Dragii mei absolvenți, după un an de povești și patru ani de poveste, iată-ne ajunși la capăt de drum. Parcă mai ieri plănuiam o mulțime de visuri, iar azi răsfoim albumul cu amintiri, cu succese și cu
Invenţii ale studenţilor români
Două vehicule solare, realizate de studenţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), vor reprezenta România la competiţia internaţională „iLumen European Solar Challenge”, care va reuni aproximativ 30 de echipe universitare din Europa şi din afara continentului. Obiectivul evenimentului, care va avea loc în Belgia, este dezvoltarea celui mai performant vehicul electric alimentat cu energie solară.
„Solis UTCN” va participa, pentru prima dată în istoria echipei, la o competiţie internaţională cu cele două vehicule construite integral de studenţi: Hyperion Origin - un vehicul de curse din clasa Challenger, construit pentru performanţă maximă pe circuit, respectiv Cruiser - un vehicul solar cu două locuri, orientat spre confort şi aplicabilitate practică, după cum au transmis membrii echipei. (O.N.)



.jpg)