În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Zi de sărbătoare la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Roman
Romaşcanii au participat în număr mare la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din oraşul lui Petru Muşat. În ajunul sărbătorii s-a oficiat Vecernia, iar în ziua hramului s-au slujit Utrenia şi Sfânta Liturghie.
Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Roman l-a cinstit ieri în mod deosebit pe Purtătorul de biruinţă. Locaşul de închinăciune, ctitorie a vornicului Grigore Done de la 1848, a fost neîncăpător de numărul mare de credincioşi care au venit la slujbele dedicate hramului. Miercuri seară (n.r. 22 aprilie), un sobor de preoţi a oficiat Vecernia unită cu Litia. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost arhimandritul Pimen Costea, vicar adminstrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, care a adresat un cuvânt de învăţătură. Cu acest prilej, au mai susţinut alocuţiuni părintele Dragoş Munteanu, protopop al Protopopiatului Roman, şi primarul municipiului Roman, Laurenţiu Leoreanu. În ziua hramului, a fost săvârşită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia numeroşi credincioşi de toate vârstele s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. „Credincioşii prezenţi au primit câte un ou roşu şi o felie de cozonac, iar membrii Consiliului parohial şi cei ai Comitetului parohial au fost invitaţi la o agapă creştină. Aşa cum facem de ani de zile, cu prilejul hramului am împărţit daruri creştinilor din parohie care se confruntă cu lipsuri materiale. Enoriaşii noştri i-au vizitat pe cei sărmani, care nu au avut posibilitatea să ajungă la biserică. A fost o Liturghie frumoasă în ziua pomenirii ocrotitorului nostru. Este impresionant că la hram credincioşii au o trăire cu totul aparte“, a relatat pr. paroh Ioan Gherasimescu, care este şi consilier la Sectorul social-filantropic şi misionar al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Programul liturgic din ziua hramului s-a încheiat cu un program artistic susţinut de un grup de copii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Numărul 5 din Roman. Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Roman a început să se construiască în anul 1842, iar după cinci ani a fost sfinţită de episcopul Veniamin Roset. Aceasta s-a ridicat în stil neoclasic rusesc, planurile fiind aduse de la Odesa de către vornicul Grigore Done. Printre constructori a lucrat şi arhitectul polonez de origine germană J. Krauss, iar pictura a fost executată de zugravul romaşcan Nicolae Dimitriu în 1877.