Un volum inedit: Hotărârile Dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice

Expresia „ad fontes" (înapoi la izvoare) rezuma în perioada Renașterii îndemnul la reînnoirea studiului umanioarelor. Același imbold, dar de data aceasta transpus în domeniul teologiei dogmatice, i-a animat și pe cei care propun în acest an publicului o lucrare unică în istoria teologiei românești, Hotărârile Dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice, volum apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Secolul al XX-lea a însemnat pentru întreaga Teologie ortodoxă o reîntoarcere la sursele biblice şi patristice, o re-centrare a reflecţiei teologice în metoda şi duhul Părinţilor, în experienţa şi comuniunea Bisericii. Din această dinamică a recursului la sursele biblice şi patristice ale teologiei nu a făcut abstracţie Teologia Dogmatică, care, în România, a înregistrat o înnoire considerabilă prin contribuţia excepţională a părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993). Dar înnoirea Dogmaticii Ortodoxe, ca delimitare de influenţele scolasticii apusene, ca asumare creatoare în interiorul Tradiţiei Bisericii, a metodei şi duhului Părinţilor, reprezintă un proces care continuă şi astăzi, fiind departe de a se fi încheiat. Efortul considerabil al dogmatiştilor români din ultimii ani de aprofundare şi explicitare a Tradiţiei dogmatice ortodoxe, de înţelegere şi valorificare a adâncurilor de viaţă şi experienţă ale dogmei în unitate cu spiritualitatea şi cultul Bisericii, de răspuns creator la diversele problematici înscrise pe agenda lumii globalizate şi secularizate reprezintă semnul unei preocupări constante pentru afirmarea eclesială, experimentală a dogmei şi vieţii creştine. În acest efort al înnoirii Dogmaticii Ortodoxe, recursul la surse este esenţial şi călăuzitor în elaborarea unei teologii autentice, delimitate de diversele nuanţe şi ingerinţe subtile ale ideologiilor modernităţii şi postmodernităţii. Pe de altă parte, doar plecând de la surse, dincolo de construcţiile de manual, fortificate, în cele mai multe cazuri, în disputele confesionale ale secolelor trecute, după o metodă şi cu o terminologie de împrumut, vom putea stabiliza dinamic dialogul cu ceilalţi creştini şi cu cei care nu sunt creştini în contextul Europei şi al lumii actuale.

În această dinamică teologică se înscrie lucrarea Hotărârile Dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice, semnată de părintele Sorin Şelaru, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul" din Bucureşti, în calitate de coordonator, împreună cu domnii teologi Viorel Coman şi George Gherga, foşti studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, care acum îşi perfecţionează studiile la Universitatea Catolică din Leuven, Belgia, corectura finală a textelor traduse fiind realizată de protos. dr. Policarp Pîrvuloiu.

Un promițător început în recuperarea surselor

O asemenea lucrare numărând 573 de pagini, apărută în acest an la Editura Basilica a Patriarhiei Române – care cuprinde textele cu cea mai mare autoritate în Biserica Ortodoxă, după Sfintele Scripturi –, este unică în istoria Dogmaticii şi teologiei româneşti, fiind rodul unei bune conlucrări între cei care au alcătuit-o, deşi au existat în România, în decursul ultimului secol, unele încercări în acest sens. Proiectul lucrării are în vedere trei obiective: a) reunirea tuturor hotărârilor dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice în integralitatea lor; b) prezentarea unei traduceri cât mai fidele sensului literal şi dogmatic al termenilor; c) oferirea unui acces direct la textul sursă, text aparţinând celei mai bune ediţii critice a momentului. Astfel, concepţia volumului este inedită atât prin conţinut, cât şi prin formă, marcând un eveniment editorial-teologic de excepţie.

Hotărârile Dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe traduse în limba română sunt însoţite de textul sursă grec şi latin în oglindă, de textele patristice receptate şi aprobate de unele dintre aceste Sinoade – Scrisoarea a doua a Sfântului Chiril către Nestorie (430), Scrisoarea a treia a Sfântului Chiril către Nestorie cu Anatematismele (430), Scrisoarea de împăcare trimisă de Sfântul Chiril al Alexandriei către Ioan al Antiohiei (433), Tomul lui Leon al Romei către Flavian al Constantinopolului (449), Scrisoarea sinodală a episcopilor reuniţi la Constantinopol (382) - de introduceri concise, de o bibliografie extinsă şi bine articulată în construcţia şi înţelegerea problematicii abordate, de note de subsol care explicitează textele şi termenii teologici, precum şi contextele şi implicaţiile dogmatice, lingvistice, istorice şi teologice ale celor şapte Sinoade Ecumenice. Traducerea textelor din această lucrare urmează cu fidelitate originalul grec şi latin (acolo unde nu există textul grec) al textelor aşa cum este acesta editat în Conciliorum Oecumenicorum Decreta (G. Alberigo et alii, 1973), cu câteva excepţii: a) secţiunea introductivă din Scrisoarea a treia a Sfântului Chiril către Nestorie nu este inclusă în ediţia din 1973 şi a fost preluată din E. Schwartz (ed), Acta Conciliorum Oecumenicorum, I/I, 1, 33-34 (textul în limba greacă) şi Patrologia Graeca (PG) 77, 106-110 (textul în limba latină); b) textul grec şi latin al părţii introductive din Scrisoarea de împăcare a fost preluat din PG 77, 173-178; c) paragraful de început al definiţiei dogmatice a Sinodului al IV-lea Ecumenic este adăugat din ediţia critică Giuseppe Alberigo (ed.) Conciliorum Oecumenicorum Generaliumque Decreta din 2006.

Hotărârile Sinoadelor Ecumenice exprimă Tradiţia vie a Bisericii

Lucrarea Hotărârile Dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice nu doar oferă un instrumentar teologic-dogmatic de excepţie, întregind şi adâncind metodologic gândirea dogmatică românească, ci oferă date preţioase privind exerciţiul sinodalităţii şi sobornicităţii Bisericii. Ea apare în contextul în care, după Sfântul şi Marele Sinod din Creta (2016), este nevoie să reflectăm teologic şi practic la „funcţionalitatea" Ortodoxiei la nivel global într-o lume secularizată şi globalizată. Introducerile succinte la textele Sinoadelor şi traducerile acestora evidenţiază câteva aspecte definitorii ale modului de gândire şi lucrare sinodal al Părinţilor Bisericii: a) scopul principal al Sinoadelor a fost afirmarea unităţii de credinţă ortodoxe, marcând, în faţa ereziilor, hotarele adevărului de credinţă; b) Părinţii Bisericii reuniţi în Sinoadele Ecumenice aveau conştiinţa că îi continuă pe Apostoli şi exprimă Tradiţia vie a Bisericii, această conştiinţă dogmatică având un caracter sincronic şi diacronic; c) Sinoadele Ecumenice nu inovează dogmatic, metodologia Părinţilor fiind exercitată în conformitate şi fidelitate creatoare cu Sfintele Scripturi şi Tradiţia Bisericii de până la ei, fiind totodată expresia sinodalităţii şi sobornicităţii Bisericii. În acest context, un rol important îl au florilegiile patristice; d) Dogmatizarea sinodală era strâns legată de mărturisire, de calitatea de păstori în mijlocul comunităţilor, calitate pe care Părinţii, din interiorul Tradiţiei, o exprimau într-o viziune unitară asupra vieţii, experienţei şi teologiei Bisericii; e) Credinţa mărturisită şi formulată la Sinoadele Ecumenice, deşi oferă răspuns contextual provocărilor iscate în Biserică prin virulenta propagare a ereziilor, depăşește contextul istoric dat, devenind, prin exercitarea sinodalităţii, credinţa sobornicească a Bisericii; f) Credinţa mărturisită şi formulată sinodal nu reprezintă un simplu exerciţiu teoretic, desprins de viaţa, experienţa şi Tradiţia Bisericii, ci are caracter eclesial-experimental-soteriologic; g) Hotărârile Dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice exprimă şi structurează conştiinţa dogmatică a Bisericii, fiind normative pentru Biserică, pentru reflecţia teologică şi dimensiunea mărturisitoare şi mântuitoare a vieţii creştine.

Prezentată într-un stil sobru, academic şi foarte clar, fără forţări conceptuale şi terminologice, cu o explicitare a termenilor asumaţi în traducere şi cu o onestă conştiinţă a limitelor oricărei traduceri în cazul unor termeni, cu suficiente nuanţări teologice care întregesc tabloul problematicii abordate şi cu o elasticitate creatoare în prezentarea textelor, lucrarea menționată se înscrie, fără tăgadă, în semnificativele realizări ale dogmatiştilor ortodocşi români în epoca post-Stăniloae. Ea acoperă un gol de conţinut şi metodă în Dogmatica românească, oferind un instrumentar teologic-dogmatic indispensabil cercetării şi, totodată, reamintindu-ne fiecăruia dintre noi de importanţa fundamentală a surselor, într-o depăşire creatoare a vechilor manuale şi metode din arealul Dogmaticii Ortodoxe a ultimelor secole. O asemenea lucrare era aşteptată în teologia ortodoxă română şi credem, având în vedere competenţa autorilor, că editarea ei reprezintă un fructuos şi promiţător început în recuperarea surselor, în aprofundarea eclesială a dogmelor printr-o teologie vie şi creatoare, în continuitate mărturisitoare cu Tradiţia Bisericii, cu metoda şi duhul Părinţilor.