Artiştii susţin ora de religie

Pentru multe dintre personalităţile contemporane din lumea artei, ora de religie din copilărie a fost o lumină călăuzitoare în viaţă, un îndemn cald, cu ecouri perpetue, de a-şi deschide sufletele spre ceea ce este bun şi frumos şi de a-şi cultiva darurile native spre bucuria şi înnobilarea celorlalţi. Vă prezentăm astăzi câţiva dintre artiştii care nu se sfiesc să mărturisească deschis că o parte mai mică sau mai mare a devenirii lor se datorează educaţiei religioase primite la bună vreme.

„Religia este o introducere în esenţa europenismului”

Ana Blandiana, poetă şi prozatoare: „Când am auzit că părinţii va trebui să decidă dacă ai lor copii vor participa la ora de religie sau nu, m-am întrebat: «Ce părinte ar putea să decidă neparticiparea copilului la ora de religie, având în vedere că, înainte de toate, ora de religie reprezintă o absolută şi obligatorie intrare în cultură?» Încă de dinainte de â89, când nu se făcea ora de religie în şcoli, mă gândeam că o să vină vremea când vizitatorii vor intra în marile muzee ale lumii şi nu vor înţelege nimic pentru că toate marile opere sunt, cel puţin până în secolul al XVIII-lea, exclusiv religioase. Atunci se vor întreba: «Oare de ce peste tot este un bărbat pironit pe cruce?» sau «De ce este mereu aceeaşi femeie cu un copil în braţe?». Religia este o introducere inclusiv în artă şi în esenţa europenismului. Europa este continentul care a dus cultura greco-romană sub umbrela moralei creştine. Cum ai putea să renunţi la aceasta? Cum pot eu, ca părinte, să hotărăsc pentru copilul meu că nu trebuie să afle care sunt principiile morale ce stau la baza societăţii europene dintotdeauna? Ceea ce primeşte copilul în şcoală este informaţia: ce înseamnă credinţa, ce înseamnă religia, ce înseamnă morala etc. şi, având această informaţie şi mergând după aceea la biserică, el poate să devină un om credincios. Părintele când hotărăşte ora de religie pentru copilul lui nu hotărăşte că îşi obligă copilul să devină un habotnic, ci hotărăşte ca acesta să-şi mărească deschiderea spre lume şi spre istoria ei. Lăsând la o parte faptul că noi am ieşit din comunism, dintr-o societate a cărei materie primă era ura, trebuie să înţelegem că nu putem lupta mai eficient pentru a ne întoarce spre noi înşine decât învăţând esenţa creştinismului: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”.

„Religia predată în şcoală constituie formarea rădăcinilor copilului în iubire”

Dorel Vişan, actor şi poet: „Ora de religie este un îndemn spre culturalizare, un îndemn spre formare în sus, şi nu spre formare în jos, pentru că omul poate să se formeze spre sublim sau poate să se formeze spre mizerabil. Religia, exemplele sfinţilor şi exemplele marilor personalităţi creştine sunt pentru o formare în sus, o formare a omului adevărat. Eu îmi aduc aminte că atunci când eram copil făceam catehismul la şcoală şi erau foarte multe lucruri ce reuşeau să-l apropie pe copil de exemplul marilor personalităţi mistice, începând cu Iisus Hristos şi Sfinţii Apostoli, alături de atâtea parabole şi atâtea lucruri care întremează sufletul. Vieţile sfinţilor şi ceea ce ei au propovăduit sunt ziditoare şi formatoare. Sunt adevăraţi vectori pentru refacerea sufletului omenesc şi a neamului românesc. Predarea religiei în şcoli trebuie să fie o poruncă a ţării, pornind de la credinţa că ea are un rol formator şi atunci părinţii singuri vor vedea că fiii lor s-au zidit prin predarea acestei discipline şi nu au învăţat lucruri care le arată strada. Formarea lăuntrică a omului şi religia predată în şcoală constituie formarea rădăcinilor copilului în iubire.”

„Ora de religie ar trebui să se numească «ora de iubire»”

Manuela Hărăbor, actriţă: „Eu cred în demnitate şi responsabilitate. Anul acesta s-au împlinit 500 de ani de la atestarea primei şcoli din învăţământul românesc. A avut loc într-o biserică. Primii dascăli au fost preoţi. Primele manuale au fost Sfânta Scriptură, Psaltirea şi alte cărţi bisericeşti. Acum învăţământul dă afară religia. Copilul îşi dă afară propria mamă! E păcat să retrăim nişte ani care pentru unii am crezut că sunt îngropaţi pentru totdeauna. Am trăit într-o epocă în care bisericile au fost demolate, preoţii au fost azvârliţi în închisori. Pe atunci, monstrul se numea «comunism». Acum monstrul are faţă umană; ne vorbeşte despre demnitate, dar nu ne vorbeşte despre adevăr. Adevărul înseamnă Hristos! Trebuie să dăm o şansă copiilor ca să afle ce înseamnă Adevărul! Ora de religie poate ar trebui să se numească «ora de iubire», pentru că acolo copilul învaţă ce e iubirea. Hristos este iubire şi învăţăm despre iubire! Trebuie să dăm o şansă copiilor care sunt creştini ortodocşi doar prin Sfântul Botez, dar care acasă nu au şansa de a învăţa o rugăciune, de a învăţa să o preţuiască pe Maica Domnului şi icoanele ortodoxe. Este şansa lor să înveţe la şcoală lucrurile acestea şi poate mai departe, când vor fi mari, să îi ia pe părinţii lor de mână şi să-i înveţe adevărata credinţă. Părinţi, înscrieţi-vă copiii la ora de religie! Daţi-le o şansă copiilor dumneavoastră să se dezvolte sufleteşte sănătoşi! Învăţaţi-i că mai presus de toate există iubirea şi iubirea înseamnă Dumnezeu!”

„Întotdeauna am apelat la acele lecţii de religie în copilăria mea”

Sofia Vicoveanca, solistă de muzică populară: „Vin dintr-o zonă încărcată de tradiţie şi de religie. În Bucovina, la fiecare pas este o mănăstire, loc de rugăciune şi de primenire. Îmi amintesc de câteva lecţii de religie din clasa I care m-au marcat peste timp. Apoi au apărut acele interdicţii de a vorbi despre Biserică şi despre credinţă, dar întotdeauna m-am încărcat amintindu-mi de sfaturile de la acele lecţii de religie: să fim smeriţi, să fim generoşi, să ştim a ierta, să ştim să mulţumim Celui de Sus care are grijă de noi cu mâna Lui nevăzută, să lăsăm urechea să asculte suspinul celui care are nevoie. Întotdeauna am apelat la acele lecţii de religie în copilăria mea şi mai târziu. Eu cred că în tot ce facem ar trebui să avem privirea îndreptată în sus. Aşa că, stimaţi părinţi, cred că acea semnătură ca pruncii noştri să meargă la religie este foarte importantă!”

„Ora de religie pentru mine a însemnat un punct de cotitură în viaţă”

Vlad Miriţă, solist vocal de operă: „Am încercat să mă gândesc ce ar fi însemnat viaţa mea fără ora de religie. Ora de religie pentru mine a însemnat un punct de cotitură în viaţă. În clasa a şasea, într-o zi, la ora de religie , părintele profesor ne-a scăpat din mână puţin şi, ca să ne recâştige atenţia, ne-a propus să cântăm «Hristos a înviat!». Am început să-l cântăm, o parte mai bine, o parte mai puţin bine. Colegul meu de bancă l-a cântat destul de rău şi îmi aduc aminte că râdeam foarte tare, şi atunci părintele, un pic contrariat, zice: «Dar tu de ce râzi? Eşti mai breaz cumva?». Şi m-a pus să-l cânt singur. Probabil că am cântat corect pentru că m-a remarcat, m-a lăudat şi m-a îndrumat către muzică şi chiar m-a sfătuit să urmez seminarul teologic. Nu s-a întâmplat cu seminarul teologic, dar s-a întâmplat cu muzica. Cert este că am plecat acasă cu o oarecare bucurie, pentru că eram un copil mai năzdrăvan şi nu prea aveam motive să o bucur pe mama cu veşti bune de la şcoală. De data aceasta am avut un motiv bun să fac acest lucru şi de aici a început, de fapt, totul, pentru că mama mea a înţeles că se poate construi în sensul acesta. Astfel, m-a dus la şcoala de artă şi aşa a început viaţa mea în muzică. Sunt foarte recunoscător pentru această întâmplare din viaţa mea şi le recomand tuturor părinţilor să nu rateze această oportunitate şi să completeze acea cerere. Dacă părinţii mei ar fi fost nevoiţi să completeze o cerere pentru ca eu să particip la ora de religie, cu siguranţă ar fi făcut-o, şi astăzi le-aş fi fost recunoscător!”

(Pagină realizată de Gheorghe-Cristian Popa în colaborare cu Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române)