Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Zilele hramului“ continuă la Sibiu
Serile duhovniceşti de la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Sibiu, organizate în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a „Zilelor hramului“, continuă prin slujbe religioase şi discuţii pe teme duhovniceşti. În fiecare zi, credincioşii participă la Sfânta Liturghie, iar seara la un Acatist şi la o întâlnire duhovnicească. Invitatul de miercuri seara a fost stareţul Mănăstirii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Poiana Braşov, arhim. Hristofor Bucur. Împreună cu preoţii slujitori la biserica sibiană, arhimandritul a oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, la care au participat mulţi credincioşi din parohiile arondate bisericii. După slujba religioasă, un grup de tineri studenţi de la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna“ au interpretat piesa de teatru religios „Iertare“, inspirată din Pilda datornicului nemilostiv.



.jpg)
