Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie Lecturile vacanței

Lecturile vacanței

Un articol de: Gheorghe Lăzărescu - 06 Aug, 2016

Vacanța era doar o promisiune când, încă din primele zile ale lui iunie, am început să-mi pregătesc cărțile pe care îmi promiteam să le citesc de-a lungul verii. Anticipam astfel plăcerea pe care mi-o pregăteam. Erau cărți cumpărate în timpul anului școlar și pe care nu avusesem timp să le parcurg atunci când ocupațiile zilnice ­nu-mi lăsau răgaz, cărți care mă atrăseseră când le văzusem în librării ori la târgul de carte sau pe care le cumpărasem la îndemnul vreunei cronici sau doar semnalări dintr-o revistă. Erau însă și cărți citite demult, dar cu care îmi doream să mă reîntâlnesc fie pentru că eram curios dacă acum îmi vor mai spune ce îmi spuseseră la o vârstă mult mai tânără, fie pentru că sunt dintre acelea la care revii sistematic, deși aproape că le știi pe dinafară, pentru că te-au format, pentru că au ajuns să facă parte din plămada personalității tale.

Citesc acum, în vacanță, aceste cărți și mă bucur de actul lecturii așa cum mă bucur de contemplarea unor creste muntoase ori a valurilor ce se succedă necontenit, de convorbirea cu un prieten drag de la suflet la suflet. Tind să-i dau dreptate lui Miron Costin care spune că „nu este alta, nici mai frumoasă, nici mai de preț în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților”, deși cronicarul mi se pare cam exclusivist; poate că nu singura „zăbavă” care să merite superlativul, dar desigur printre cele mai frumoase și printre cele mai prețioase. De remarcat că termenul de „zăbavă” este perfect adecvat problemei la care ne referim. Înseamnă răgaz, petrecere a timpului de care dispui atunci când ți-ai îndeplinit obligațiile, a timpului liber, care îți aparține întru totul și pe care îl umpli cu ceea ce te bucură mai mult. Paradoxal: într-un veac ce nu cunoștea conceptul de „vacanță”, cronicarul intuia perfect spiritul ei.

Mă dedau așadar acestei „zăbave” cu bucuria de a cunoaște mai mult și mai profund și totodată cu satisfacție estetică. Dar acestea sunt bucuriile mele, un om ­vârstnic, dintr-o generație pentru care lectura era încă modalitatea fundamentală de cunoaștere, o generație pe care școala a in­ten­ționat s-o formeze în respectul față de cuvântul scris, o generație care se bucura de spectacolul cinematografic și era contemporană cu începuturile televiziunii, dar care găsea încă majoritatea imaginilor tot în cărți.

Ca om care vrea să-și înțeleagă epoca și mai ales ca profesor, mă preocupă însă ce înseamnă lectura pentru tânăra generație, familiară cu „tehnologia” și cu lumile virtuale. Pentru ea, care se desprinde tot mai greu de calculator, de tabletă sau de telefonul inteligent, imaginea, și nu cuvântul, este principalul drum de acces spre cunoaștere.

Acestor copii și acestor ado­lescenți profesorii de literatură le indică bibliografia obligatorie, de citit în vacanță, necesară pentru formarea culturii generale și pentru familiarizarea cu o lectură incontestabil de calitate. Ce se întâmplă însă cu lectura de vacanță, adică aceea care este de dorit să fie citită de plăcere? Mai bine zis, cum să-i trezească părintele sau profesorul unui copil interesul pentru lectură, astfel încât aceasta să devină o îndeletnicire liber aleasă?

Nu se pot da, în această privință, rețete infailibile. Pot doar să vă împărtășesc reflecții izvorâte din experiențele mele cu elevii. Să nu generalizăm: unii adolescenți citesc cu pasiune Dostoievski, în timp ce pe alții, texte de o asemenea complexitate îi pot îndepărta definitiv de lectură. De aceea, să încercăm mai întâi să-l cunoaștem cât mai bine pe cel căruia îi facem recomandarea, să-i cunoaștem preocupările, gusturile și interesele culturale.

Un copil sau un adolescent poate fi uneori interesat să afle ce citea părintele sau profesorul când era de vârsta lui, dar să nu deducem de aici că-i vor plăcea exact aceleași lecturi și, mai ales, să nu facem greșeala să-i recomandăm, în virtutea obișnuinței, cărți considerate a fi, prin tradiție, pentru copii și adolescenți. Deși trebuie studiate în școală, ca o capodoperă, Amintirile din copilărie ale lui Creangă nu sunt propriu-zis o carte pentru copii; limbajul cărții, atât de savuros pentru cineva cu o bună cultură literară, este greu de înțeles de către copiii de azi. Studierea ei în școală are avantajul că aduce explicațiile necesare. Cuore de Edmondo de Amicis ori prozele lui Emil Gârleanu și Brătescu-Voinești, opere de valoare, sunt de o tristețe care îl îndepărtează adesea de ele pe copilul modern, iar invențiile din romanele lui Jules Verne - altfel un clasic al genului SF - le apar adesea naive celor ce trăiesc în epoca zborurilor cosmice și a inteligenței artificiale. Rezultă de aici că este necesar ca recomandarea lecturilor să țină seama și de epoca actuală. Aceasta nu înseamnă să renunțăm la operele trecutului, ci să le alegem pe acelea care pot interesa și azi. De asemenea, să ne familiarizăm cu literatura contemporană pentru copii și tineret, lăsându-ne ghidați de colecțiile de profil, competent și inspirat întocmite, ale unor edituri.

Să recomandăm scrieri pătrunse de valorile creștine, cu eroi de ­vârsta lor, optimiste, cu un umor de bună calitate.

Și mai ales să încercăm să explicăm adolescenților și copiilor că lectura le dezvăluie lumi noi, fiecare avansând în ritmul propriu și având răgaz să mediteze asupra textului. De asemenea, să încercăm să le dezvăluim, prin exemple, virtuțile evocatoare ale cuvântului.

Nu vom avea sorți de izbândă îndemnându-i să înlocuiască jocurile pe calculator cu lectura, dar, atrăgându-le atenția asupra unei anume complementarități a lor, putem spera să transformăm cititul într-o plăcută activitate de vacanță.

Gheorghe Lăzărescu este profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București.