POEZIE: Nicolae Stoia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică

Data: 10 Septembrie 2025

COMPĂTIMIRE
Șarpele a fost milos cu mine, a văzut
rana verzuie lăbărțată pe trupul meu
și nu m-a mușcat ci m-a întrebat
când m-am pricopsit cu ea.
M-am născut cu ea dar la început
a fost mică de tot apoi a tot
crescut,
pe nebăgate de seamă a crescut.
Și nu i-ai aflat nici un soi de leac?
m-a întrebat compătimitor șarpele.
Nu, nu i-am aflat. Vai, vai ce
trist!
îmi zise șarpele plângând.
De ce plângi? l-am întrebat. Plâng
căci rana ta e la fel cu rana mea.
Cum, și tu ai o astfel de rană? Vai,
vai ce trist! i-am zis. Apoi i-am zis: Și
ajuns la aman nici tu nu i-ai aflat leac?
Nu, nu i-am aflat nici de leac,
zise șarpele plângând și mai
abitir.
Nu fi trist! i-am zis. Mai bine
hai să plângem împreună. Și
în timp ce plângeam împreună
lacrimile se preschimbau în răni verzui
care potopeau întreg universul.

PIATRĂ RENEGATĂ
Visam că sunt o piatră și
le vorbeam pietrelor în graiul lor.
Trăgându-se în sinea lor
pietrele mă iscodeau și își șopteau:
Păscut de friguri și năpădit
de ierburi și vânturi selenare
el n-are nici o greutate în sine
și nici măcar umbră nu are;
el nu e de seama noastră
ci el este pentru sine el.
Eu cu o aprigă încrâncenare
mă lepădam de nevolnicia
graiului meu și mă căzneam
să înduplec sufletul pietrelor
spre crezare. Dar nu izbândeam
ci rămâneam o piatră
însingurată
de pietrele celelalte renegată.

FLĂMÂND DE LUMINĂ
Două stele logostele
m-au luat de câte-o mână
și m-au dus hăt sus cu ele
să-mi dea să mănânc lumină.

Mănâncă cu nemăsură,
mi-au zis ele deodată,
satură-ți flămânda gură
cea mereu nesăturată!

Ca pe-o rază rea de frig
m-a privit mândra lumină
când am dat să îmi înfig
gura să dumic lumină.

Zicându-mi că din lumina
cea-ntru taină plăsmuită
să mănânce poate numai
cel cu gura din lumină făurită.

Abonamente

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA

POEZIE: Nicolae Stoia