Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Zilele culturale „Monahul Nicolae Delarohia“
Cea de-a 13-a ediţie a Zilelor Culturale "N. Steinhardt" (Monahul Nicolae Delarohia) s-a desfăşurat, în perioada 19-30 iulie, la mănăstirile Rohia şi Rohiţa. Manifestarea a fost marcată de slujba de pomenire a monahului Delarohia şi de diverse activităţi culturale.
Între 19 şi 29 iulie a avut loc, la Mănăstirea Rohiţa, Şcoala de pictură a grupului de iconari "Sfântul Ioan Damaschin", coordonată de pictorul Sorin Albu, asistent al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Vineri, 29 iulie, la Mănăstirea "Sfânta Ana" Rohia, a avut loc şedinţa de lucru a colectivului redacţional care lucrează la Integrala "N. Steinhardt" format din: conf. univ. dr. Florian Roatis, pr. conf. univ. dr. Ştefan Iloaie, lect. univ. dr. George Ardeleanu şi Adrian Şerban, director editorial al Editurii Polirom. Aceştia s-au întrunit pentru a stabili care sunt cărţile ce vor apărea în viitor: "Incertitudini literare", "Prin alţii spre sine" şi "Monologul polifonic". Toate vor fi editate în prima parte a anului 2012. De asemenea, au fost stabilite mai multe evenimente ce se vor desfăşura în cursul anului 2012, când va fi sărbătorit centenarul Nicolae Steinhardt. Seara a fost săvârşită slujba Vecerniei, după care, în cimitirul Mănăstirii Rohia, a avut loc slujba Parastasului pentru părintele Nicolae, oficiată de către Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, împreună cu Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Înalt Preasfinţitul Mitropolit a rostit şi un cuvânt de comemorare a monahului Delarohia. În liniştea serii, la Mănăstirea Rohiţa a avut loc masa rotundă cu tema "Suferinţa şi fericirea: două căi de cunoaştere. Lecţia lui N. Steinhardt", la care au participat membrii Fundaţiei "N. Steinhardt", grupul de iconari "Sfântul Ioan Damaschin", foşti prieteni, apropiaţi ai părintelui Nicolae şi diverşi invitaţi. Lucrările au fost moderate de Florian Roatis, vicepreşedinte al Fundaţiei "N. Steinhardt". Expoziţie de icoane şi lansări de carte Sâmbătă, 30 iulie, la Catedrala episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare, a avut loc vernisajul expoziţiei de icoane realizate în cadrul taberei de vară. Au fost lansate cărţile: "Eseu despre o concepţie catolică asupra iudaismului. Iluzii şi realităţile evreieşti", "Geo Bogza, un poet al efectelor, exaltării, grandiosului, solemnităţii, exuberanţei şi patetismului", "Escale în timp şi spaţiu, din cadrul Integralei N. Steinhardt". Până acum au fost editate primele 10 volume din cadrul Operei Integrale "N. Steinhardt". Tot cu această ocazie au mai fost lansate şi cărţile: "Transfigurare", semnată de Virgil Bulat, fost vicepreşedinte al Fundaţiei "N. Steinhardt", şi "Materiale şi tehnici de reprezentare în arta iconografică contemporană", avându-l ca autor pe Sorin Albu. Lansarea a fost prezidată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul. Au rostit cuvântări Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, lect. univ. dr. George Ardeleanu, pr. prof. dr. Ioan Chirilă, pr. conf. dr. Ştefan Iloaie, Adrian Serban - directorul editorial al Editurii Polirom, preotul Victor Cubleşan, prof. Sorina Bulat, dr. Ioan Marchiş, Dan Călin Peter, rectorul Universităţii de Nord Baia Mare, dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene "Petru Dulfu" din Baia Mare.