Picturile și desenele lui Marin Sorescu, într-o expoziție

„Marin Sorescu 90” este titlul expoziției cu picturi și desene realizate de Marin Sorescu (29 februarie 1936 - 8 decembrie 1996), care poate fi vizionată până în 3 martie 2026 la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) din București, clădirea din strada Crețulescu. Publicul prezent la vernisajul din 27 ianuarie a putut asculta și câteva amintiri exemplare povestite de câțiva oameni de cultură care i-au fost apropiați scriitorului. 

Muzeul Național al Literaturii Române din București a marcat 90 de ani de la nașterea lui Marin Sorescu prin vernisarea unei expoziții cu lucrări de artă plastică semnate chiar de scriitor și mai multe obiecte care i-au aparținut. Momentele evocatoare din seara vernisajului au fost moderate de Ioan Cristescu, directorul MNLR, care a subliniat că și-a dorit ca întâlnirea „să fie și omagială, și amicală, și afectivă, între câțiva dintre cei care l-au cunoscut, l-au iubit, l-au stimat și au fost în apropierea lui Marin Sorescu”. De asemenea, Cristescu a spus că expoziția este și un prilej de a aduce la cunoștința publicului câteva dintre lucrurile care au aparținut lui Marin Sorescu aflate în patrimoniul MNLR, prin donația Fundației „Marin Sorescu”, al cărei președinte este Radu Sorescu.

Regizorul Mircea Cornișteanu, dramaturgul Mihai Ispirescu și scriitorul Ioan Cocora au povestit momente care l-au avut în centru pe Marin Sorescu, întâmplări din vremurile în care erau prieteni și lucrau împreună la diverse proiecte teatrale și editoriale.

Regizorul Mircea Cornișteanu l-a cunoscut pe Sorescu în 1973, după terminarea facultății și repartizarea sa la Craiova, unde au frecventat aceeași boemă literară. „I-am pus în scenă mai multe spectacole: «Există nervi», interzis în 1983, «A treia țeapă», cu Tudor Gheorghe și Ilie Gheorghe în rolurile principale, și «Vărul Shakespeare», o capodoperă care n-a avut ecoul pe care l-ar fi meritat, era prima premieră postrevoluționară, în mai 1990. Pe atunci lumea era mult mai interesată de teatrul care se petrecea în jurul nostru decât de teatrul de pe scenă. Am fost întotdeauna fascinat de modestia exprimării publice a lui Marin Sorescu, mai ales atunci când era lume necunoscută în jurul lui, în comparație cu genialitatea scriiturii lui. Când eram între ai noștri, oameni apropiați, era delectabil, o persoană de un haz și de o profunzime rarisim întâlnite”, a povestit regizorul. Teatrul național din Craiova poartă numele Marin Sorescu grație demersurilor sale.

Mihai Ispirescu, scenarist, prieten apropiat, s-a confesat: „Primele calități care l-au definit erau bunătatea și inteligența, agilitatea și atenția cu care asculta pe oricine, dar și modul atent în care el scana lumea din jur. Viața i-a fost complicată, hărțuită de boli, de invidia confraților și de fosta Securitate. Era însă luminos, hoinar, cu ochii ca două picături de Olt, pătrunzători și febrili. Împreună cu Eugen Simion, care a fost poate cel mai bun prieten al lui Marin Sorescu, cu Fănuș Neagu și cu Marin Sorescu am petrecut o mulțime de sărbători frumoase, ani la rândul. Sorescu lucra - îmi ceruse un caiet și desena în el chipuri diferite, câini, pisici și ce-i mai trecea prin cap. Așa s-au strâns trei caiete, din care s-a păstrat doar unul, care este acum expus în această expoziție, pentru că l-am donat Muzeului Național al Literaturii Române”.

Scriitorul Ioan Cocora a amintit că era împreună cu Sorescu atunci când acesta a primit vestea demiterii sale din postul de ministru al culturii, ceea ce a fost un lucru umilitor pentru el, pentru care a suferit. Marin Sorescu „nu făcea nici un fel de abuz, era foarte îngăduitor, foarte blând cu lumea, înțelegător, era chiar timorat în ipostaza de ministru al culturii, nu voia să facă erori”, a subliniat Cocora, care după 1990 a devenit foarte bun prieten cu Sorescu. A relatat cum Sorescu l-a „sechestrat” în casa sa din București, cerându-i să renunțe la Cluj și să se mute în Capitală întrucât avea mare nevoie de el la revista „Literatorul”. Cocora a fost printre ultimii care l-au văzut în viață pe Marin Sorescu, fapt pentru care a ținut să citească ultimul poem scris de Sorescu pe patul de spital, intitulat „Scară la cer”.

Publicul s-a bucurat de fiecare intervenție, dar și de momentul poetic, susținut la final de actorul George Mihăiță, care a recitat câteva din poemele celui omagiat.

Expoziția „Marin Sorescu 90” este formată din numeroase lucrări de grafică, desen și ulei pe pânză ieșite din mâinile lui Sorescu, cunoscut nu doar drept un iubitor al artelor plastice, ci și un talentat artist, cu multe expoziții personale în țară și străinătate. Sunt expuse acolo și multe obiecte personale ale scriitorului-pictor, între care scrisori, fotografii, o mașină de scris, carnete de notițe, un caiet cu desene, scrisori de la admiratori, de la scriitori din străinătate, afișe ale pieselor sale de teatru, volume din opera sa, poezii în manuscris, fotografii din multele călătorii la festivaluri internaționale unde era invitat, dar și cu membrii familiei.