Expoziție despre meșteșugul tradițional al covoarelor UNESCO

Apostolul zilei

În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne și minuni multe în popor; și erau toți, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. Și nimeni dintre ceilalți nu cuteza să se alipească de ei, dar

Patristica

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 28.1-28.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 128 „Credința este o presupunere pe care o accepți de bunăvoie, este o

An omagial

Părintele Constantin a înțeles de-a lungul vieții că în sine contemplația este un dar de la Dumnezeu, iar atitudinea prin care poate fi dăruită depinde în primul rând de om, pentru că tot ce constituie

Editorial

În ziua pascală când am ascultat Sfânta Evanghelie după Matei 28, 1-15, de la slujba Învierii, am aflat că îngerul le spune femeilor prezente la mormânt că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat. Acelaşi mesaj

Documentar

Este foarte limpede pentru mulți dintre noi ­când citim Prologul Evangheliei, adică primele 18 versete ale capitolului întâi: chiar în noaptea Sfintelor Paști, după ce se face liniște în urma numeroșilor

Theologica

Femeia cea păcătoasă și Iuda sunt două ima­gini care ne sunt puse înainte în chip antitetic, invitați fiind să vedem unde ne aflăm ca atitudine față de Dumnezeu și, apoi, să optăm și să vedem cui vrem să ne asemănăm prin alegerea noastră, cel puțin ca inten­ționalitate. Dar încă mai avem timp în săptămâna aceasta să ne reașezăm, dacă ne regăsim într-o stare de infidelitate față de Dumnezeu. În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, Domnul nostru Iisus Hristos este desemnat ca Mire. Noi suntem invitați să fim în cămara cea de nuntă, ospățul cel de taină, dar, în același timp, Domnul Hristos este numit - mai ales în imnografia zilei de Miercuri, ca fiind „mirul cel fără de moarte”. Avem, așadar, un mir material cu care a fost uns Hristos de către femeia care s-a întors, care s-a pocăit, și avem pe Domnul Hristos, ca mir ceresc, „nesecat mir”.

In memoriam

Acum 40 de ani, la mijloc de martie, în zi de duminică geroasă, paralizantă pentru vremuri în care stăpânirea nu ardea a se îngriji atât de mult de cele ale vieții personale ale cetățenilor țării, pe străzile Fălticenilor străbătea un car tras de boi, cu cetină frumos împodobit, presărată de zăpadă, care purta spre cimitirul din Oprișeni, trupul mult ostenitor, dar niciodată biruit de osteneală, al preotului Ilie Ilisei. Puțin trecut de 71 de ani, părintele plecase pe neașteptate, grăbindu‑se oarecum, la ceas când ar mai fi putut să se bucure de cele ce rodise mâinile sale necruțate, cugetul său statornic întru acrivia rânduielii și inima sa aprinsă de dorul după Casa lui Dumnezeu.