În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Zi de sărbătoare pentru comunitatea Parohiei Icușeni Vale din județul Botoșani
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat sâmbătă, 13 iulie, la Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” Icușeni Vale din județul Botoșani. În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârșită Taina Botezului pentru pruncul Rafail, băiatul familiei părintelui Dumitru Anușca, iar casa parohială, care a trecut printr-un proces de renovare, a fost binecuvântată.
Această zi plină de bucurii duhovnicești pentru familia parohului și comunitate a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii baptismale, de către Părintele Episcop-vicar dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, rude, prieteni și apropiați ai părintelui Dumitru Anușca.
Din sobor au făcut parte arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul Sectorului învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, arhim. Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin, părintele protopop Petru Fercal, părintele protos. Elisei Nedescu, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, precum și clerici din județele Iași, Suceava și Botoșani.
Pruncul Rafail a fost însoțit de nașii Mihai și Anișoara, care au venit din Dublin pentru a participa la încreștinarea copilului.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de psalții Corului „Chivotul” de la Catedrala Mitropolitană din Iași. Până la hirotonia întru preot, parohul a activat pentru o perioadă lungă de timp ca psalt la strana catedralei din Iași.
În cuvântul său, ierarhul a explicat importanța Tainei Botezului, atât pentru neofit, cât și pentru întreaga comunitate care participă la acest moment duhovnicesc: „Atunci când păzim cuvântul Domnului, creștem în înțelegerea noastră și creștem mai ales în înțelegerea că în această lume putem trăi nevinovați și sfinți, putem trăi curat, fără să ne lăsăm părtași minciunii, manipulării acestei lumi, fără să ne facem părtași ușurătății cu care omul, în general, trăiește pentru a se odihni mai mult, pentru a se lăsa sedus și acaparat de dulceața acestei lumi, care este un chip atât de sărăcăcios. Lumea se face sfințită în sufletul celui ce se roagă printr-o dulceață sufletească mult mai adâncă decât toate dulcețile acestei lumi, iar poarta de intrare spre Împărăția lui Dumnezeu, Taina Botezului, a avut întotdeauna un rol important. Alături de cel botezat a participat întreaga comunitate și ne bucurăm mai ales de harul venit la botez, pentru că botezul fiecărui membru al comunității ne cheamă să reînnoim legământul și să înțelegem această putere a botezului, pentru că nu cu ușurință mărturisim înaintea judecății «un Botez spre iertarea păcatelor», arătând prin aceasta că suntem chemați să împlinim aceste făgăduințe: «Te lepezi de satana? Mă lepăd! Te unești cu Hristos? Mă unesc cu Hristos!»”
Ca răsplată pentru întreaga jertfă depusă în cadrul comunității din Icușeni, părintele Dumitru Anușca și părintele Daniel Budeanu, cel care a păstorit această parohie timp de 15 ani, au fost hirotesiți întru iconomi stavrofori. De asemenea, epitropul Dumitru Simion Binghiac și soția sa, Adina Georgiana, au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”, iar Cristi și Anca Chelariu au primit Crucea „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”.
În continuare, cei prezenți au luat parte la slujba de binecuvântare a casei parohiale. Așezământul a fost zidit între anii 2008-2011, la inițiativa și sub coordonarea preotului Daniel Budeanu, parohul de atunci. Începând cu anul 2021, sub păstorirea actualului paroh Dumitru Anușca, s-au efectuat lucrări de reabilitare a casei parohiale, atât la interior, cât și la exterior.