În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ziua Armatei Române, sărbătorită la Timişoara
Ieri, 25 octombrie, în Piaţa Victoriei din Timişoara au avut loc manifestările dedicate Zilei Armatei Române. În cadrul evenimentelor a fost înmânat drapelul de luptă Brigăzii 18 Infanterie "Banat" din Timişoara, înfiinţată la 1 noiembrie 2009.
Manifestările închinate Zilei Armatei Române au început în Piaţa Victoriei, de la ora 10:30, cu primirea invitaţilor. A urmat prezentarea onorului persoanei desemnate să înmâneze drapelul de luptă, continuată de salut şi ocuparea locului în dispozitiv. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, slujba de sfinţire a drapelului de luptă a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi de preotul militar Radu Bogdan, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi de la Catedrala mitropolitană din Timişoara. A fost citit decretul prezidenţial de acordare a drapelului de luptă Brigăzii 18 Infanterie "Banat" din Timişoara: "În prevederile articolului 92 şi art. 100 aliniatul 1 din Constituţia României republicată, precum şi art. 1 din Legea 34/1995 privind acordarea drapelului de luptă marilor unităţi şi unităţilor militare, având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale, preşedintele României decretează: Articol unic, se acordă drapelul de luptă Comandamentului Brigăzii 18 Infanterie "Banat", semnează preşedintele României, Traian Băsescu, Bucureşti, 4 iulie 2010." Înmânarea drapelului de luptă a fost făcută de Viorel Oancea, secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, către generalul de brigadă Gheorghe Simina, comandantul unităţii. În încheierea acţiunilor legate de înmânarea drapelului de luptă s-a evidenţiat rolul Armatei Române de-a lungul istoriei şi în mod special în cel de-al Doilea Război Mondial, după care s-a intonat Imnul de stat al României şi a avut loc defilarea Brigăzii 18 Infanterie "Banat", Timişoara. Flori şi rugăciuni pentru eroii neamului Participanţii la această manifestare alături de oficialităţile administraţiei naţionale şi locale s-au îndreptat spre Parcul Central din oraş, unde, în faţa Monumentului Ostaşului Român, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc. Reprezentanţii autorităţilor naţionale, judeţene şi locale, veterani de război, alături de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, ai asociaţiilor şi organizaţiilor politice şi apolitice au depus coroane de flori la monument. Fanfara "Pro Amiciţia" din Timişoara a susţinut un concert de muzică patriotică în Piaţa Libertăţii din centrul oraşului de pe Bega.