„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Zece ani de la descoperirea moaştelor Sfinţilor Epictet şi Astion
An de an, ziua de 8 iulie are o însemnătate spirituală, istorică şi totodată ecumenică deoarece atât în calendarul ortodox, cât şi în cel romano-catolic sunt consemnaţi Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi ucenicul său, tânărul Astion. Martirizaţi pe malurile Dunării în anul 290, iar în urmă cu zece ani, în 2001, descoperiţi de o echipă de arheologi, "Sfinţii de la Halmyris", cum mai sunt cunoscuţi, stau la începuturile listei hagiografice de la noi din ţară.
Mulţime de credincioşi, zeci de preoţi şi diaconi în frunte cu Înalt Preasfinţiţii Părinţi Teodosie al Tomisului şi Casian al Dunării de Jos şi Preasfinţiţii Părinţi Lucian al Caransebeşului şi Visarion al Tulcii au participat anul acesta la sărbătoarea de suflet a Episcopiei Tulcii. Provincia romană Scythia Minor - astăzi Dobrogea de nord - a constituit o bogată vatră a martirilor creştinătăţii, cu o intensă viaţă creştină monahală, şi nu numai atât, aici existând centre episcopale, nu numai în Antichitatea romano-bizantină, cât şi mai târziu, în epocile medievală, modernă şi contemporană. "Sfinţii Epictet şi Astion constituie un luminos reper al mărturisirii lui Hristos la Gurile Dunării, mărturisire dăinuitoare, peste vremuri", afirma Preafericitul Părinte Patriarh Daniel despre aceşti martiri care dau dovadă asupra spiritualităţii şi creştinătăţii poporului român. Documente despre viaţa şi pătimirea lor Despre viaţa şi pătimirea Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion avem patru documente şi acte care ne istorisesc acestea. Astfel, se vorbeşte despre viaţa şi pătimirea lor în "Actele martirice", din acestea păstrându-se doar o copie târzie din secolul al XV-lea, aflată în Biserica Mântuitorului din Utrecht, publicată în anul 1615 de iezuitul Herbert Rosweyde. În anul 1921, benedictinul Dom Germain Morin a descoperit în Martirologiul ieronimian pomenirea Sf. Epictet şi Astion în ziua de 23 mai, "De S.S. Epicteto presbytero et Astione monachu martyribus Almiridensibus in Scythia", întărind veridicitatea celor afirmate în Acta Sanctorum. Reputatul istoric şi cercetător Raymund Netzhammer (1862- 1945), ajuns arhiepiscop catolic la Bucureşti, a preluat unele pasaje din Acta Sanctorum în lucrarea sa "Epiktet und Astion, diokletianische Martyrer am Donaudelta", Zug. 1937. La fel şi bizantinologul prof. dr. Emilian Popescu ne-a lăsat un document-studiu asupra vieţii şi activităţii lor în lucrarea "Sfinţii Români şi apărători ai legii strămoşeşti", Bucureşti, 1987. "Miracle, miracle!" În vara anului 2001, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, o echipă de arheologi, româno-americană, ortodocşi şi baptişti, condusă de dr. Mihail Zahariade, a scos la iveală moaştele celor doi sfinţi aflate sub altarul bazilicii episcopale din vechea cetate a Halmyrisului. Înalt Preasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat: "În august, după ce s-au descoperit şi am fost chemat să iau parte la acea minune prezentată de oameni care nu cred în minuni, de către nişte creştini baptişti voluntari, arheologi veniţi din America, şi privind la aceste moaşte galbene strălucitoare, când m-am apropiat ei, strigau: Miracle, miracle! Ei voiau să-mi arate minunea la care au participat. Şi cu adevărat am fost pătruns de fior, am fost pătruns de o credinţă care nu a avut până atunci atâta putere ca în clipa aceea. Am simţit că m-am întâlnit cu locuitorii cerului!". Cele mai vechi moaşte din ţara noastră Atât inscripţiile şi locul unde au fost descoperiţi, studiile antropologice efectuate de cercetătorul Nicolae Miriţoiu, cât şi importantele dovezi din acte şi documente atestă cu certitudine că sfintele moaşte aparţin preotului Epictet şi monahului Astion. Profesorul Mihail Zahariade ne-a mărturisit: "Am simţit de la început că ne aflam în faţa moaştelor celor doi sfinţi şi chiar în ziua aceea am luat legătura cu Înalt Preasfinţitul Părinte Teodosie pentru a-mi exprima convingerea". Şi antropologii Nicolae Miriţoiu şi Andrei D. Soficaru, în finalul studiului lor, afirmă: "Avem de-a face cu moaştele a doi martiri creştini, schingiuiţi şi apoi executaţi prin decapitare". Sfintele moaşte au fost luate atunci şi depuse în frumoase racle şi aşezate spre închinare în Catedrala arhiepiscopală din Constanţa. În anul 2008, sfintele moaşte au fost aduse în procesiune, în data de 7 iulie la Tulcea, iar apoi în data de 8 iulie au fost aşezate pentru totdeauna în subsolul marii biserici care se află în construcţie, la Mănăstirea Halmyris. Zi de aleasă prăznuire în Episcopia Tulcii La numai o lună după praznicul Sfinţilor Martiri de la Niculiţel, Episcopia Tulcii s-a aflat din nou în sărbătoare. După 1.700 de ani, sfintele moaşte sunt cinstite ca la început. În preziua prăznuirii lor, la 7 iulie, la Halmyris au început slujbele de Priveghere închinate Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion. În data de 8 iulie a fost săvârşită pe o scenă special amenajată în curtea mănăstirii Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teodosie al Tomisului, Înalt Preasfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjuraţi de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi şi mulţime de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Lucian a spus: "Suntem pentru prima dată la Mănăstirea Halmyris şi am primit bucuria şi pacea acestor sfinţi mărturisitori care mijlocesc pentru noi înaintea Preasfintei Treimi. Pomenindu-i pe toţi preoţii şi credincioşii Episcopiei Caransebeşului, ducem acasă sfinţenia celor care în anul 290 au pătimit pentru Hristos". La sfârşitul Liturghiei, Preasfinţitul Părinte Visarion a acordat Preasfinţitului Lucian distincţia eparhială "Crucea Sfântului Iachint". Apoi, Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul hramului Mănăstirii Halmyris. Printre altele, Preafericirea Sa a afirmat: "Credincioşii Eparhiei Tulcii şi ai zonelor limitrofe pot găsi multă nădejde, întărire şi ajutor de la biruitorii întru credinţă care au fost Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion, mai ales în vremuri de încercare, de nevoi şi suferinţe, cum sunt cele din zilele acestea, în care credincioşii din părţile Dunării, alături de atâţia alţi confraţi ai lor din restul ţării, trebuie să facă faţă unor dezlănţuiri deosebite ale stihiilor naturii. Cu aceste gânduri adresăm părintească binecuvântare clerului şi credincioşilor Eparhiei Tulcii din nordul Dobrogei şi pelerinilor din întreaga Românie să poarte rugăciunile noastre către Bunul Dumnezeu pentru a dobândi ajutor întru întărirea credinţei şi înălţarea sufletească a tuturor fiilor duhovniceşti din cuprinsul Episcopiei Tulcii şi ai întregii noastre ortodoxii româneşti din Dobrogea şi de la Dunărea de Jos". Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a declarat: "Ziua lor de pomenire aduce multă bucurie în sufletele credincioşilor tulceni, dar şi ale celor din alte părţi ale ţării, care vin cu evlavie la locul unde ei au pătimit şi unde sunt depuse acum sfintele lor moaşte, la noua mănăstire închinată lor, la Halmyris, astăzi localitatea Murighiol, judeţul Tulcea. Ei rămân peste veacuri pilde vii de întruchipat pentru credincioşii care se ostenesc întru dobândirea mântuirii prin slujirea lui Hristos şi a semenilor şi sunt pururi izvoare de tămăduiri pentru cei care le cer ajutor şi folosinţă. Acum, la împlinirea celor 10 ani de la descoperirea în chip minunat a moaştelor lor, dăm slava lui Dumnezeu că, iată, pământul binecuvântat al Dobrogei s-a îmbogăţit cu moaştele acestor sfinţi şi în acelaşi timp este de datoria noastră ca toţi într-un cuget, urmând exemplul lor, să propăşim şi noi în credinţă, în dreptate şi adevăr ca să putem dobândi şi noi cununa sfinţeniei şi calitatea de "prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu"". Evlaviosul preot Epictet şi convertirea tânărului Astion Sfântul Epictet era originar din părţile Asiei Mici, fiind crescut de mic în frica lui Dumnezeu, a ajuns slujitor al Sfântului Altar ducând o viaţă evlavioasă, iar prin dar dumnezeiesc se săvârşeau prin el semne şi minuni. Astfel că, prin rugăciunile sale, deschidea adesea ochii orbilor, curăţa pe leproşii care veneau la el, pe slăbănogi îi însănătoşea şi alunga duhurile necurate din trupurile chinuite de ele. Într-una din zile, Epictet l-a întâlnit pe Astion, un tânăr chipeş, frumos la chip, nepot al senatorului roman Iulian. Acesta fusese păgân ca şi părinţii săi, dar în urma discuţiilor cu preotul Epictet şi ascultându-i cuvintele, aflând despre Mântuitorul Iisus Hristos, Evanghelia Sa şi fericirea veşnică, acest lucru îl marchează în chip deosebit, îndemnându-l să-i ceară lui Epictet să îl ia alături de el ca ucenic, ca mai târziu să primească haina luminoasă a Botezului. După primirea Botezului, preotul Epictet alături de ucenicul său Astion se hotărăsc să părăsească plaiurile natale şi, îmbarcându-se într-o corabie, pleacă înspre cetatea Halmyrisului (localitatea Dunovăţ, de astăzi), unde încep să ducă o viaţă curată, împreună învrednicindu-se de binecuvântările şi harul dumnezeiesc. Se afirmă că aici Epictet a vindecat un paralitic surdomut şi în urma acestei minuni s-au convertit la credinţa creştină mai mult de 1.000 de locuitori ai cetăţii. Nu mult după stabilirea lor aici, şi Astion a căpătat darul facerii de minuni. Înalt Preasfinţitul Părinte Casian afirma: "Aşa cum Sfântul Apostol Petru, martor al jertfei şi Învierii Mântuitorului, a predicat şi în urma predicii sale s-au botezat ca la 3.000, Dumnezeu ne-a arătat pe brazda strămoşească dintre Dunăre şi mare 1.000 de creştini. Iată că odată cu Sfinţii Epictet şi Astion îi pomenim şi pe cei 1.000 de creştini!". Acta Sanctorum afirmă că faptele şi minunile pe care le-au săvârşit pe pământul strămoşilor noştri, în Sciţia Mică, au fost mai numeroase şi mai minunate decât cele săvârşite în patria lor. "Noi suntem creştini", au declarat în faţa comandantului roman În acea vreme, venise în cetatea Halmyrisului şi comandantul roman Latronianus şi auzind că în cetate există doi străini care ar fi "vrăjitori şi ghicitori", care prin faptele şi cuvintele lor au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor, a poruncit să fie închişi. A doua zi, cei doi au fost duşi în faţa comandantului, dar acesta, din cauza strălucirii feţei lor, abia putea să îi vadă. În timpul audierii, străinii au mărturisit credinţa lor în Hristos şi că nu o vor lepăda pentru nimeni şi nimic. La auzul acestor cuvinte, comandantul Latronianus a poruncit să le fie jupuită carnea cu gheare de fier. În a patra zi de torturi, unul dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind cuvintele Sfinţilor Epictet şi Astion şi văzând credinţa lor puternică, a mărturisit şi el că este creştin şi s-a dus cu toată familia sa la cei doi sfinţi în închisoare, primind botezul creştin. În cea de-a cincea zi de judecată şi tortură, preotul Epictet a rostit o cuvântare terminând cu cuvintele "Noi suntem creştini, o tirane Latronianus, facă-se voia Dumnezeului nostru cu noi", ceea ce l-a înfuriat extrem de tare pe Latronianus, care a poruncit, aşa cum afirmă profesorul acad. Emilian Popescu, ca rănile lor să fie frecate cu sare şi oţet, după care să fie aruncaţi într-un cazan cu smoală clocotită. Însă prin puterea lui Hristos cei doi sfinţi au rămas nevătămaţi. După alte 30 de zile de înfometare, văzând că nu îi poate învinge în nici un fel, Latronianus a poruncit ca sfinţii să fie scoşi afară din cetate şi să li se taie capul. Astfel că, în ziua de 8 iulie, preotul Epictet a cerut călăilor ca mai întâi să fie să-i fie tăiat capul tânărului Astion, ştiind că multe sunt vicleniile diavolului şi ca nu cumva, văzând moartea dascălului său, ucenicul să fie cuprins de ispită. După aceea, punându-şi capul pe pieptul ucenicului său, bătrânului Epictet i s-a tăiat capul. La vremea pătimirii, după studiul antropologic, preacuviosul Epictet avea în jur de 64-67 de ani, iar ucenicul său, Astion, în jur de 49. Aşa au luat amândoi cununa din mâna lui Hristos, în anul 290, mutându-se la Cel pe Care L-au mărturisit. Actul martiric afirmă că trupurile celor doi erau albe şi strălucitoare şi că aceia care sufereau de vreo boală atingându-se cu credinţă de acestea şi sărutându-le se vindecau. Trupurile celor doi sfinţi au fost luate de Vigilantius, care le-a înmormântat într-un loc potrivit.