Biserica Ortodoxă în era post-adevăr: între autenticitate și sincretism religios

Pe fondul instaurării unei noi ere, denumită generic era post-adevăr, se încearcă, cu obstinație, introducerea unor schimbări paradigmatice: conceptele sunt redefinite și reinterpretate, istoria este rescrisă, adevărul este cenzurat, creștinii sunt etichetați cu apelative precum „colonialiști”, „hateri”, „homofobi”, „retrograzi”, „conspira­ționiști”, fiind priviți ca „paria” societății, din cauza cărora nu se pot implementa viziunile moderne, care doresc îndepărtarea tuturor formelor văzute de creștinism.

În loc să-și asume mesajul autentic și unic al Bisericii, mulți creștini preferă să trăiască o realitate spirituală confuză, caracterizată de sincretism, care încurajează și întreține schimbul de experiențe mistice, de factură orientală, cu idei ezoterice, cu practici neognostice și cu ritualuri păgâne. În acest context, cum putem face diferența dintre crești­nismul autentic și „creștinismul” sincretist?

În prezent, există pericolul diluării și falsificării adevăratului mesaj al Mântuitorului Hristos, prin ajustări, reinterpretări și adaptări, în funcție de interesul și bunul-plac al așa-zișilor creștini „moderni”, care își doresc o ofertă personalizată în ceea ce privește cre­dința creștină: ei își fixează singuri programul liturgic - anual (de Paști și de Crăciun), solicită slujbe mai scurte și în aer liber (pentru Taina Cununiei), la Taina Botezului au preferința ca pruncul să nu fie cufundat, ci doar stropit cu apă, la Taina Euharistiei doresc să fie împărtășiți cu lingurițe de unică folosință și așa mai departe. De cele mai multe ori, ei se raportează la Biserică într-un mod inadecvat, asemănător apelării la firme de prestări servicii.

Şi aceasta nu este tot. Unii români care se declară credincioși afirmă că ei nu merg la biserică, dar au credința lor - cred în Dumnezeu, dar înțeles ca o forță impersonală, care conduce universul; consideră că există un singur Dumnezeu, dar fiecare popor îl numește în felul său (Allah, Buddha etc.); nu au citit niciodată Biblia; cred în teoria evoluționistă; nu cred în existența diavolului; susțin avortul; nu cred că există viață după moarte; nu cred în învierea morților, ci în reîncarnare; consultă zilnic horoscopul și chiar apelează la descântătoare, vrăjitoare și ghicitoare; cred în numerologie, astrograme, karma și vieți anterioare; participă la evenimente muzicale cu influențe satanice; își ghidează viața după felurite ideologii, fiind de acord cu diferite forme de imoralitate, considerând că dragostea nu are limite… Aceștia ajung să deformeze mesajul biblic pentru justificarea unor păcate. Mai pot fi ei numiți creștini? Această formă de religiozitate este una păgubitoare și străină de credința creștină.

Pericolul expunerii mediatice excesive

Un alt fenomen des întâlnit este reprezentat de așa-ziși preoți influenceri și vloggeri. Sunt ei mărturisitori autentici sau nu? Inițial, am considerat că aceștia pot face misiune creștină prin talentul lor de oratori și buni comunicatori cu presa, reușind să transmită mesajul Bisericii pe înțelesul celor neinițiați și nefamiliarizați cu limbajul bisericesc și teologic. Popularitatea și mediatizarea lor au crescut, treptat, până au ajuns figuri publice, recunoscute și apreciate de foarte mulți oameni (mai ales de cei care nu participă la viața Bisericii). S-a creat astfel un adevărat grup de urmăritori (fani), care distribuie și postează tot ce apare nou referitor la predicile, cuvântările și îndemnurile duhovnicești/lumești ale acestora. Stilul în care sunt prezentate cuvântările lor este unul simplu, accesibil și atrăgător (chiar haios, pe alocuri).

Părerile cu privire la aceștia sunt, însă, împărțite: unii apreciază abordarea lor deschisă spre societate, alții, dimpotrivă, o consideră nepotrivită, criticându-i pentru aparițiile televizate și pentru „goana” după vizualizări. Totodată, aceste înregistrări constituie material de studiu pentru mass-media ostilă Bisericii (care abia așteaptă să analizeze, în detaliu, fiecare frază nepotrivită și care găsește un prilej în plus de a ataca Biserica Ortodoxă și pe slujitorii ei)… Nu de puține ori, ascultându-le părerile de „experți” și ceea ce pot afirma, ajungi să le dai dreptate celor care îi critică, pe bună dreptate, pentru îndepărtarea de mesajul creștin…

Preoți caterisiți sau care și-au dat demisia din preoție și-au creat canale de YouTube și TikTok, unde postează acatiste interpretate într-un stil sentimental-pietist, dar și întâmplări din perioada când erau preoți, sfaturi de viață și glume, urmărite de mii de fani, care postează mesaje de apreciere și de susținere, în secțiunea dedicată comentariilor. Pe lângă slaba pregătire intelectuală și duhovnicească a acestor „influenceri spirituali”, se poate observa și rătăcirea în care se află și în care îi conduc și pe alții, povestind așa-zise „cazuri din culise”, recunoscând public starea morală căzută în care au ajuns, încurajând traiul în concubinaj, diminuând gravitatea „păcatelor tine­reții” și revendicându-se a fi singurii care îi înțeleg pe tineri.

Așadar, se confirmă că expunerea mediatică excesivă dăunează grav lucidității și discernământului. Din dorința de a fi simpatici și pe placul publicului, aceștia nu conștienti­zează pericolul de a-i sminti pe credincioși prin dezinvoltură, necu­viința limbajului, gesticularea nepotrivită și chiar prin subiectele abordate, care, uneori, nu au nici o legătură cu credința creștină.

Este esențial ca preotul să nu se propovăduiască pe sine și opiniile sale personale, ci doar pe Hristos, Cel pe care îl slujește și cu care este dator să fie de acord, chiar și atunci când majoritatea nu este. Adevărul nu depinde de majoritate. În zilele noastre, într-o lume a minciunii, a falsității, a ipocriziei și chiar a cenzurii, adevărul este minoritar. Din fericire, sunt și preoți care valorifică această oportunitate de a transmite mesajul Evangheliei lui Hristos în mediul online, fără a fi atinși de ispita celebrității, a vedetismului și a slavei deșarte.

„Logica like-urilor”, străină de duhul creștinismului

Din păcate, există și ispita idolatrizării duhovnicului. Sunt unii cre­dincioși care dezvoltă o atitudine bolnăvicioasă față de părinții duhovnici (mai ales dacă-i văd și la tele­vizor), depășind limita bunei cuviințe și granița dintre viața personală și viața profesională. Din cauza acestei abordări nepotrivite și infantile, în cazul în care „idolul” lor gre­șește cu ceva, sunt atât de deza­măgiți, încât ajung să generalizeze și să-și schimbe radical modul de a privi Biserica. Credincioșii autentici sunt însă realiști și conștienți de propriile minusuri, pe care încearcă să le corecteze, înțelegând că nu există om fără de păcate, Însuși Mântuitorul venind să-i cheme pe cei păcătoși  la pocăință (Marcu 2, 17).

Mulți se întreabă dacă Mântuitorul Hristos și Sfinții Apostoli ar fi apelat la mijloacele de comunicare în masă și la grupurile de socializare, dacă acestea ar fi existat în primele veacuri creștine? Domnul Hristos a mărturisit foarte limpede: „Slavă de la oameni nu primesc” (Ioan 5, 41), „Dar Eu nu caut slava Mea” (Ioan 8, 50), „Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12, 43). Totodată, în secvența ispitirii de pe muntele Carantaniei, se afirmă: „Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti” (Matei 4, 8-10).

Cred că „logica like-urilor” este total străină de duhul creștinis­mului, caracterizat de smerenie și discreție. Hristos nu a căutat faimă și nu Și-a dorit să fie apreciat de oameni, ci, din contră, mărturisea: „Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi” (Matei 17, 9), „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29), „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28).

Adevărul propovăduit de Iisus Hristos a fost incomod și de neacceptat în rândul fariseilor și cărturarilor, care au răstignit Însuși Adevărul. Și în zilele noastre, Adevărul este respins, contrazis și cenzurat. Mulți oameni preferă să trăiască în minciună decât să viețuiască în Adevăr, care i-ar face liberi (Ioan 8, 32), liberi de întunericul necu­noștinței, al indiferenței și al marasmului. Așadar, în lumea pluriconfesională și multireligioasă de astăzi, când fiecare denominațiune creștină și fiecare religie își revendică adevărul, ne putem întreba: Există mai multe adevăruri? Cine deține adevărul suprem? Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), iar Biserica Sa este stâlpul și temelia adevărului (1 Timotei 3, 15), pe care nici porţile iadului nu o vor putea birui (Matei 16, 18).