În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Zilele Sfintei Cuvioase Parascheva serbate la Roman
Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Roman, închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost serbat într-un mod smerit și în rugăciune profundă anul acesta. La evenimentul duhovnicesc au luat parte și credincioșii care au respectat normele de distanțare recomandate de autoritățile publice cu privire la prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit în după-amiaza zilei de 13 octombrie slujba Privegherii la un Altar amenajat în apropierea catedralei din Roman, înconjurat de un sobor de preoți din administrația eparhială.
La final a rostit un cuvânt de învățătură, amintind și câteva dintre evenimentele istorice legate de cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva în Moldova.
„Stăm cu tălpile pe un pământ sfânt ce a fost frământat de-a lungul istoriei de moșii și înaintașii noștri. Pentru noi, cei din Eparhia Romanului și Bacăului, Sfânta Parascheva are un cult aparte, pentru că, încă de acum 600 de ani, Sfânta avea aici, în Roman, o biserică închinată ei. Poporul nostru are o cultură și o identitate, are o cinste cu totul aparte în istorie, deși aceasta nu i se dă cum se cuvine. El este un popor statornic și smerit. Sfânta Parascheva a devenit ocrotitoarea acestui pământ, a acestei zone, deși ea nu este din neamul românesc. Cea care a găsit soluții la problemele românești a fost Cuvioasa Parascheva. A venit cu trupul la Iași din vremea lui Vasile Lupu, iar cultul cel mai pronunțat a fost aici, la Roman”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La finalul cuvântului său, mulțumind tuturor celor care cu dragoste și evlavie au participat la slujbă, ierarhul i-a îndemnat pe cei doritori să intre și să se închine în catedrala din Roman, unde se află o părticică din moaștele Sfintei Parascheva, dimpreună cu ale altor sfinți cinstiți în Biserica noastră. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Laudamus” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman. La finalul evenimentului duhovnicesc, toți cei prezenți au fost binecuvântați și miruiți de către Părintele Arhiepiscop.
În dimineața zilei de 14 octombrie, în ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman au fost oficiate slujba Ceasurilor, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, înconjurat de un sobor de slujitori, între care și părinții stareți de la mănăstirile și schiturile din arhiepiscopie.
Părintele Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, vorbind despre importanța sfinților și despre sfințenie, în mod special despre Sfânta cinstită în acea zi, ca sigură mijlocitoare la Dumnezeu pentru toți cei care o vor preaslăvi și îi vor cere ajutorul în rugăciune.
„Este uimitor cum Sfânta Cuvioasă Parascheva ocrotește lumea adusă de Dumnezeu din neființă la ființă, învingând mereu răvășirea lucrării potrivnice a celui numit dușmanul neînduplecat dintru început al firii omenești. Iubiți credincioși, într-o lume în care descreștinarea a devenit program de acțiune și în care se vorbește tot mai des și mai deschis de pășirea într-o altă epocă pe care o numesc postcreștină, Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva adună an de an la racla ei de la Iași, în ziua de 14 octombrie, sute de mii de pelerini, iar bisericile răspândite pe toată suprafața pământului mărturisesc credința neclintită în puterea dată de la Dumnezeu Sfintei Parascheva. Minunea nu este altceva decât ordinea divină a lumii. Un popor care își pierde cultura și spiritualitatea riscă să fie șters din istorie. Au fost și vor fi multe încercări, dar nu trebuie să vă temeți, pentru că Dumnezeu este cu noi!”, a explicat ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic „Filomelos” din Protopopiatul Onești.