Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Educaţie și Cultură › Lumina literară şi artistică › POEZIE: Nicolae Stoia

POEZIE: Nicolae Stoia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 10 Septembrie 2025

COMPĂTIMIRE
Șarpele a fost milos cu mine, a văzut 
rana verzuie lăbărțată pe trupul meu 
și nu m-a mușcat ci m-a întrebat 
când m-am pricopsit cu ea. 
M-am născut cu ea dar la început 
a fost mică de tot apoi a tot 
crescut, 
pe nebăgate de seamă a crescut.
Și nu i-ai aflat nici un soi de leac?
m-a întrebat compătimitor șarpele. 
Nu, nu i-am aflat. Vai, vai ce 
trist!
îmi zise șarpele plângând.
De ce plângi? l-am întrebat. Plâng 
căci rana ta e la fel cu rana mea. 
Cum, și tu ai o astfel de rană? Vai, 
vai ce trist! i-am zis. Apoi i-am zis: Și 
ajuns la aman nici tu nu i-ai aflat leac? 
Nu, nu i-am aflat nici de leac, 
zise șarpele plângând și mai 
abitir. 
Nu fi trist! i-am zis. Mai bine 
hai să plângem împreună. Și 
în timp ce plângeam împreună 
lacrimile se preschimbau în răni verzui 
care potopeau întreg universul. 

PIATRĂ RENEGATĂ 
Visam că sunt o piatră și 
le vorbeam pietrelor în graiul lor. 
Trăgându-se în sinea lor 
pietrele mă iscodeau și își șopteau: 
Păscut de friguri și năpădit
de ierburi și vânturi selenare 
el n-are nici o greutate în sine 
și nici măcar umbră nu are;
el nu e de seama noastră
ci el este pentru sine el.
Eu cu o aprigă încrâncenare
mă lepădam de nevolnicia 
graiului meu și mă căzneam 
să înduplec sufletul pietrelor 
spre crezare. Dar nu izbândeam 
ci rămâneam o piatră 
însingurată 
de pietrele celelalte renegată. 

FLĂMÂND DE LUMINĂ
Două stele logostele
m-au luat de câte-o mână
și m-au dus hăt sus cu ele
să-mi dea să mănânc lumină.

Mănâncă cu nemăsură,
mi-au zis ele deodată,
satură-ți flămânda gură
cea mereu nesăturată!

Ca pe-o rază rea de frig
m-a privit mândra lumină
când am dat să îmi înfig
gura să dumic lumină.

Zicându-mi că din lumina
cea-ntru taină plăsmuită
să mănânce poate numai
cel cu gura din lumină făurită. 

vezi toate ›Alte articole din Lumina literară şi artistică
TOP 6 Lumina literară şi artistică