În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
22 Dec, 2024
„Monahul Gherasim a fost părintele bătrânilor şi al bolnavilor”
A intrat în nevoinţa călugărească în anul 1954, chemat fiind de Hristos-Domnul la viaţa îngerească în Mănăstirea Sihăstria de Neamţ, la frageda vârstă de 15 ani. În timpul celor 67 de ani de vieţuire în mănăstire, părintele Gherasim Bulearcă şi-a consolidat temelia vieţii sale duhovniceşti, îmbinând şcoala ascultării cu şcoala smereniei şi a rugăciunii, slujind lui Dumnezeu şi aproapelui cu multă bunătate şi dăruire de sine. Într-o zi luminoasă de iulie, la vârsta de 82 de ani, Domnul l-a chemat pe părintele Gherasim la viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor, unde împreună cu îngerii şi cu sfinţii suntem încredinţaţi că se bucură neîncetat, în lumina, bunătatea şi slava Preasfintei Treimi. Despre părintele Gherasim ne-a vorbit în puţine, dar profunde cuvinte părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naţionale, care l-a cunoscut personal pe monahul îmbunătăţit Gherasim de la Sihăstria.
Cum l-aţi cunoscut pe părintele Gherasim Bulearcă? Întocmiţi, vă rog, succint, un portret al părintelui, călugăr model al Mănăstirii Sihăstria, dar şi al monahilor în general.
Cu părintele Gherasim Bulearcă se încheie în obştea Mănăstirii Sihăstria frumoasa perioadă a monahilor cuvioşi de tradiţie veche. L-am cunoscut personal pe acest mare părinte al Bisericii noastre în anul 1989, când am îmbrăţişat viaţa monahală. A venit la mine pe când mă aflam în biserică şi m-a îndemnat să merg împreună cu dânsul la părintele Paisie Olaru pentru a primi o binecuvântare.
Pentru obştea Mănăstirii Sihăstria, părintele Gherasim a fost un model de călugăr smerit, ascultător şi rugător. Reuşea adesea să îi încurajeze pe fraţii din obşte care aveau diferite neputinţe şi neajunsuri sufleteşti sau trupeşti. Pentru toţi a avut un cuvânt de mângâiere, pentru toţi a avut un cuvânt de îmbărbătare şi trebuie să vă mai spun că a fost ucenicul de chilie al părintelui Paisie Olaru, pe care l-a îngrijit cu multă dragoste, cu multă bunătate, abnegaţie şi dăruire. Totodată, a fost ucenicul de încredere al părintelui stareţ, arhimandritul Victorin Oanele. De asemenea, i-a îngrijit cu multă dăruire pe părintele protosinghel Clement Hotnogu şi pe părintele ieroschimonah Onufrie Frunză, în ultima parte a vieţii sale.
Care era ascultarea principală a părintelui Gherasim?
Aş putea spune că părintele Gherasim a fost părintele bătrânilor şi al bolnavilor. A avut ascultarea de la Preasfinţitul Părinte Irineu Crăciunaş Suceveanul de a-i îngriji pe bătrânii şi bolnavii mănăstirii, lucru pe care l-a îndeplinit cu multă bunătate, dăruire şi implicare. Pentru mine, părintele Gherasim a fost un model de monah, un model desăvârşit de ascultare. Întotdeauna mă sfătuia atunci când eram în impas, mă îndemna permanent la rugăciune, la participarea la sfintele slujbe din biserică şi să fac ascultare smerită. Prezenţa sa, zâmbetul său, dispoziţia sa duhovnicească deosebită îţi dădeau curaj, mângâiere şi îmbărbătare în ispite. L-a cunoscut îndeaproape pe părintele Veniamin Iorga, un călugăr rugător şi smerit care avea Rugăciunea lui Iisus şi căruia părintele Gherasim îi cunoştea din tainele nevoinţei şi ale rugăciunii.
În afară de faptul că a fost un călugăr smerit şi ascultător, un binefăcător al monahilor bătrâni ai Mănăstirii Sihăstria, ce alte virtuţi mai avea părintele Gherasim?
Una dintre virtuţile care împodobeau sufletul luminos al părintelui Gherasim a fost rugăciunea. Citea zilnic Psaltirea şi se ruga mult cu Rugăciunea lui Iisus. Permanent avea gândul la Iisus Hristos Domnul, la rai, la veşnicie şi se smerea înaintea tuturor. A fost un călugăr care, deşi a avut o ascultare smerită - pe lângă îngrijirea bolnavilor şi a bătrânilor, peste 30 de ani a păscut şi păzit oile mănăstirii -, a avut o trăire interioară spirituală intensă şi o cunoaştere dobândită în urma experierii rugăciunii. Totdeauna îi vedea pe cei din jurul său, pe călugării din mănăstire, mai buni şi mai vrednici decât el; s-a smerit mult, având un suflet curat şi nevinovat. Avea o nevinovăţie ca de copil în el.
