au săvârşit rânduiala Canonului cel Mare.

Mireasma binefăcătoare a postului, prevestită la lumina plăpândă a candelei, în zdrobirea trupului prin metanii şi mai ales în rugăciune de umilinţă, aprinde din nou, ca în fiecare an de altfel, speranţa mântuirii în sufletele credincioşilor. De luni seara, prin lăcaşurile de închinare au început să răsune smerita şi mult repetata rugăciune „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“. De sub adăpostul acoperămintelor cernite, în tainicul misor de tămâie, răsar rând pe rând cântările de umilinţă: „Suflete al meu“, „Cu noi este Dumnezeu, „Doamne al puterilor“. Aşezaţi în rânduri cuminţi, credincioşii ascultă îndemnul preotului care, din faţa Sfintelor Uşi, rosteşte cu voce înceată chemarea Sfântului Efrem Sirul, îndreptată spre „Stăpânul vieţii“, spre a face alungare duhurilor necurate, „al trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert“. Şi puterea rugăciunii sădeşte dincolo de ispită „duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei“. Într-un cuvânt, acesta este începutul tainicului nostru pelerinaj spre Înviere. Acum „uşile pocăinţei“ se deschid şi cu toţii păşim încrezători „în cărarea mântuirii“. Aplecaţi spre cercetarea de sine, fiecare căutăm răspunsuri care, de data aceasta, ne aşază mintea dincolo de „toată grija cea lumească“.

Vremea postului

Tainicul acestor ceasuri de veghe se face frate cu înfrânarea. Ea ni se face armă împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi care împresurează viaţa noastră cu felurite ispite şi amăgiri. Ostaşii lui Hristos au ieşit în lume pentru a da tuturor un exemplu de bărbăţie duhovnicească. „Cei care se pregătesc de război şi cei care intră în arenă“ - spune Sfântul Vasile cel Mare - „trebuie să-şi întreţină bine trupul cu mâncare îmbelşugată, pentru că au de înfruntat mari oboseli, dar cei care au de luptat «nu împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestuia, împotriva răutăţii» trebuie să se exercite, în vederea luptei, prin înfrânare şi post. Untdelemnul îngraşă pe atlet, iar postul întăreşte pe cel credincios. Cu cât vei împuţina mai mult greutatea trupului, cu atât vei face sufletul să strălucească de sănătate duhovnicească. Biruinţa asupra duşmanilor celor nevăzuţi n-o dobândeşti cu puterile trupului, ci cu răbdarea sufletului şi cu suferirea necazurilor“ (Despre post, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2009, p. 25).

Vremea mărturisirii

Haina postului o îmbrăcăm însă printr-o evaluare sinceră a statutului nostru duhovnicesc. De aceea, este necesar ca la început de drum să plecăm capul nostru sub epitrahil şi să mărturisim cele săvârşite „cu voie sau fără voie, cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul“. Cu nădejde în milostivirea Părintelui ceresc, ne amintim de cuvintele Psalmistului care, sălaş păcatului făcându-se odinioară, cu lacrimi a spălat patul său de odihnă, rugându-l în tot ceasul pe Dumnezeu să-l „miluiască după mare mila Sa“. Înfricoşându-ne şi ruşinându-ne de cele săvârşite, să gândim totuşi că „Dumnezeu iubeşte pe oameni, şi-i iubeşte mult“. De aceea, Sfântul Chiril al Alexandriei aminteşte într-una din catehezele sale că „toate păcatele tale adunate la un loc nu biruiesc mulţimea milostivirii lui Dumnezeu! Rănile tale nu înving marea Sa iscusinţă medicală! Dă-te numai pe tine însuţi cu credinţă! Spune Doctorului boala! Spune şi tu ca David: «Voi mărturisi Domnului fărădelegea mea». Atunci ţi se va întâmpla ceva asemănător cu ceea ce este spus: «Şi tu ai iertat păgânătatea inimii mele»“.

Ceasul pocăinţei a sosit şi „vremea este a face Domnului“ jertfă de umilinţă, de gând smerit şi mărturisire sinceră, spre a primi cu vrednicie cuminecarea cu Hristos, spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre viaţă fără de prihană.