Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Zi de bucurie duhovnicească la Reşiţa
Parohia "Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş" din Reşiţa şi-a sărbătorit hramul joi, 15 septembrie. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi şi diaconi.
Bucuria duhovnicească a fost deplină, cei doi ierarhi aducând în mijlocul credincioşilor Parohiei "Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş" moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion de la Mănăstirea Halmyris din Tulcea. Astfel, timp de trei zile, moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion s-au aflat în Eparhia Caransebeşului: marţi seara, la Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Caransebeş, miercuri, la Praznicul "Înălţarea Sfintei Cruci", pe Muntele Mic, iar joi, la cinstirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Timişoarei şi ocrotitorul Banatului, în municipiul Reşiţa. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat pentru eveniment. La slujbă au participat autorităţi centrale, judeţene, locale, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase. Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură: "Astăzi este o zi de sărbătoare în care se prăznuieşte ocrotitorul acestei zone binecuvântate de Dumnezeu, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, ale cărui Sfinte Moaşte se păstrează în Catedrala mitropolitană din Timişoara. Aici, în oraşul Reşiţa, avem o biserică care i-a fost încredinţată, o biserică ce îl are ca ocrotitor pe sfântul pe care noi astăzi îl prăznuim, Iosif cel Nou de la Partoş. Aşa cum sfinţii lui Dumnezeu au iubit rugăciunea, au iubit Biserica, şi noi să le urmăm exemplul, pentru ca binecuvântările lui Dumnezeu să poată veni asupra noastră cu nădejde de mântuire asupra caselor noastre, asupra familiilor noastre, asupra urmaşilor noştri. Toţi sfinţii se roagă lui Dumnezeu, în special Sfântul Iosif se roagă pentru noi să rămânem credincioşi adevăraţi, cu credinţă fierbinte în Dumnezeu". La rândul său, PS Lucian a precizat: "După ce ieri ne-am înălţat duhovniceşte, dar şi la propriu, pe muntele sfânt al Banatului, închinându-ne în faţa crucii înălţate pe Muntele Mic în memoria eroilor şi martirilor căzuţi pentru unitatea şi demnitatea poporului român, născuţi în Ţara Banatului, după ce ieri, la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, împreună cu PS Nicodim, cu PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi cu PS Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, împreună cu numeroase autorităţi civile şi militare şi cu sute de credincioşi, am urcat în procesiune cu moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, la 1.600 metri altitudine, iată, suntem aici, la Reşiţa, la sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, nu într-o biserică oarecare, ci în biserica Protopopiatului Reşiţa, ocrotită de sfântul Iosif cel Nou, care poartă de grijă tuturor bisericilor încredinţate, dar mai ales noi credem şi mărturisim că Sfântul Iosif ocroteşte Ţara Banatului". La finalul Sfintei Liturghii, primarul Mihai Stepanescu i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Reşiţa, Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului. De asemenea, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a primit din partea municipalităţii un act de cinstire. Biserica cu hramul "Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş" a fost zidită în anul 1846, ulterior a fost mărită în anul 1930, fiind pictată în tehnica tempera de Alexandru Sas din Lugoj, între anii 1938 şi 1942. Biserica a fost târnosită de IPS Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolitul Banatului, în data de 17 octombrie 1971.