Liturghisind împreună cu părintele Gala Galaction

(Pr. Nicolae V. Lazăr¹)

În vara anului 1947 s-a hotărât de către episcopie să i se dea amploare mai mare hramului catedralei voievodale, ctitoria marelui Ște­fan cel Mare, ziua Sf. Apostoli Petru și Pavel². În acest scop a fost invitat din București părintele Gala Galaction³, ca în cadrul slujbei de dimineață să țină predica festivă, iar după-masă, la concertul religios din catedrală, să țină o conferință cu subiect rezervat.

Cu o zi înainte a sosit prompt, ca în orice altă împrejurare, părintele Gala Galaction, încât iată-ne la slujbă un însemnat sobor, în frunte cu Episcopul Grigore Leu, consilierii respectivi, în total un sobor de doisprezece slujitori, dintre care cel mai tânăr eram eu.

Slujba a decurs îngerește după cuvântul Bibliei: „În biserica slavei Tale stând, în cer mi se părea a fi”. Mărturisesc greșeala mea din timpul slujbei, întrucât treceam ușor peste textele ce-mi erau în datorie să le citesc, fiind mai mult atent la cum slujea părintele Gala Galaction. În genere pot spune că el nu numai că a slujit, citind și cântând ce-i revenea, ci a trăit din plin întreaga slujbă. Dacă Sfântul Agneț și vinul din potir înseamnă adevăratul Trup și Sânge al Domnului Hristos, apoi pentru el Hristos era aievea în carnea și oasele cu care odinioară era în mijlocul Apostolilor. Din gestul lui ritualic, din rugăciunea exprimată, din înfățișarea sa în fața Sf. Prestol, părea intrat în transă. Îmi aminteam în acele clipe de ceea ce spunea profesorul preot Grigore Cristescu: „Să svâcnească însă în gesturile și în atitudinile liturghisitorului pasiunea de foc a transfiguratului, a celui ce trăiește, în fiecare clipă a vieții și slujbei lui minunea penticostală, a celui ce simte în întreaga făptură puterea și misterul dumnezeirii celei întreite în fețe”. Dar însuși părintele Gala scrisese în Piatra din capul unghiului⁴: „Cine se numește pe sine creștin fără să creadă în înfricoșata taină a Sf. Potir și în învierea cea de obște, acela este mincinos și adevărul nu este în el” (Ioan 2, 4).

La momentul sărutării frățești, când a ajuns la mine, mi-a prins mâna cu energie, iar eu am vrut s-o retrag din jenă să nu mi-o sărute, el ținându-mă strâns și privindu-mă pătrunzător cu înfățișarea lui de apostol ce mi-a pătruns până în cele mai adânci fibre ale sufletului, mă întrebă: „Nu știi ce înseamnă asta?” Atunci eu i-am răspuns cu cuvintele lui Petru de la spălarea picioarelor: „Doamne, nu numai picioarele, ci și fața și trupul”. „Așa te vreau”, mi-a răspuns, sărutându-mi cu hotărâre mâna. Sosind momentul pentru ținerea predicii, și-a luat binecuvântarea de la episcop, a ieșit în fața credincioșilor, a deschis un caiet școlăresc și a citit o admirabilă predică ca fond și mai ales ca expunere. Când s-a întors în Sfântul Altar, toți am aruncat deodată privirile către el. „Știu la ce vă gândiți, ne-a răspuns, au trecut 60 de ani, dar după-masă mă voi achita conștiincios”. Și în adevăr s-a achitat, asistența aplaudând și uitând că se află în biserică.

A doua zi am făcut însoțindu-l câteva vizite în oraș, printre care la Leontin librarul și la comunitatea israelită unde era așteptat de întreaga comunitate, bărbați, femei, tineret și chiar copii, ce umpluseră curtea destul de largă a comunității, unde le-a ținut o scurtă conferință terminând cu un „Șalom”, la care întreaga asistență a răspuns de asemenea cu un „Șalom” atât de puternic, de s-a putut auzi până departe⁵.

În timpul scurtei lui conferințe, cum aveam aparatul de fotografiat la mine, m-am desprins de pe terasa localului unde se constituise un fel de birou și, trecând prin mijlocul asistenței de la distanță, l-am prins în obiectiv. Părea unul dintre pro­feții Vechiului Testament ce semănase dragoste căci: „Cunoștința face semeț, iar dragostea zidește” (I. Cor. VIII, 1).

Cu adevărat el se situa, în numele dragostei lui Hristos, ca un paradox, supra națiune și rasă, un alt Hristos înomenind dumnezeirea:

„Căci vorba lui era mai dulce

Ca rodiile din Edom

C-înomenea dumnezeirea

Și îndumnezeia pe om”.

El fiind în același timp cel mai iubitor de țară și de neam și de lege, cum spunea, scria și mărturisea: „Cât de frumoasă ești țara mea!” sau „Ce frumos e pământul țării noastre!”

Cu ocazia dezvelirii unui monument în amintirea crudei suferințe în cimitirul israelit, la invitația lor, episcopia mă delegase pe mine s-o reprezint, cu care prilej am ținut un cuvânt axat pe textul biblic: „Dacă fiii lui Israel mă vor asculta, le voi da iarăși o țară…”⁶. Vorbisem ca un sionist, fără să-mi dau seama, dar citisem textul din Biblie, ca și cum ar fi vorbit un evreu de-al lor, pentru care îmi păstrau un respect deosebit. Sesizând lucrul acesta, părintele Gala Galaction, la reîntoarcerea la episcopie, i-a mulțumit episcopului și pentru că i-a dat un însoțitor pe unul ca mine, un agreat al comunității pe care am vizitat-o.

Cu părintele Gala Galaction aveam să mă mai întâlnesc o dată la librăria Socec din Iași, unde, ca și Leontin la Huși, avea de asemenea un raft sus de tot în al șaselea rând, un stoc de cărți de mult epuizate, acestea fiind rezervate pentru anumite ocazii și prieteni adevărați. A scos din acel raft cartea Caligraful Terțiu⁷, a scris un autograf: „Părintelui Lazăr, unul dintre ucenicii mei”, iar eu i-am dat câteva numere din revista mea Sentinela ortodoxă, pe care o cunoștea de mai mulți ani⁸. Nu era, însă, în toane bune. Era obosit și, dacă nu greșesc, începuse să fie hărțuit.

NOTE

¹ Pr. Nicolae V. Lazăr, n. 11 ianuarie 1904 în satul Bălțați, comuna Tătărăni, jud. Vaslui, a urmat studii teologice la Huși, Ismail și Cernăuți, a devenit preot paroh în satul natal și a înființat singura revistă teologică sătească, Sentinela ortodoxă, ale cărei numere au apărut din 1932 până la cel de-al Doilea Război Mondial, în special în perioada slujirii în Parohia Lipovăț, în 28-40 de pagini pe număr și în tiraje de până la 2.500-3.000 de exemplare. A fost numit ulterior consilier referent în Episcopia Hușilor, apoi a slujit 32 de ani ca paroh la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Galați și misionar al arhiepiscopiei, de asemenea judecător la Consistoriul eparhial și în cel publicistic. Pasionat etnograf, afiliat școlii monografice gustiene, a publicat monografia satului Lunca Câlnicului, actualmente în județul Brașov. A pregătit pentru publicare memoriile intitulate Trecut-au anii…, dar s-a stins din viață la Piatra Neamț în decembrie 1989 fără să apuce să publice lucrarea. Prezenta mărturisire este inclusă în această ultimă lucrare inedită.

² La acea dată pr. Nicolae Lazăr era slujitor la Catedrala Episcopală din Huși și consilier referent economic al Episcopiei Hușilor.

³ Gala Galaction era la data prezenței la Huși profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din București (în ultimul său an de practică la catedră).

⁴ Piatra din capul unghiului, subintitulată Scrisori teologice, a apărut în prima ediție, broșată, la Editura Tipografiilor Române Unite în 1926. Era o lucrare cunoscută și apreciată printre teologi la jumătatea secolului trecut.

⁵ Gala Galaction a fost un apropiat al comunității evreiești, sprijinindu-i în anii Holocaustului și anterior. Există numeroase mărturii pe marginea acestei deschideri exemplare. Una dintre lucrările de referință, deși există critici privitoare la fidelitatea datelor, este cartea lui Marius Mircu, Din nou șapte momente din istoria evreilor în România: Oameni de omenie, vremuri de neomenie, publicată în 1987 la Tel Aviv, Ed. Glob, în care relatează despre implicarea lui Gala Galaction. Ilustrativă este, de pildă, ascunderea lui Emil Feder, urmărit de autoritățile române, și ajutorul dat în salvarea lui (pp. 224-225). Implicarea sa în combaterea antisemitismului nu s-a limitat la simplele acțiuni de promovare a bunei conviețuiri dintre români și evrei. Preotul și scriitorul român a sprijinit cauza majoră a evreilor, idealul de renaștere a statului Israel. Remarcabile pentru a ilustra atitudinea lui Gala Galaction sunt broșura de numai 63 de pagini, Sionismul la prieteni, cu o introducere de A.L. Zissu, publicată în București, la Societatea Anonimă de Editură „Mântuirea”, dar și seria de articole publicate între 1919 și 1939 în revistele evreiești Mântuirea, Lumea evree, Știri din lumea evreiască și Adam.

⁶ Este de subliniat această atitudine a preotului Nicolae Lazăr, consonantă cu cea a părintelui Gala Galaction, în condițiile în care, la data de 30 iunie 1947, statul Israel încă nu exista. Independența statală a Israelului a fost obținută mai târziu, la data de 14 mai 1948. Abia în iulie 1947 Comitetul Special al Națiunilor Unite pentru Palestina urma să viziteze Palestina pentru a se întâlni cu evrei și delegați sioniști, iar ideea împărțirii Palestinei a fost lansată pentru prima dată în septembrie 1947.

⁷ În anii postbelici, lucrarea lui Gala Galaction, Caligraful Terțiu. Adevăr și închipuire, apărută în 1929, la Editura Cultura Națională din București, era trecută la index. De aceea nu era expusă în librării.

⁸ Despre revista sătească Sentinela ortodoxă a apărut un articol în Lumina literară și artistică din 3 mai 2021, intitulat „Sentinela ortodoxă sau Starea de trezie a satului românesc”, autor Adrian Lesenciuc.

*PRECIZAREA REDACŢIEI: Notele de subsol aparţin scriitorului Adrian Lesenciuc, la fel şi aflarea acestui text inedit ce aparţine preotului Nicolae V. Lazăr.