Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Zahăr şi făină, pentru persoanele defavorizate din Suceava

Zahăr şi făină, pentru persoanele defavorizate din Suceava

Data: 25 Iunie 2008

▲ Conform regulamentelor europene, României i s-a alocat, pentru implementarea Planului anual 2008 pentru furnizarea de produse alimentare provenind din stocurile de intervenţie comunitare către persoanele cele mai defavorizate, suma de 24,2 milioane de euro ▲ Acest pachet financiar cuprinde contravaloarea cantităţii de 15,8 tone de zahăr şi suma de 16 milioane de euro, pentru achiziţionarea de pe piaţă a cantităţii de făină necesare ▲

Colegiul Prefectural Suceava va analiza în următoarea şedinţă modalitatea şi măsurile necesare, în vederea implementării planului pentru furnizarea de produse alimentare din stocurile de intervenţie comunitare. Prefectul Ştefan Alexandru Băişanu a declarat că aceste produse vor fi distribuite în perioada august-noiembrie şi a atras atenţia primarilor, serviciilor publice de asistenţă socială din subordinea Consiliului Judeţean şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) să ia toate măsurile ce se impun în acest scop. Şeful Prefecturii sucevene a precizat că primarii urmează să desemneze câte o persoană din cadrul instituţiei, ce va fi responsabilă de implementarea acestui plan, iar Direcţia Generală de Asistă Socială din Consiliul Judeţean va trebui să păstreze tabelele nominale cu persoanele care au primit produsele şi procesele verbale de predare-primire. Conform regulamentelor europene, României i s-a alocat, pentru implementarea Planului anual 2008 pentru furnizarea de produse alimentare provenind din stocurile de intervenţie comunitare către persoanele cele mai defavorizate, suma de 24,2 milioane de euro. Acest pachet financiar cuprinde contravaloarea cantităţii de 15,8 tone de zahăr şi suma de 16 milioane de euro, pentru achiziţionarea de pe piaţă a cantităţii de făină necesare.

Cine sunt beneficiarii acestui program

Categoriile de persoane defavorizate, care vor primi aceste produse, sunt beneficiarii venitului minim garantat, pensionarii agricultori, persoanele îngrijite în centre rezidenţiale, beneficiarii de masă la cantinele de ajutor social administrate de primarii sau de furnizori privaţi non-profit. Procedura de selectare a operatorilor economici ce vor furniza cele două produse s-a realizat de APIA, dar, în continuare, pentru implementarea planului pentru anul 2008, este nevoie de identificarea persoanelor celor mai defavorizate din România, identificarea depozitelor unde aceste produse vor fi putea fi duse până la momentul distribuirii şi a mijloacelor de transport cu care se vor transporta produsele, de la depozite la beneficiari.