Ion Carchelan este, probabil, cel mai cunoscut acuarelist din Republica Moldova, iar pe parcursul lunii iulie 2026 expoziția personală, intitulată „Life” (Viață), cuprinzând 20 de lucrări, este deschisă la
„La porțile sacrului”
Lucrări ale artiștilor plastici Alexandru Țipoia (1914-1993) și George Tzipoia (n. 1945), tată și fiu, vor fi expuse la Galeriile de Artă ale Academiei Române în perioada 3-20 aprilie. Expoziția, intitulată „La porțile sacrului. Documente ale existenței”, se înscrie în seria evenimentelor dedicate împlinirii a 160 de ani de la fondarea Academiei Române și este un proiect științific și curatorial al A.H. Marinescu, de la Institutul de Sociologie al Academiei. Vernisajul din 3 aprilie, ora 17:00, va avea loc în prezența lui George Tzipoia, fondatorul Fundației Țipoia & Tzipoia și al Casei Memoriale „Pictor Alexandru Țipoia”. Expoziția poate fi vizitată la Galeriile de Artă ale Academiei Române (Calea Rahovei 176/ Calea 13 Septembrie 13), de luni până duminică, între orele 10:00 și 18:00.



.jpg)