Rusaliile negre

La începutul lunii, Fundaţia Academia Civică din Bucureşti a organizat trei evenimente: masa rotundă cu tema "Rusaliile negre: deportarea în Bărăgan" şi vernisarea unei duble expoziţii comemorative - "Rusaliile negred" şi "Memoria ca formă de justiţie". Gazda a fost Casa Europei. Acestea încheie proiectul european "Memoria deportărilor în România", dezvoltat de Fundaţia Academia Civică, în parteneriat cu Fundaţia Memoria (perioada noiembrie 2010-noiembrie 2011), cu sprijinul programului "Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei" al Comisiei Europene.

Intenţia proiectului a fost aceea de a recupera memoria deportărilor din 18 iunie 1951 (în ziua Rusaliilor de atunci) în urma cărora aproximativ 44.000 de oameni din zona Banatului şi a Mehedinţiului au fost scoşi din casele lor şi duşi în pustia Bărăganului. În acelaşi timp însă, anul 2011 nu înseamnă doar comemorarea celor 60 de ani de la "Rusaliile negre", ci şi aniversarea a 18 ani de la înfiinţarea, sub egida Consiliului Europei, a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei, dezvoltat de către Fundaţia Academia Civică. Această aniversare a fost marcată prin deschiderea celei de-a doua expoziţii "Memoria ca formă de justiţie". Vernisarea de la Bucureşti urmează celei de la Bruxelles, din 18 octombrie, sub patronajul preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek.

Robinson Crusoe colectiv

În cuvântul de deschidere al mesei rotunde, scriitorul Romulus Rusan a subliniat faptul că prin acest triplu eveniment "Occidentul începe să înţeleagă, să fie preocupat de istoria ţărilor din Răsărit care au ieşit de sub cortina sovietică. Abia astfel Europa poate să fie edificată din punct de vedere spiritual, şi nu doar politic sau economic". Edificarea spirituală înseamnă, astfel, cunoaşterea unei poveşti de "Robinson Crusoe colectiv": în 18 iunie 1951, 44.000 de ţărani (adică aproximativ 13.000 de familii) au fost urcaţi în căruţe (până la trei căruţe pentru fiecare familie) şi, cu puţinul pe care l-au putut lua, au fost duşi într-un loc necunoscut, îndepărtat şi neprietenos din punctul de vedere al condiţiilor climatice (ierni aspre şi veri foarte calde). Cu toate acestea însă, în mai puţin de cinci ani aceste familii şi-au recâştigat viaţa din care au fost rupte. Pustia Bărăganului a fost umanizată în 18 sate, din care multe există şi astăzi. Motivul imediat a fost acela că toţi aceştia erau oameni gospodari şi proveneau din aşezări în care solidaritatea era regula convieţuirii. Motivul îndepărtat, aşa cum a reieşit din mărturiile câtorva din supravieţuitorii acestei deportări prezenţi la masa rotundă, a fost organizarea vieţii în jurul celor trei mari virtuţi creştine: credinţa, dragostea şi nădejdea. De pildă, un supravieţuitor a spus că "e uşor să vorbeşti despre eroi, dar greu despre durere. Durerea are început, dar nu are încheiere. Iubirea este singura cale de a ieşi din durere". Aşa se explică felul în care au fost învinse condiţiile vitrege. Un alt supravieţuitor a arătat o fotografie în care se afla alături de colegii săi, la încheierea liceului, dar nu pe băncile şcolii obişnuite, ci sub cerul liber, în apropierea lanului de porumb. În opinia sa, aceasta este prima deportare din istoria represiunii comuniste în România, căci celelalte au fost mutări sau strămutări. Preţul plătit a fost însă scump: 1.700 de morţi pe durata deportării (cifră care i-a conferit un "caracter de genocid", după cuvintele lui Romulus Rusan) şi o serie întreagă de privaţiuni sau abuzuri (de exemplu, scoaterea la muncă în ziua Sfintelor Paşti).

Acest şir de evenimente comemorative în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării (expoziţia a fost itinerantă, fiind vernisată la Drobeta-Turnu Severin, Timişoara, Brăila, Sighetu Marmaţiei, unde în fiecare an, cu ocazia Înălţării Domnului la Cer este sărbătorită "Ziua memoriei") a fost dublat la nivel local. Astfel, împreună cu Eparhiile Tomisului, Sloboziei şi Călăraşilor, comunităţile locale vor sfinţi câte o troiţă în fiecare aşezare născută prin deportarea de acum 60 de ani.

Ştim foarte bine că suntem zi de zi agresaţi de ceea ce în mod convenţional numim uitare, dar din păcate reprezintă mult mai mult de atât. Este vorba de un rău cu efect îndelungat, care pustieşte inima şi sărăceşte mintea. Rusaliile pângărite în anul în care Stalin încă mai trăia, 1951, sunt un reper de neuitare, pentru sensibilizarea permanentă a memoriei. Numite Rusaliile negre, ele descriu astfel ororile de atunci şi mai ales felul în care o mare sărbătoare creştină, care acum printr-o întorsătură interesantă a istoriei a devenit şi zi nelucrătoare spre tihna tuturor - ce facem noi cu sărbătoarea e altă poveste care ţine de capriciosul liber arbitru - a fost deturnată de la finalitatea ei firească şi suprafirească, devenind o dată întunecată în istoria ţării şi a familiilor celor afectaţi. Academia Civică de ani şi ani face acest efort constant pentru a ne menţine verticali când tentaţia orizontalei este din ce în ce mai îmbietoare.